Horoscop 4 decembrie 2017. Zodia care are planuri mari pentru finalul anului

×
Publicitate

Veşti amestecate luni. Sunt lucruri pe care le-am făcut bine şi, pe altele, mai puţin sau deloc. Acum e momentul să-ndreptăm situaţiile neclare, pentru că Mercur e retrograd.

 

Vibraţia zilei este 4 şi toate eforturile se vor duce în direcţia casei şi a familiei.

SĂGETĂTOR: O să primiţi un răspuns la o solicitare depusă luna trecută şi or să vi se recunoască nişte drepturi, o să vă puteţi primi banii cuveniţi.  Se pare că daţi zor să urgentaţi nişte demersuri ca să vă asiguraţi că lucrurile pentru care v-aţi zbătut un an întreg se vor încheia cu bine până la sfârşitul anului.

CAPRICORN: Ar fi bine să vă ocupaţi şi de sănătatea voastră, să-i daţi de capăt unei probleme care v-a stresat şi o să luaţi un tratament ca să vă vindecaţi. O să reluaţi o discuţie mai veche, o negociere, pe marginea unei colaborări şi o să ţineţi la pretenţiile voastre până vă vor fi acceptate, n-o să cedaţi cu una cu două.

VĂRSĂTOR: Întâlnire cu cineva care vrea să vă cucerească şi, dacă n-a intervenit nimeni, între timp o să fiţi receptivi la felul în care se poartă. Poate ajungeţi la o înţelegere cu membrii unei fundaţii, să lucraţi la un proiect în care credeţi şi care o să vă deschidă noi perspective - poate vă găsiţi un job permanent din ianuarie.

PEŞTI: Poate vă mutaţi împreună cu cineva care-o să vă facă viaţa mai frumoasă şi-o să vă umple un gol sufletesc. Se conturează o recompensă bănească pentru o activitate extraprofesională şi o să rămâneţi în această combinaţie partenerială ca să aveţi şi în continuare succes.

BERBEC: Poate a sosit momentul să legalizaţi relaţia de cuplu, până la sfârşitul anului, iar cei singuri să-şi găsească şi ei perechea. Aţi putea prelungi un contract, dar există şi posibilitatea să lucraţi altceva, care să v-aducă mai mulţi bani anul viitor. Sunt nişte oferte pe care le puteţi lua în seamă.

TAUR: Au rămas nişte adevăruri nespuse în relaţia sentimentală şi poate ieşiţi la masă în oraş ca să spuneţi lucrurilor pe nume. S-ar putea să vă intre de undeva nişte bani şi să daţi o fugă pe la magazine să luaţi ce-aveţi nevoie pentru casă şi ai voştri, să le asiguraţi celor dragi ce-şi doresc.

GEMENI: Vă faceţi planuri pentru o locuinţă pe care s-o cumpăraţi sau în care să vă mutaţi cu chirie până o să vă puteţi lua una fie şi cu împrumut de la bancă. Veşti bune, care vă scot din încurcătură, poate luaţi bani şi o să aveţi cu ce să achitaţi rate, facturi, să vă descurcaţi în perioada sărbătorilor.

RAC: Relaţia cu partenerul de cuplu promite să fie din ce în ce mai bună, cu condiţia să faceţi echipă la activităţile casnice. O să vă luptaţi pentru banii pe care-i aveţi de luat şi o să apelaţi şi la un avocat dacă nu reuşiţi să-i recuperaţi, e de insistat c-aveţi şi voi nevoie, poate mai mult ca oricând.

LEU: Prezenţa cuiva o să vă bucure, poate ieşiţi la plimbare, la cumpărături sau la cafea şi o să vă încărcaţi frumos, sufleteşte. Se pare c-o să intraţi la cheltuială, ca să-i faceţi cuiva o surpriză. O să fie apreciat gestul, o să rezonaţi cu persoana respectivă, c-aveţi multe în comun.

FECIOARĂ: Se poate întâmpla ceva special în relaţia de cuplu şi să vă gândiţi şi la căsătorie - mai ales pentru că se-apropie momentul magic al sărbătorilor. Pot veni bani de la serviciu, dar şi partenerul de cuplu s-ar putea să câştige mai mult luna asta şi o să aveţi de cheltuială pentru tot ce v-aţi propus.

BALANŢĂ: O să faceţi rost de bani pentru o achiziţie sau ca să plătiţi o excursie, măcar copiilor, în vacanţa de iarnă sau într-un week-end. Pare să fie o perioadă de acalmie la serviciu, dar s-ar putea să nu dureze mult pentru că se suprapun nişte treburi pe care le-aţi ignorat.

SCORPION: Se pare c-o să existe o mai bună comunicare în cuplu şi o să ieşiţi mai des pe la evenimente şi la plimbare ori de câte ori o să fiţi liberi. Or să vă susţină nişte parteneri de afaceri să daţi drumul unui proiect şi-o să aveţi de câştigat dacă o să vă implicaţi serios, e anul vostru special până toamna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61899320
Horoscop 3 decembrie 2017. Zodia care se poate căsători

E o efervescentă care o să ne cuprindă pe toţi şi o să ne bucurăm de revederea unor oameni dragi, de gesturile de simpatie, de dragoste ale celor care contează pentru noi

61923774
Horoscop 2 decembrie 2017. Zodia care va recupera o sumă de bani

Sunt lucruri sensibile pe care le putem rezolva de multă vreme, dar n-om fi avut curaj, n-am considerat că e momentul sau că n-o să fim înţeleşi. Acum ne putem încumeta la aşa ceva.

61917576
Horoscop 30 noiembrie 2017. Taurii pot primi un cadou din partea unei persoane dragi

E un prilej special să lăsăm deoparte stările negative şi să construim frumos o relaţie, să reparăm o căsnicie, o prietenie, ca să nu ne pară rău că n-am făcut-o.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.