Scandal fără precedent la Eurovision. Concurentul olandez Joost Klein a fost dat afară din finală: ”Este o mare rușine”

×
Publicitate

Joost Klein, concurentul Olandei, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie.

Anunțul a fost făcut chiar de către organizatorii, provocând noi probleme Suediei, țara gazdă, care se confruntă cu proteste ale susținătorilor Fâșiei Gaza.

Deşi scandalurile legate de Eurovision sunt relativ frecvente, o astfel de măsură, de descalificare a unui finalist în ajunul concursului, este fără precedent, potrivit unui specialist citat de Reuters și preluat de News.ro.

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a declarat vineri că investighează un incident în care a fost implicat Joost Klein, care are 26 de ani şi al cărui cântec excentric, "Europapa", a făcut ca el să fie unul dintre favoriţi.

Cea de-a 68-a ediţie a concursului european de muzică, Eurovision 2024, în general un festival de cântece antrenante şi de kitsch-uri ironice, are loc pe fondul protestelor din oraşul gazdă Malmo faţă de participarea Israelului, din cauza războiului din Gaza.

Citește și
Cine este Natalie Musteață, câștigătoarea de Oscar cu origini românești. „Mulțumesc Academiei că a sprijinit un film ciudat”
Cine este Natalie Musteață, câștigătoarea de Oscar cu origini românești. „Mulțumesc Academiei că a sprijinit un film ciudat”

Poliţia suedeză declarase anterior, sâmbătă, că un bărbat a fost interogat pentru că a ameninţat un angajat al Eurovision în interiorul Malmo Arena, după cea de-a doua semifinală a concursului, care a avut loc joi.

Persoana nu a fost reţinută, a precizat poliţia fără a da numele individului, adăugând însă că dosarul a fost transmis unui procuror. Potrivit presei, plângerea a fost depusă de o femeie.

"În condiţiile în care o procedură legală îşi urmează cursul, nu ar fi potrivit ca el (Joost) să continue în concurs", a declarat ulterior EBU într-un comunicat, reiterându-şi "politica de toleranţă zero faţă de comportamentele inadecvate".

Un reprezentant al lui Klein nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea Reuters.

Radioteleviziunea olandeză AVROTROS a declarat într-un e-mail că este "şocată" de decizia EBU şi o consideră "disproporţionată".

Expertul Eurovision Paul Jordan a declarat pentru Reuters că este fără precedent ca un artist să fie exclus în ajunul finalei.

"Evident că nu ştim ce s-a întâmplat acum. Ar putea fi găsit nevinovat", a declarat Jordan. "Cred doar că este o mare ruşine, însă spectacolul trebuie să continue, cum se spune", a comentat el.

Incidentul nu are nimic de-a face cu delegaţia israeliană, a precizat comentatorul AVROTROS Eurovision, Cornald Maas. "Este, printre altele, infernal pentru Joost Klein, care este un unificator, şi pentru echipa sa", a scris Maas pe platforma X.

Casele de pariuri îl dau ca favorit la câştigarea concursului pe croatul Baby Lasagna, pe numele real Marko Purišić, 28 de ani, cu piesa "Rim Tim Tagi Dim", urmat de solista israeliană Eden Golan, care are 20 de ani, cu piesa "Hurricane".

Alte ţări aflate pe lista de pariuri sunt Franţa, Italia, Ucraina şi Irlanda.

Datele de streaming de la Spotify sugerează, de asemenea, o şansă pentru ţara gazdă, Suedia.

Acum, după descalificarea lui Klein, 25 de ţări vor concura în marea finală de sâmbătă seara.

Povestea lui Joost Klein

Europapa, cântecului lui Joost Klein, poate părea un hit olandez pop punk energic, dar are de fapt un o poveste tristă în spate.

Artistul din Leeuwarden, al cărui stil energic combină elemente de pop mainstream cu hardcore vesel şi pop punk, aducea un omagiu părinţilor săi, Hans şi Ella, cu piesa sa de la Eurovision.

Artistul în vârstă de 26 de ani, care a câştigat prestigiosul Popprijs 2023, care este acordat anual în Olanda trupei sau artistului care a avut cel mai mare impact în muzica pop olandeză în acel an, şi-a pierdut ambii părinţi la scurt timp unul de celălalt.

La vârsta de 12 ani, Joost şi-a pierdut tatăl din cauza cancerului. Un an mai târziu, în 2011, mama sa a murit în urma unui infarct.

În urma decesului părinţilor săi, Klein a fost crescut de fratele şi sora sa mai mari.

La finalul piesei Europapa, o piesă optimistă, Joost le transmite un mesaj răposaţilor săi părinţi.

Tatăl său a fost una dintre cele mai mari surse de inspiraţie pentru Joost, iar artistul a declarat pentru blogul de ştiri al Eurovision, Wiwi: "Tatăl meu este una dintre cele mai mari surse de inspiraţie pentru mine şi m-a învăţat să-mi deschid mintea. Mi-a spus să nu mă uit la etichete. Oamenii sunt oameni".

Joost a mărturisit, de asemenea, că a fost copleşit de răspunsul audienţei la cântecul Europapa, spunând că a fost "onorat" de reacţiile ascultătorilor. "Cred că tatăl meu ar râde foarte tare, cred că mama mea ar fi foarte mândră, dar tatăl meu ar face multe glume despre costumul meu", a spus artistul, care apare într-un sacou cu umeri supradimensionaţi.

Conflictul din Fâșia Gaza produce efecte și la Eurovision

Prezentat ca o sărbătoare a diversităţii europene, concursul din acest an a intrat, în schimb, în lumina reflectoarelor politice, protestatarii - online şi pe străzile din Malmo - cerând ca Israelul să fie exclus din competiţie.

Organizatorii Eurovision au rezistat unor astfel de apeluri, dar au cerut Israelului să modifice versurile cântecului său original pentru a elimina ceea ce ei au considerat a fi referiri la atacul mortal al grupării palestiniene Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, care a declanşat războiul din Gaza.

Înainte, în timpul şi după interpretarea cântecului israelian în semifinalele de joi au fost auzite huiduieli din public, dar au existat şi aplauze şi steaguri israeliene fluturate, potrivit unui jurnalist Reuters aflat în sală.

În centrul oraşului Malmo, peste 10.000 de militanţi pro-palestinieni, printre care şi activista pentru climă Greta Thunberg, au organizat un protest pașnic înainte de semifinală, fluturând steaguri palestiniene şi strigând "boicotaţi Israelul".

Un grup mai mic de susţinători pro-israelieni, inclusiv membri ai comunităţii evreieşti din Malmo, au organizat, de asemenea, o demonstraţie paşnică în oraş, apărând-o pe Eden Golan şi dreptul ei de a participa la concurs.

Mai multe alte demonstraţii erau planificate pentru sâmbătă şi este de aşteptat din nou să atragă mii de protestatari. În oraş va avea loc, de asemenea, un festival de muzică alternativă care s-a autoproclamat drept "concursul de cântece fără genocid".

Protestatarii s-au plâns de standarde duble, deoarece EBU a interzis Rusiei să participe la Eurovision în 2022, în urma invaziei sale din Ucraina.

"Bineînţeles că oamenii vor să îşi exprime propriile opinii şi lucruri de genul acesta. Dar pentru noi, ştiţi, este doar un vis şi o onoare să facem parte din Eurovision", a declarat pentru Reuters Marcus Gunnarsen, din duo-ul Marcus & Martinus, care reprezintă Suedia.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Georgina Rodriguez a strălucit la Roma fără Ronaldo și fără copii: ”Wow, ce divă! / Gio, ești uimitoare”
GALERIE FOTO Georgina Rodriguez a strălucit la Roma fără Ronaldo și fără copii: ”Wow, ce divă! / Gio, ești uimitoare”
Citește și...
Cine este Natalie Musteață, câștigătoarea de Oscar cu origini românești. „Mulțumesc Academiei că a sprijinit un film ciudat”
Cine este Natalie Musteață, câștigătoarea de Oscar cu origini românești. „Mulțumesc Academiei că a sprijinit un film ciudat”

Regizoarea și scenarista Natalie Musteață, cu origini românești, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj live-action.

Top seriale turcești pe VOYO în care Can Yaman strălucește. Sandokan și alte producții de urmărit
Top seriale turcești pe VOYO în care Can Yaman strălucește. Sandokan și alte producții de urmărit

VOYO aduce în prim-plan unele dintre cele mai populare seriale turcești ale momentului, iar printre ele se remarcă și „Sandokan”, în care Can Yaman interpretează unul dintre cele mai spectaculoase roluri din cariera sa.

Sean Penn, premiat cu Oscar, a lipsit de la gală. Actorul se află la Kiev și se va întâlni cu Volodimir Zelenski
Sean Penn, premiat cu Oscar, a lipsit de la gală. Actorul se află la Kiev și se va întâlni cu Volodimir Zelenski

Actorul american Sean Penn, câștigător duminică al celui de-al treilea Oscar din carieră, se află la Kiev pentru a sprijini Ucraina și urmează să se întâlnească cu președintele Volodimir Zelenski.

Recomandări
Care ar putea fi răspunsul juridic al Iranului împotriva României. Analist: „Acolo, situația este mult mai complicată”
Care ar putea fi răspunsul juridic al Iranului împotriva României. Analist: „Acolo, situația este mult mai complicată”

Pentru prima dată de la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, Iranul amenință explicit România. Teheranul a transmis că va acționa politic și legal împotriva României pentru că și-a pus bazele militare la dispoziția Statelor Unite. 

Când ar putea primi România invitația în clubul celor mai bogate state. Îndeplinim aproape toate condițiile OCDE
Când ar putea primi România invitația în clubul celor mai bogate state. Îndeplinim aproape toate condițiile OCDE

România ar putea primi la jumătatea acestui an vestea că este invitată să intre în clubul celor mai bogate țări din lume, în OCDE.

„Gigantul” petrolier care discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ descoperit în Marea Neagră
„Gigantul” petrolier care discută cu OMV Petrom dezvoltarea unui zăcământ descoperit în Marea Neagră

Compania ucraineană de petrol şi gaze Naftogaz, care a descoperit rezerve "substanţiale" de gaze offshore în Marea Neagră înainte de invazia Rusiei, "este în negocieri cu compania română OMV Petrom pentru a forma un parteneriat legat de acest zăcământ.