Serialul TV ”The Lord of the Rings” va fi cel mai scump din istorie. Când apare

61655553

Serialul pentru televiziune The Lord of the Rings va fi cel mai scump din istorie. 

Potrivit The Independent, serialul produs de Amazon va avea un buget de 1 miliard de dolari.

”The Lord of the Rings” este una dintre francizele cu cele mai mari câştiguri din istorie, care a generat încasări estimate la 2 miliarde de dolari în toată lumea.

Înainte de serialul ”The Lord of The Rings”, care va bate toate recordurile de până acum, Netflix a produs ”The Crown” cu un buget de 100 de milioane de dolari.

Realizarea serialului produs de Amazon a fost confirmată în luna noiembrie. Negocierea privind drepturile de autor a fost câştigată pentru 250.000 de dolari de HarperCollins şi New Line Cinema împotriva Netflix, cu condiţia de a fi realizate cinci sezoane.

Conform contractului, serialul trebuie să intre în producţie în termen de doi ani.

Viitoarea producţie va urmări evenimentele care s-au petrecut înaintea celor din primul roman al lui Tolkien, „The Fellowship Of The Ring”.

În timp ce filmul original se axează pe războiul pentru distrugerea inelului, în serial această poveste nu va fi inclusă, potrivit Entertainment Weekly.

Ultimul film din franciză, „Întoarcerea regelui/ The Return of the King” a primit 11 premii Oscar, câştigând premii la toate categoriile nominalizate.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61952021
Salman Khan, eliberat pe cauţiune. Este a doua oară când scapă de închisoare
Un judecător indian a decis sâmbătă eliberarea pe cauţiune a superstarului bollywoodian Salman Khan,
61952014
Românii au talent. ”Stand-up” poetic cu Victor Miron, cel mai surprinzător moment. VIDEO
Victor Miron a avut poate cel mai surprinzător moment de la ”Românii au talent”. Clujeanul, vechi cititor și proaspăt scriitor, a venit la emisiune să promoveze lectura.
61950397
Arnold Schwarzenegger s-a întors acasă, în Los Angeles, după operaţia pe cord
Actorul Arnold Schwarzenegger s-a întors în locuinţa sa din Los Angeles după o operaţie pe cord deschis, a anunţat vineri pe Twitter purtătorul de cuvânt al acestuia, citat de AFP.