Autorii masacrului din 2017 din Focşani, condamnaţi. De unde a pornit "războiul interlopilor"

×
Publicitate

Patru bărbaţi şi un minor, judecaţi pentru comiterea a patru crime în 2017, în Focşani, au fost condamnaţi de Tribunalul Vrancea în total la aproximativ 72 de ani de închisoare.

În total, în acest dosar au fost judecaţi opt inculpaţi. Au fost condamnaţi patru bărbaţi şi un minor, membri ai aceleiaşi familii. Cea mai mare pedeapsă, 17 ani şi 2 luni, a primit-o un bărbat judecat pentru omor calificat. Doi bărbaţi au fost condamnaţi la câte 16 ani şi 8 luni de detenţie, iar un alt bărbat a primit o condamnare de 10 ani şi 5 luni de închisoare tot pentru omor calificat. Al cincilea inculpat, un minor, ar urma să fie internat într-un centru de detenţie timp de 12 ani şi 6 luni.

Toţi inculpaţii ar trebui să plătească diferite sume de bani familiilor victimelor. Instanţa a mai dispus menţinerea măsurilor asiguratorii asupra unui autovehiculul marca Renault Laguna şi asupra bunurilor mobile şi/sau imobile ale inculpaţilor.

Decizia pronunţată de Tribunalul Vrancea nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Dosarul crimelor de pe strada Gheorghe Doja din Focşani, fapte comise în vara anului 2017, a ajuns în instanţă în iarna aceluiaşi an. Opt persoane au fost judecate pentru omor calificat, tentativă de omor calificat, încăierare şi conducere fără permis. Conform rechizitoriului întocmit de procurori, care mai apoi a ajuns în instanţă, victimele au fost cele care au mers la casa inculpaţilor, din cauza unor conflicte mai vechi, dar au fost bătute cu răngi, coase, cuţite şi bâte de baseball.

 

Cum a avut loc masacrul din Focşani din 2017

 

Martorii incidentului descriau bătaia că pe un adevărat război. Înarmaţi cu topoare participanţii la scandal au lovit fără milă. Trei bărbaţi, rude între ei, au fost omorâţi pe loc.

O vecină povestea atunci cum a avut loc conflictul: “Pentru o noră, că s-a măritat o noră, a lăsat copiii, a lăsat unul la leagăn. A cerut ieri băiatul ăsta care a făcut crima - dă-mi copilul dacă nu îmi dai copilul se întâmplă ceva - şi ea a zis o prostie. L-a luat şi l-a bătut, a bătut-o pe mama fetei. Mai pe seara au venit peste ei aici tatăl fetei care s-a măritat, a venit peste Argint, aici cu coasele, cu topoarele cu fraţii lui, şi s-a întâmplat.”


Primarul din Focşani, Cristian Misăilă, declara pe atunci: ”Este un incident cu totul neprevăzut, un incident fără precedent în municipiul Focşani, o răfuială între membrii unor familii de romi. Din păcate, acest conflict s-a soldat cu decesul a patru cetăţeni. Din informaţiile pe care le am, scandalul ar fi pornit din cauza geloziei, a fost un conflict spontan, care acum este sub cercetarea anchetatorilor. Au fost deja prinse mai multe persoane, care acum se afla la Parchet”, a afirmat primarul.

El a mai spus că, din informaţiile pe care le deţine, cei implicaţi au avut conflicte şi în trecut: ”Din informaţiile pe care le deţin, au mai avut conflicte, nu pe teritoriul municipiului, s-au mai răfuit cu diverseocazii, la anumite târguri din zona Vidră, dar nu de asemenea amploare. În familiile de romi, având în vedere legile lor interne, se mai întâmpla asemenea răfuieli, dar care nu au degenerat niciodată în asemenea tragedie”, a spus Misăilă.

În scandal şi-au pierdut viaţa trei membri ai aceleiaşi familii, respectiv mamă, tată şi fiu, dar şi un alt bărbat, rudă cu aceştia. Cei trei bărbaţi au fost găsiţi morţi pe stradă, la locul faptei, iar femeia a decedat la spital. După comiterea faptei, autorii au fugit, doi dintre ei fiind prinşi în aceeaşi noapte, în trafic, la Dumbrăveni. Alţi doi inculpaţi din cei opt au fost prinşi două zile mai târziu, în timp ce se deplasau pe o stradă din apropierea sediului IPJ Vrancea.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62062934
Un fost star al fotbalului mondial, împuşcat mortal în trafic în maşina sa

Fostul fotbalist sud-african Marc Batchelor a fost împuşcat mortal, luni, în apropierea locuinţei sale din Johannesburg, potrivit agenţiei Anadolu.

62062927
Momentul șocant în care un leagăn uriaș se prăbușește, într-un parc de distracții. VIDEO

Cel puțin două persoane au murit și zeci au fost rănite, duminică, în urma unui incident la un parc de distracții din Ahmedabad, India.

62062890
Vedetă pe Instagram, decapitată de fostul iubit. Criminalul a postat pozele pe internet

Bianca Devins, o tânără de 17 ani populară pe Instagram, a fost ucisă cu brutalitate de iubitul de 21 de ani, Brandon Clark, care apoi a postat pe rețelele de socializare poze cu trupul dezmembrat al acesteia.

Recomandări
Fotojet 5
Primele imagini cu nava scufundată parțial după ce ar fi fost lovită de drone, aproape de Constanța

Alertă în Marea Neagră, la 13 mile marine de Constanța, unde o navă comercială ar fi fost lovită de drone. Echipajul format din 13 marinari ucraineni și azeri a cerut ajutor. Salvatorii au scos din apă doar nouă oameni în viață.

62518841
Pedepse exemplare și condamnări în masă pentru clanurile care s-au măcelărit pe străzile din Urziceni

Tribunalul Ialomița i-a găsit vinovați pe toți cei 40 de inculpați trimiși în judecată în dosarul conflictului armat din municipiul Urziceni, soldat cu doi morți.  

Cristina chiriac id273470 inquam photos malina norocea
Procurorul general, după atacurile din școli: „Siguranța nu este opțională. Este o obligație a statului”

Cristina Chiriac, procurorul general al României a reacționat după recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor.