Bărbat condamnat la 12 ani de închisoare, după ce și-a ținut fiica drept sclavă sexuală, timp de 22 de ani

Un bărbat din Argentina, în vârstă de 57 de ani, a fost condamnat la 12 ani și opt luni de închisoare, din cauză că și-a ținut fiica drept sclavă sexuală, timp de 22 de ani.

Mai mult de atât, testele ADN au arătat că aceasta a dat naștere a opt copii, al căror tată este chiar tatăl victimei.

Domingo Bulacio, în vârstă de 57 de ani, a aflat sentința miercuri, într-un tribunal din nordul orașului Santiago del Estero. Printre cei 50 de martori care au fost audiați au fost și rude de-ale violatorului, scrie tabloidul britanic Daily Mail.

Bărbatul, cunoscut sub numele de Vernacho, se afla în custodia poliției din luna ianuarie a anului trecut, după ce timp de 45 de zile a fost căutat de poliție. El fugise din locuința sa, după ce victima, fiica sa Antonia, a mers la poliție să ceară ajutor oamenilor legii.

Astfel, ea le-a povestit cum tatăl a transformat-o într-o sclavă sexuală când avea doar 11 ani, după ce și-a dat soția afară din casă. Când anchetatorii au făcut teste ADN, au descoperit că cei opt copii ai fiicei sale îi aparțineau.

Tânăra identificată drept Antonia a vorbit despre abuzurile suferite după ce tatăl său, supranumit de presă „Monstrul din Villa Balnearia”, a ajuns după gratii. Ea a mărturisit că a fost violată de la o vârstă fragedă nu doar de tată, ci și de o altă rudă, fiind constant amenințată cu moartea de când a început procesul.

„Din momentul în care mama a plecat de acasă, eu am devenit soția tatălui meu.Mă lovea și mă alerga prin casă cu o bâtă din lemn sau mă abuza dacă mă vedea vorbind cu vreun vecin. M-a amenințat constant și mereu m-am temut pentru viața mea. Mi-a zis că mă va ucide dacă spun ceva. Mi-e teamă pentru viața mea și a copiilor, pentru că primesc amenințări cu moartea de la rudele tatălui meu, care îmi cer să renunț la plângere. Nu le pasă de ce s-a întâmplat. Vreau să putrezească în închisoare. Vreau să se facă dreptate”, a mărturisit femeia.

Deși anchetatorii au cerut 15 ani de închisoare în cazul său, el a primit 12 ani și opt luni. Agresorul a refuzat să dea declarații în fața judecătorilor.

Nu este singurul caz de acest fel. Un bărbat numit Josef Fritzl a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce timp de 24 de ani și-a ținut captivă fiica într-un subsol din orășelul Amsteten, Austria. În urma abuzurilor, victima pe nume Elizabeth a dat naștere a șapte copii.

Totodată, un caz similar a fost descoperit luna trecută într-o localitate din Italia, unde o româncă a fost ținută sclavă sexuală timp de 10 ani.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61930965
Bărbat găsit carbonizat, sub un pod din Oradea. Victima ar fi fost un om al străzii

Descoperire macabră lângă un pod din Oradea. Pompierii au găsit trupul carbonizat al unui bărbat, după ce au primit un apel la 112, care anunţa că iese fum de sub podul situat la marginea oraşului.

61930964
O femeie a murit, de Sfântul Ștefan, după ce a căzut de la etajul opt al blocului

Sfârşit cumplit pentru o femeie de 77 de ani din Iaşi. Miercuri seara, biata bătrână a căzut de la etajul opt al blocului în care locuia.

61930959
Bărbatul care a răpit un model britanic la Milano ar fi fost un „mincinos patologic”: „Spunea că are leucemie”

Lukasz Herba, bărbatul acuzat că ar fi răpit un model britanic la Milano, în cursul acestei veri, ar fi fost un „mincinos patologic” care le spunea șefilor că are leucemie ca să lipsească de la muncă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.