Luna Nouă din Balanță și Eclipsă de Soare pe 14 octombrie. Se anunță noi începuturi pentru zodii
Pe 14 octombrie 2023 are loc Luna Noua din Balanță și se formează și Eclipsă de Soare. Evenimente aduc noi începuturi și Eclipsa induce un puternic sentiment karmic.
Luna Nouă din zodia Balanță are loc pe 14 octombrie. Evenimentul astral anunță noi începuturi în relațiile personale sau profesionale. Zodia Balanță, la modul general, este asociată cu relațiile, echilibrul, armonia și compromisul. Aici se află Nodul Sud (karma, încheierea unei etape) și Mercur, planeta comunicării, care ajută la analiză.
Pe harta astrală a fiecărui nativ există un domeniu guvernat de zodia Balanță, iar Luna Nouă poate aduce revelații și conștientizări ale faptului că în aceas segment există un dezechilibru, care trebuie rezolvat, iar dacă a fost amânat, acum trebuie soluționat.
Eclipsele au un puternic caracter karmic, sunt asociate cu noi începuturi și anunță evenimente importante în viețile noastre, cum ar fi nașterea unui copil, o căsătorie, o despărțire, o promovare, schimbarea serviciului, o demisie, demararea unui proiect personal. Rolul lor este de a crea etape noi, să aducă șanse și oportunități, dar ne obligă să acordăm mai multă atenție domeniului din viața noastră, care necesită schimbare.
Eclipsa de Soare din 14 octombrie aduce energii de o intensitate mare și ne invită să eliminăm situațiile sau persoanele, care ne opresc din evoluție, restabilind un echilibru. De asemenea, ne face să conștientizăm dorințele/nevoile, să ne punem întrebarea dacă ne simțim bine în relație, dacă așteptările noastre au fost îndeplinite sau am făcut prea multe compromisuri de dragul partenerului, familiei, rudelor, prietenilor sau al celor cu care desfășurăm un parteneriat profesional.
Ce aduce Luna Nouă din zodia Balanță și Eclipsa de Soare pentru fiecare semn zodiacal:
Berbec
Pentru nativii Berbec, Luna Nouă din zodia Balanță și Eclipsa de Soare deschid drumuri noi în planul relațiilor, căsătoriei și parteneriatelor profesionale, asocierilor. Pentru că Soarele guvernează casa iubirii și aventurilor romantice, este importantă sfera sentimentală și aici vor avea loc evenimente cu impact, care îi vor trezi pe nativi sau vor avea dorința să facă ceva pentru ei, să-și îndeplinească dorințele. Venus, guvernatoarea Eclipsei, se află în zodia Fecioară, în casa muncii și activităților profesionale și este posibil ca un parteneriat profesional să se schimbe, să treacă la un alt nivel sau să se rupă.
Taur
Pentru nativii Taur, Luna Nouă din zodia Balanță și Eclipsa de Soare aduc evenimente importante care vizează munca, activitățile profesionale, rutina zilnică, sănătatea, relațiile cu colegii sau cu partenerii de afaceri. Posibil Taurii să ia niște decizii, care să surprindă pe toată lumea, decizii care au legătură cu viața de familie sau o activitate pe cont propriu, pentru că Soarele le guvernează casa și familia. De asemenea, și planul sentimental și relațiile cu copiii intră în vizorul lor și pot avea loc schimbări neașteptate.
Gemeni
Pentru nativii Gemeni, Luna Nouă din zodia Balanță și Eclipsa de Soare aduc evenimente importante în planul iubirii și aventurilor romantice, copiilor, activităților de relaxare, creației, pasiunii și valorificării unor talente. Pentru că Soarele le guvernează casa comunicării și gândirii, Gemenii ar putea să ia decizii care să surprindă, să aibă loc niște răsturnări de situație în planul sentimental sau în relațiile cu copiii. Se schimbă abordarea și comunicarea cu familia, cu cei dragi.
Rac
Pentru nativii Rac, Luna Nouă din zodia Balanță și Eclipsa de Soare aduc evenimente și situații cu impact în viața de familie, căminului, spațiului de locuit, relațiilor cu părinții și originii, privind administrarea patrimoniului. Pentru că Soarele guvernează casa banilor și a valorilor, nativii vor avea niște revelații legate de ce este important pentru ei în viață și vor face niște schimbări, care vor surprinde.
Leu
Pentru nativii Leu, Luna Nouă din zodia Balanță și Eclipsa de Soare aduce evenimente, situații care au legătură cu comunicarea și modul în care gândesc, învățarea sau acumularea de cunoștințe, negocierile, deplasările și relația cu rudele, în special cu frații. Pentru că Soarele este guvernatorul lor, o informație care le parvine va fi importantă în luarea unei decizii privind planurile personale, dar și pentru situația financiară.
Fecioară
Pentru nativii Fecioară, Luna Nouă din zodia Balanță și Eclipsa de Soare aduc evenimente legate de situația financiară, a banilor pe care îi câștigă de la serviciu sau din alte activități extraprofesionale. Venus, micul benefic și guvernatoarea Balanței se află în casa personalității, iar Soarele fiind guvernatorul casei frământărilor interioare, ar putea să îi determine să acționeze, să se pună mai mult în valoare și astfel să-și rezolve niște probleme financiare.
Balanță
Pentru nativii Balanță, Luna Nouă din zodia Balanță și Eclipsa de Soare îi face vedetele acestui fenomen astral, pentru că se formează în casa personalității. Soarele fiind guvernatorul sectorului planurilor de viitor, vor exista discuții și decizii, care răstoarnă planurile Balanțelor. Se dinamizează și axa relațiilor și este posibil să apară evenimente neașteptate și-n planul relațiilor sentimentale.
Scorpion
Pentru nativii Scorpion, Luna Nouă din zodia Balanță și Eclipsa de Soare aduc evenimente în planul asociat subconștientului, izolării, trecutului și introspecției. Se activează axa muncii și nu sunt excluse răsturnări de situație. Luna Nouă invită la un bilanț și la eliminarea unor situații și persoane, care nu îi mai ajută pe nativi în evoluție. Pentru că Soarele guvernează planul carierei, imaginii, reputației profesionale, străinătății, este posibil să apară evenimente cu impact în aceste domenii, dar și la nivelul conducerii firmei în care lucrează.
Săgetător
Pentru nativii Săgetător, Luna Nouă din zodia Balanță și Eclipsa de Soare aduc evenimente în planul relațiilor de prietenie, privind viața socială sau planurile pe termen lung. Pentru că Soarele guvernează sectorul credințelor/convingerilor, filosofiei de viață, pot să apară schimbări într-un parteneriat/contract/proiect profesional din cauza viziunilor diferite. Nu sunt excluse surprize sau răsturnări de situație și evenimente neașteptate în planul profesional.
Capricorn
Pentru nativii Capricorn, Luna Nouă din zodia Balanță și Eclipsa de Soare aduce evenimente în sectorul carierei și aspirațiilor profesionale, imaginii și statutului. Apar oportunități și se deschid noi etape, iar nativii sunt invitați să se asigure că în următoarea perioadă își vor îndeplini obiectivele profesionale. Pentru că Soarele guvernează casa avantajelor financiare și a transformărilor este posibil să apară schimbări și răsturnări în situația financiară.
Vărsător
Pentru nativii Vărsător, Luna Nouă din zodia Balanță și Eclipsa de Soare aduc evenimente care vizează perfecționarea profesională, schimburile de experiență, studiile, călătoriile, lărgirea orizonturilor cunoașterii. Se deschid etape noi și vin șanse de schimbare a unor principii, credințe, apare dorința de a învăța din nou, de a călători sau a se perfecționa într-un anume domeniu. De asemenea, pot să apară și răsturnări de situație sau evenimente neprevăzute, care să îi ducă într-o nouă direcție profesională.
Pești
Pentru nativii Pești, Luna Nouă din zodia Balanță și Eclipsa de Soare aduce preocupări pentru banii și bunurile deținute la comun cu partenerul de cuplu, privind banii proveniți din activități extraprofesionale, moștenirile, intimitatea și încrederea reciprocă. Se deschid noi etape în sectorul financiar și al relațiilor intime cu partenerul de cuplu. Peștii pot avea un moment în care să-și dea seama că este nevoie să schimbe raportul de forțe într-o relație, să renunțe la vicii sau la o dependență și Eclipsa Solară îi va ajuta să-și recapete puterea, să transforme o relație sau un context financiar.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: horoscop, Luna, zodii, eclipsă de soare,
Dată publicare:
13-10-2023 12:42