Steven Seagal: "Mai mult de jumătate dintre oamenii din America iubesc, de fapt, Rusia și îi iubesc pe ruși”

61445774

Coreea de Nord îl are pe Dennis Rodman. Rusia îl are pe Steven Seagal. Actorul din "Under Siege" a fost decorat cu medalia Ordinul Prieteniei după ce l-a susținut continuu pe președintele Vladimir Putin chiar și pe fondul invaziei din Ucraina.  

Seagal a acuzat guvernul Statelor Unite că a cheltuit "miliarde de dolari pe dezinformare, minciuni" în mass-media, pentru a "încerca să discrediteze, să demoralizeze și să distrugă moralul emergent al Rusiei", în timpul unui eveniment organizat de Mișcarea Internațională a Rușilor la Moscova, potrivit The Independent.

"Mai mult de jumătate dintre oamenii din America iubesc, de fapt Rusia, și îi iubesc pe ruși și știu că sunt mințiți. Tatăl meu era rus pur și am fost crescut într-o gospodărie rusă pură, pentru că mama mea era complet imersată în cultura rusă și nu avea părinți. Așa că am crescut cu cultura rusă" - a spus Seagal.

Actorul născut în Michigan, SUA, a continuat: "Am crescut iubind Rusia și iubind tot ceea ce am învățat despre ea de la o vârstă foarte fragedă. Cât despre mine, sunt un milion la sută rusofil și un milion la sută rus".

Seagal a fost numit reprezentant special al Ministerului rus de Externe pentru relațiile umanitare ruso-americane în 2018. Medalia Ordinului Prieteniei din acest an a fost pentru a celebra "marea contribuție a lui Seagal la dezvoltarea cooperării culturale și umanitare internaționale", după cum a spus Putin.

În 2020, Seagal a înregistrat un mesaj de ziua lui Putin, spunând: "Astăzi este ziua de naștere a președintelui Putin. Cred doar că acum trăim în vremuri foarte, foarte grele. El este unul dintre cei mai mari lideri mondiali și unul dintre cei mai mari președinți din lume. Și chiar sper și mă rog ca el să primească sprijinul, dragostea și respectul de care are nevoie. Și că toate necazurile care se întâmplă acum se vor sfârși în curând, iar noi vom trăi într-o lume a păcii."

"Să creadă cineva că Vladimir Putin a avut ceva de-a face cu falsificarea alegerilor sau chiar că rușii au acest tip de tehnologie, este o prostie. Iar acest tip de propagandă este cu adevărat o diversiune... pentru ca oamenii din Statele Unite ale Americii să nu vadă cu adevărat ce se întâmplă." - a mai spus actorul.

Seagal a fost interzis în Ucraina, fiind considerat o amenințare la adresa securității naționale.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Actorul Macauley Culkin este tată pentru a doua oară. Logodnica sa a născut în secret, în urmă cu 3 luni

Surpriză! Brenda Song și Macaulay Culkin au devenit părinți pentru a doua oară, dar în secret, la sfârșitul anului trecut, iar presa americană a aflat abia acum.

Bianca Avram a primit Golden Buzz la Românii au Talent. Numărul pe care Bobonete l-a trimis direct în semifinale

Bianca Avram are 16 ani, este din Cumpăna, Constanța, și practică gimnastică, balet și dans modern. Numărul ei l-a impresionat atât de mult pe Mihai Bobonete încât acesta a apăsat Golden Buzz și a trimis-o direct în semifinalele Românii au Talent 2023.

Un nou episod din CLANUL vine cu o decizie a lui Bebe Măcelaru`. „Am îmbătrânit și vreau să te las pe tine să preiei”

Serialul CLANUL continuă duminică, de la 20:00, cu un nou episod unde se vor lua decizii importante care pot schimba lucrurile.

 

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifre șocante care arată paranoia lui Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.