Scarlett Johansson cere legi pentru inteligența artificială, după ce un videoclip trucat cu ea a devenit viral

62500313
Getty

Actriţa Scarlett Johansson a cerut guvernului american să reglementeze mai bine utilizarea inteligenţei artificiale (AI) după difuzarea unui videoclip trucat, devenit viral pe reţelele de socializare.

Videoclipul o arăta pe vedeta hollywoodiană alături de alte celebrităţi, fără consimţământul acestora, informează AFP.

Ea apare în acel videoclip alături de aproximativ 20 de personalităţi, printre care se numărau rapperul Drake, actriţa Mila Kunis şi regizorul Steven Spielberg. Cu toţii purtau tricouri albe pe care era imprimat numele rapperului Kanye West, deasupra căruia puteau fi văzute o stea a lui David şi un deget mijlociu.

Secvenţa trucată se încheie cu două mesaje: "Totul are o limită" şi "Alăturaţi-vă luptei împotriva antisemitismului".

Difuzarea videoclipului s-a produs în siajul provocărilor şi mesajelor antisemite publicate pe reţeaua de socializare X de rapperul american Kanye West, care a adoptat numele "Ye". Site-ul brandului său de modă Yeezy a fost dezactivat recent după ce începuse să vândă tricouri pe care era imprimată o svastică.

Contactat de AFP, utilizatorul contului de Instagram oribejerano_ai, aflat la originea videoclipului şi care se prezintă ca un expert în inteligenţa artificială, a confirmat că a realizat acel trucaj. El difuzează cu regularitate imagini de acest tip, în care apar celebrităţi.

Un avertisment a fost adăugat de Instagram sub secvenţa trucată, pentru a-i preveni pe internauţi că aceasta a fost generată cu ajutorul AI.

"Acest videoclip, care circulă masiv pe internet, continuă să ia amploare", a deplâns Scarlett Johansson într-un comunicat citat miercuri de mai multe companii mass-media americane.

Ea precizează că a fost "avertizată" de anturajul său în legătură cu existenţa înregistrării care îi foloseşte imaginea "pentru a răspunde unei declaraţii antisemite".

Precizând totodată că este "o femeie evreică ce nu tolerează nici antisemitismul, nici discursurile care incită la ură", Scarlett Johansson a subliniat în acelaşi comunicat necesitatea urgentă de reglementare în faţa exceselor AI, care facilitează crearea şi difuzarea în masă a conţinuturilor înşelătoare.

Actriţa a îndemnat guvernul american să facă din această chestiune "o prioritate absolută".

"Pericolul discursului instigator la ură amplificat de inteligenţa artificială este o ameninţare mult mai mare decât un individ izolat care îşi asumă responsabilitatea pentru acţiunile sale", a adăugat ea, fără a îl menţiona în mod direct pe Kanye West.

"Trebuie să denunţăm abuzurile AI, indiferent de mesajul vehiculat, altfel riscăm să pierdem controlul asupra realităţii", a adăugat vedeta americană.

În mai 2024, Scarlett Johansson a acuzat OpenAI că i-a folosit vocea pentru ChatGPT. În faţa acelei controverse, compania lui Sam Altman a schimbat în cele din urmă vocea chatbotului său.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Victoria Beckham și-a surprins fanii cu o schimbare de look. Imaginile postate pe Instagram. FOTO

Victoria Beckham și-a surprins fanii cu o schimbare de look. Creatoarea de modă și-a prezentat noua coafură, un bob lung până la umeri, cu bucle lejere și un degrade blond.

Festivalul de film de la Berlin. Robert Pattinson, Timothée Chalamet şi Ethan Hawke vor fi perzenți la cea de-a 75-a ediţie

Berlinala 2025, care se va deschide joi, a fost dintotdeauna cel mai politizat dintre marile festivaluri cinematografice internaţionale, iar ediţia sa din acest an se va desfăşura cu câteva zile înaintea alegerilor din Germania.

„Fantoma de la Operă” - cel mai iubit musical din lume vine la București cu un număr de șase reprezentații

Cel mai iubit musical din lume, THE PHANTOM OF THE OPERA de Andrew Lloyd Webber, se joacă la București între 10 și 15 iunie, în spectacole de seară de la ora 20:00.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.