Vladimir Gheorghiu a lansat albumul foto ”Contează”: ”un manifest personal” cu iz de rock & grunge

62140309

În 1992, trupa Alice in Chains lansa ”Dirt”, un album care avea să schimbe complet nu numai viețile acestor artiști, ci și ale multor alți muzicieni sau chiar simpli fani ai muzicii rock.

27 de ani mai târziu, în septembrie 2019, trupa românească de grunge Riot Monk începea filmările pentru videoclipul piesei ”Contează”, pe locul unui fost iaz de decantare a sterilului minier.

Între cele două formații și evenimente nu există nicio legătură directă.

Însă ”sound”-ul acestei piese românești, cadrul deșertic al filmărilor și chiar unele fotografii realizate în timpul videoclipului ... toate duc cu gândul la universul întunecat al legendarei trupe Alice in Chains, care mai are un cuvânt de spus chiar și astăzi.

La filmările videoclipului ”Contează” a participat și fotograful Vladimir Gheorghiu, care, înarmat cu aparatul său ”magic”, a surprins imagini demne de lumea lui Frank Herbert sau a lui … Jerry Cantrell. Depinde cu cine te indentifici mai mult, atunci când vei răsfoi albumul foto ”Contează” - ”primul album foto în format fizic” al acestui ”artist vizual”, așa cum este descris Vladimir chiar de către trupa Riot Monk.

Albumul foto ”CONTEAZĂ” tocmai a fost lansat oficial (în 31 iulie) şi este inspirat de videoclipul single-ului cu acelaşi nume, însă … doar atât, spune Vladimir. Doar inspirație.

Vladimir Gheorghiu, ”Contează” - 14

 

Cu toate că tema piesei Contează se învârte în jurul unor altor sfere, titlul piesei, acest simplu cuvânt, mi-a oferit rampa de lansare, sau mai precis, scopul și motivația din spatele acestui proiect. Astfel, albumul foto Contează este un manifest personal. Nu este despre captarea unor momente din istoria trupei RIOT MONK, nici nu încearcă să "raise awareness" asupra poluării din județul Maramureș. Contează pentru mine este o încununare a spontaneității și a depășirii unor limite în ceea ce privește tabieturile mele fotografice de zi cu zi.” - spune Vladimir.

Vladimir Gheorghiu este unul dintre cei mai activi fotografi din underground-ul bucureştean, iar albumul foto ”Contează” conţine peste 40 de fotografii nepublicate până acum, care captează momentele, mediul şi tema videoclipului şi a single-ului.

Am prins ocazia de a fotografia filmarea clipului Contează şi n-am putut refuza, cu atât mai mult cu cât filmarea avea loc într-o fostă haldă de steril de pe lângă Baia Mare. Deşert în toată regula, tată! După maximum 5 secunde de scanare a zonei, o pală de vânt puternic, asemănător crivățului cu care am fost obișnuit de mic, mi-a umplut gura, gâtul, ochii, urechile și părul de ceva ce aducea a nisip. Împreună cu cei din trupă și echipa de filmare, m-am întors cu spatele către vânt, încercând să mă acopăr cum știam eu mai bine.“ - povestește Vladimir.

Iar asta nu a fost tot.

Cu toate că știam că locația filmării videoclipului piesei Contează de la RIOT MONK se va desfășura pe locul unui fost iaz de decantare a sterilului minier, cu toate că am văzut poze și am cercetat zona pe Google Maps, totuși, odată trecut de desișul unei limbi de pădure și ajuns la fața locului, ce să vezi, mi s-a tăiat respirația. Mi-ar fi plăcut să-ți spun că peisajul desprins din operele lui Frank Herbert, prin neverosimila-i vecinătate față de tanatic, mi-a îngreunat suflul și mi-a țintuit picioarele, dar doar te-aș minți frumos.“ își aduce aminte artistul.

Vladimir Gheorghiu, ”Contează” - 8
 

 

Cine este Vladimir Gheorghiu

 

Născut în Galați, crescut în Dristor, format în crâșmele și cluburile din București, din Underworld și până la Arenele Romane și Electric Castle, Vladimir a surprins atât evoluția scenei locale din București à la Slicer, Jinxy von D'ers, Ropeburn sau RoadkillSoda, cât și numele mari care ne-au vizitat capitala și țara, precum Parkway Drive, Florence and The Machine sau 30 Seconds to Mars.

Cu o afinitate către oldschool, Vladimir Gheorghiu nu s-a sfiit să tragă trupe, artiști și nu numai, într-un cadru contemporan și să ”îi zvârle cu blițu-n ochi” până la începuturile anilor ‘90 - inspirația din Steve Gullick și Danny Clinch fiind evidentă. ”Un bastard local al fotografiei, mustața mereu on fleek si cu maieul alb pe el obligatoriu” - după cum se autodescrie - pe Vladimir Gheorghiu o să îl găsim mereu în fața scenei și în spatele obiectivului, fie că e vorba de Alternative, Pop, Sludge sau Crust.

Am stat puțin de vorbă cu el, să vedem dacă rock-ul alternativ al anilor 90 a avut vreun cuvânt de spus acum, în 2020, la creația albumului foto ”Contează”.

Cristian Matei ”Mumu”: Salutare. În primul rând sunt foarte curios să aflu dacă ceea ce înseamnă muzica trupei Alice in Chains a avut vreo legătură cu primul tău album foto în format fizic, inspirat din filmările videoclipului ”Contează”. Întreb acest lucru pentru că, din punctul meu de vedere sunt câteva elemente care se potrivesc cu universul trupei lui Jerry Cantrell. În primul rând sound-ul piesei ”Contează”, însă aici hai să spunem că tu nu ai un rol direct, apoi este cadrul deșertic în care se desfășoară acțiunea din clip și din albumul tău foto, și, nu în ultimul rând, spectrul de culori, care m-a dus imediat cu gândul la coperta albumului ”Dirt” din 1992.

Înseamnă ceva pentru tine Alice in Chains sau este doar o coincidență? Poate că așa ”s-au aliniat astrele”, nu știu ...

Vladimir Gheorghiu: ”În primul rând, mulțumesc de comparația cu giganții Alice in Chains. Doar că, pe lângă faptul că este una din trupele mele favorite, cel puțin din perioada adolescenței, nu am încercat să leg vreo punte între "Contează" și "Dirt".”

Vladimir Gheorghiu, ”Contează” - 11

 

Cristian Matei ”Mumu”: Pentru că am pomenit de coperta albumului ”Dirt”, trebuie să spun că cei de la Alice in Chains au venit cu ideea să pună o femeie nud pe jumătate îngropată într-un deșert, iar fotograful Rocky Schenck a creat artificial toată scena într-un studio, unde un model a stat timp de 8 ore într-o gaură în podea, fără să se miște, acoperită cu praf și nisip, fără să aibă voie nici măcar la toaletă.

Care este povestea imaginilor din albumul foto ”Contează”? Înțeleg că după ce ai ajuns în locul în care urmau să se desfășoare filmările ...ți ”s-a tăiat respirația”, după care ai avut de înfruntat un vânt puternic, însoțit de praf și nisip. Ce s-a întâmplat acolo?

Vladimir Gheorghiu: ”Locul unde s-a filmat clipul “Contează” (al cărui titlul l-am furat și eu pentru primul meu albumul foto) este un fost iaz de decantare a sterilului minier, în apropiere de Baia Mare. Nisipul, care din păcate pentru plămânii și aparatura noastră, nu se asemăna cu nisipul din Vama Veche, era de fapt un praf foarte fin, încărcat de pirită și arsen, format ca urmare a procesului de ecologizare a iazului.

Fotografiile realizate în timpul filmărilor clipului, atât cele cu trupa, cât și cele ale mediului înconjurător, au fost realizate aproape instinctual, fără o motivație concretă, fără ca eu să-mi justific abordările. Abia acasă m-a trăznit... Ce m-a trăznit, nici eu nu știu exact, deși as pune un pariu baban că pirita aia e la mijloc. Cum ziceam, abia acasă, în fața calculatorului, la a doua rundă de editat, mi-am dat seama că fotografiile astea merită o altă atmosferă. O atmosferă care să redea respirația tăiată de care m-am lovit atunci.

Și ca să revenim la paralela cu “Dirt”, singura diferență între mine și fotograful Rocky Schenck este că eu le-am dat voie băieților, modelele mele, să se ducă la toaletă. În aer liber.”

Vladimir Gheorghiu, ”Contează” - 12

 

Cristian Matei ”Mumu”: Tu nu cânți în trupa Riot Monk, dar pe pagina de Facebook a formației ești numit drept al 5-lea membru, în calitate de ”artist vizual”. De asemenea, ai lucrat și cu Jinxy Von D'Ers .. și altele, probabil. Cât de important crezi că este pentru o trupă să colaboreze constant cu un astfel de artist? În România, din păcate, am văzut foarte puține astfel de exemple - în contradicție totală cu ce se întâmplă afară, de exemplu, în SUA sau Marea Britanie.

Vladimir Gheorghiu: ”Importanța fotografului oficial al unei trupe nu vine din calitatea fotografiilor făcute în timpul show-ului. În fiecare oraș prin care va umbla trupa în cadrul unui turneu, mereu va exista un fotograf care va scoate niște poze beton rău în cadrul concertului. În mod cert, uneori chiar mai beton decât cele ale fotografului oficial.

“Spiel”-ul vine însă după concert. Fotograful oficial reușește să surprindă momentele intime din cadrul trupei, reușește să scoată la lumină și să pună accent pe OM, și mai puțin pe ARTIST. Imaginează-ți următoarele două fotografii: prima, o super panoramă cu show-ul celor de Rammstein, flăcări, boilere, artificii, tot tacâmul, și a doua, cu Till Lindemann pătat de înghețată pe tricou în Lidl. Prima poză va vinde, a doua va trezi cele mai autentice reacții, iar combinația dintre ele va fi fatală.”

Cristian Matei ”Mumu”: De ce crezi că albumul foto ”Contează” este unul deosebit? De ce ar trebui să-l avem acasă?

Vladimir Gheorghiu: ”În mod clar, albumul foto “Contează” este deosebit pentru mine pentru că este prima mea experiență de acest gen. În cercul meu de prieteni, îi spun “prima mea carte”. Sunt o tonă de lucruri noi pe care le-am făcut odată cu ieșirea în lume a acestui album, iar pentru asta, va ocupa mereu un loc curat și cald în inima mea.

Cât despre motivele pentru care alții ar trebui să-l aibă în casă, mi-este greu să-ți spun. Dacă-ți plac apusurile, ia-l. Dacă ți-a plăcut seria “Dune”, ia-l. Dacă ești fan Riot Monk, ia-l. Dacă îți place roșul și portocaliul, ia-l. Dacă nu ai mai cumpărat până acum un album foto, ia-l.

Dacă nu știi de ce să-l ai în casă, să știi că pentru mine contează că măcar te-ai gândit o clipă dacă merită să-l ai sau nu.”

Vladimir Gheorghiu, ”Contează” - 9

 

Cum se poate intra în posesia albumului foto

 

Tipărit în format A5, însumând 53 de pagini pe hârtie semi-lucioasă, "Contează" conține peste 40 de fotografii nepublicate până acum.

Vladimir Gheorghiu, ”Contează” - 13

 

Albumul poate fi comandat printr-un mesaj pe profilul de Facebook al lui Vladimir Gheorghiu sau pe pagina sa de artist de pe Facebook și costă 30 RON fără transport.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Alessandra Ambrosio, la un pas de un accident vestimentar la plajă. Ce a pățit modelul

Alessandra Ambrosio se află în centrul atenției ori de câte ori apare în public, dar mai ales atunci când merge la plajă. 

Sean Penn s-a însurat pentru a treia oară. Cine este soția lui, cu 30 de ani mai tânără

Chiar înainte să împlinească 60 de ani, actorul american Sean Penn a mai dat o șansă vieții de familie și s-a însurat pentru a treia oară.

Star de la Bollywood, externat după aproape o lună în care s-a luptat cu Covid-19

Actorul indian Amitabh Bachchan, unul dintre starurile de la Bollywood, a fost externat din spital, la aproape o lună după ce s-a infectat cu coronavirus.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.