Rapperul Travis Scott a fost arestat la Paris după o altercaţie cu un agent de pază

62473843
Getty

Rapperul Travis Scott a fost reţinut vineri dimineaţă la Paris pentru comiterea unor acte de violenţă, a anunţat Parchetul francez, confirmând o informaţie dezvăluită în premieră de revista Valeurs Actuelles, informează AFP.

La primele ore ale dimineţii de vineri, "poliţiştii au fost chemaţi să intervină la Hotelul Georges V şi l-au reţinut pe Travis Scott pentru violenţe comise asupra unui agent de securitate. Acesta din urmă intervenise pentru a îl despărţi pe rapper de bodyguardul său, cu care avea o altercaţie", a precizat Ministerul Public din Franţa.

Poliţia Judiciară se va ocupa de anchetă, a adăugat Parchetul din Paris.

Deocamdată nu a fost confirmat dacă rapperul de 33 de ani se află încă în arestul Poliţiei.

Travis Scott a publicat joi seară pe Instagram un videoclip care îl arăta Bercy Arena, unde s-au desfăşurat partidele de baschet din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.

Pe contul său, care este urmărit de 57 de milioane de admiratori, rapperul american a difuzat apoi imagini filmate la o petrecere organizată într-un club de noapte.

Travis Scott a devenit cunoscut încă de la primul său album, "Rodeo", lansat în anul 2015. De atunci, artistul american, originar din Houston, a devenit o personalitate a muzicii rap americane şi a lansat alte patru albume, inclusiv materialul discografic de mare succes "Astroworld" din 2018.

Travis Scott, al cărui nume real este Jacques Bermon Webster II, are un fiu şi o fiică cu fosta lui parteneră de viaţă Kylie Jenner, o cunoscută personalitate de pe reţelele de socializare.

Starul rap a avut mai multe probleme judiciare în Statele Unite. În iunie, el a fost arestat la Miami Beach, în statul american Florida, pentru tulburarea ordinii publice în timp ce se afla în stare de ebrietate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62473817
Celebru artist, de nerecunoscut în cea mai recentă apariție, la un hotel de lux. Pantalonii de abia stăteau pe el. FOTO
Justin Bieber arăta de nerecunoscut când a ajuns la un hotel de lux din Beverly Hills, miercuri, fără soția sa însărcinată, Hailey.
62441657
Shakira, surprinsă în compania unui bărbat misterios în Miami, după ce a spus că nu se gândește la întâlniri. VIDEO
Shakira a fost surprinsă de paparazzi în compania unui bărbat misterios în timp ce lua cina în Miami săptămâna trecută.
62378459
Alina Ceușan a născut o fetiță perfect sănătoasă și a dezvăluit ce nume a ales pentru ea. Primele imagini. FOTO
Alina Ceușan și soțul ei, Raul Tișa, au devenit părinți pentru a doua oară. Influencerița în vârstă de 32 de ani a născut o fetiță perfect sănătoasă.