Shakira riscă peste opt ani de închisoare pentru fraudă fiscală. Artista refuză orice acord cu procurorii

62262030
Profimedia

Parchetul din Barcelona a anunţat că va cere o pedeapsă de peste opt ani de închisoare pentru fraudă fiscală împotriva cântăreţei columbiene Shakira, care refuză orice acord cu procurorii şi se declară dispusă să fie judecată într-un proces.

În actul acuzării, consultat de jurnaliştii de la AFP, Parchetul din Barcelona a precizat că va solicita şi o amendă de aproape 24 de milioane de euro pentru cântăreaţa pop, acuzată că s-a sustras de la plata unei sume de 14,5 milioane de euro către fiscul spaniol între anii 2012 şi 2014, scrie Agerpres.

Justiţia din Spania va trebui să decidă în privinţa desfăşurării unui proces şi a datei de începere a acestuia.

Shakira, care se declară nevinovată, a anunţat miercuri că refuză să încheie un acord cu Parchetul spaniol, precizând că preferă să fie judecată într-un proces decât să accepte procedura prin care ar trebui să îşi recunoască vinovăţia.

Potrivit avocaţilor ei, posibilitatea de încheiere a unui acord rămâne totuşi deschisă până la începutul audierilor la Tribunalul din Barcelona, în condiţiile în care trimiterea oficială în judecată a vedetei pop, în vârstă de 45 de ani, nu a fost încă pronunţată.

Shakira, acuzată că nu și-a declarat veniturile în urma mai multor hituri

Cântăreaţa, care denunţă "o încălcare totală a drepturilor" sale şi "metode abuzive" din partea Parchetului spaniol, s-a declarat "încrezătoare că instanţa îi va da dreptate", au declarat miercuri consilierii artistei într-un comunicat de presă.

Parchetul din Barcelona o acuză pe interpreta pieselor "Hips Don't Lie", "Waka Waka", "Loca", "Don't Bother" şi "La Tortura" că nu şi-a declarat veniturile la Administraţia fiscală spaniolă în anii 2012, 2013 şi 2014.

Potrivit actului acuzării, Shakira locuia în Spania din 2011, anul în care relaţia ei cu fotbalistul Gerard Piqué de la clubul FC Barcelona a fost făcută publică, dar şi-a păstrat rezidenţa fiscală în Bahamas, un stat insular considerat un paradis fiscal, până în 2015. Shakira şi Gerard Piqué, care au împreună doi copii, au anunţat că s-au despărţit în iunie 2022.

La rândul lor, avocaţii Shakirei consideră că până în 2014 majoritatea veniturilor artistei proveneau din turneele sale internaţionale şi că ea nu locuia pe atunci mai mult de şase luni pe an în Spania - condiţia cerută pentru ca o persoană să îşi stabilească rezidenţa fiscală în această ţară.

Parchetul "se încăpăţânează să ceară banii pe care i-am obţinut în timpul turneelor mele internaţionale şi în timpul emisiunii 'The Voice' din Statele Unite, o perioadă în care eu nu eram încă rezidentă în Spania", a declarat vedeta pop într-un comunicat publicat miercuri de avocaţii ei.

Shakira susține că nu mai are nicio datorie

Shakira a precizat, de altfel, că a plătit deja suma de 17,2 milioane de euro fiscului spaniol şi, deci, nu mai are "nicio datorie faţă de Trezoreria Publică de mai mulţi ani".

Numele cântăreţei Shakira figurează printre cele citate în Pandora Papers, o vastă anchetă publicată la sfârşitul anului 2021 de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie, care a acuzat mai multe sute de personalităţi din lumea întreagă că şi-au ascuns averile în conturile unor companii offshore, săvârşind astfel infracţiunea de evaziune fiscală.

Articol recomandat de sport.ro
E gata! Sorana Cîrstea va intra, la 36 de ani, în premieră, în top 15 mondial: un singur scenariu neverosimil mai poate interveni
E gata! Sorana Cîrstea va intra, la 36 de ani, în premieră, în top 15 mondial: un singur scenariu neverosimil mai poate interveni
Citește și...
Prințesa belgiană Elisabeth de Brabant s-a înscris la cursurile Școlii Militare Regale a armatei belgiene

Prințesa belgiană Elisabeth de Brabant, moștenitoarea tronului, s-a înscris de curând la cursurile de vară ale Școlii Militare Regale a armatei belgiene.

Cleopatra Stratan, ținută incendiară la ultimul eveniment monden. Iată cum a arătat rochia

La ultimul eveniment monden la care au participat Cleopatra Stratan și Edward Sanda au încântat privirile fanilor cu ținutele elegante alese.

„House of the Dragon” a avut premiera mondială. Seria nouă va fi lansată oficial pe 21 august

A început numărătoarea inversă pentru fanii „Game of Thrones”. Vedetele din noua producție și-au dat întâlnire în Los Angeles pentru premiera mondială a seriei „House of the Dragon”.

Recomandări
Ro-Alert de tip „Alertă extremă” în Moldova. Aeroportul Iași a suspendat temporar toate zborurile, Armata a ridicat avioane

O avertizare de tip „Alertă Extremă” a fost transmisă marți prin sistemul Ro-Alert în mai multe județe din Moldova, prin care populația este avertizată cu privire la posibilitatea „căderii unor obiecte din spațiul aerian”.

O operațiune de sabotaj, coordonată de Rusia în România, ”prevenită” de SRI. FOTO cu spionul rus care a filmat obiective NATO

Serviciul Român de Informații (SRI) a anunțat marți că - în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO, MApN-DGIA și servicii partenere externe - a prevenit comiterea unei acțiuni de sabotaj pe teritoriul național, cu implicarea unui cetățean rus stabilit în România.

Nava S Line, reținută după ce făcut dezastru în portul Tulcea. O firmă ar fi cerut despăgubiri de un milion de euro

Nava S Line, care a făcut prăpăd în urmă cu o săptămână în portul Tulcea, a fost reținută, conform unei hotărâri a Tribunalului Constanța. Dosarul pentru instituirea sechestrului are primul termen pe 16 septembrie.