Tom Hardy, rol principal într-un film cu super-eroi. Fiul său l-a convins să accepte colaborarea

×
Publicitate

Actorul britanic Tom Hardy revine pe marile ecrane. De vineri îl veţi putea vedea în cinematografele de la noi în "Venom", cel mai nou film al său.

Cu o modestie dezarmantă, a spus la premiera de la Los Angeles că nu s-a crezut niciodată suficient de interesant ca să joace un rol de super-erou.

În "Venom", Tom Hardy joacă rolul unui jurnalist care, în timpul unei investigaţii, intră în contact cu o materie neagră extraterestră. Aceasta îi infestează corpul şi îi schimbă personalitatea într-un mod violent, dându-i însă şi puteri supraomeneşti. Actorul a fost încântat să joace într-un film din universul Marvel, mai ales ca să-i câştige admiraţia fiului său de zece de ani.

"Fiul meu îl adoră şi e un supererou despre care pot să spun şi eu că e uimitor. Înainte, mi se părea că supereroii par foarte direcţi şi plini de simboluri şi interesanţi, dar eu nu credeam că sunt suficient de interesant ca să joc unul", a spus Tom Hardy.

Actorul a mărturisit că băiatul îi ştia personajul din benzile desenate şi i-a spus foarte clar ce poate să facă şi ce nu. Experienţa pare să-i fi plăcut lui Hardy, care a fost şi producător executiv - deja se gândeşte la două continuări pentru acest film.

Şi Michelle Williams, de patru ori nominalizată la Oscar, apare pentru prima oară într-o peliculă inspirată din universul benzilor desenate. O cântăreaţă i-a fost de mare ajutor.

"Am ascultat mult Beyoncé şi mi-a intrat pe sub piele", a afirmat aceasta.

Iar dacă numele filmului vi se pare cunoscut, probabil că aţi auzit deja piesa lui Eminem, scrisă chiar pentru coloana sonoră a peliculei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61989956
Nisipul şi valurile Oceanului, în centrul Parisului. Prezentarea inedită a casei de modă Chanel
Karl Lagerfeld a adus nisipul şi valurile oceanului la Paris. Designerul a recreat o plajă sub cupola somptuosului Grand Palais.
61989908
Totul despre nunta Principelui Nicolae cu Alina Binder. Ce spune designerul care a creat rochia
Totul despre nunta Principelui Nicolae cu Alina Binder. Ce spune designerul care a creat rochia
61989786
Cântăreața de rap Cardi B, acuzată de agresiune. Disputa amoroasă pentru un bărbat ar fi provocat scandalul
Cântăreața americană de rap Cardi B s-a predat la poliție, care anchetează o presupusă încăierare la un club de striptease din New York.