Doi bărbați care ar fi fost abuzați sexual de Michael Jackson când erau copii reiau procesele împotriva companiilor acestuia

×
Publicitate

Doi bărbaţi care susţin că au fost abuzaţi sexual în copilărie de Michael Jackson pot relua procesul împotriva companiilor acestuia, au decis vineri judecătorii unui tribunal din SUA, relatează BBC.  

Wade Robson şi James Safechuck, ambii în vârstă de 40 de ani, susţin că Michael Jackson a abuzat de ei ani de zile, pe când erau copii. Ei pot acum să continue procesele, care fuseseră blocate anterior, împotriva companiilor megastarului de la a cărui moarte s-au împlinit în iunie anul acesta 14 ani. Cei doi spun că aceste companii aveau responsabilitatea de a-i proteja, scrie news.ro.

Avocaţii lui Michael Jackson îşi susţin însă nevinovăţia.

Robson şi Safechuck susţin că au fost abuzaţi de Jackson la sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990, în timp ce stăteau la ferma sa Neverland. Acuzaţiile au apărut în documentarul Leaving Neverland din 2019, pe care familia lui Jackson l-a descris ca fiind un "linşaj public".

În 2020, un judecător din Los Angeles a decis că James Safechuck nu poate da în judecată companiile lui Michael Jackson, pentru că societăţile nu aveau o obligaţie de a avea grijă de el. Un an mai târziu, acelaşi judecător s-a pronunţat şi împotriva lui Wade Robson pe motive similare.

Însă vineri, o curte de apel din California nu a fost de acord, hotărând că "o corporaţie care facilitează abuzul sexual asupra copiilor de către unul dintre angajaţii săi nu este scutită de obligaţia de a-i proteja pe acei copii doar pentru că este deţinută exclusiv de autorul abuzului".

Michael Jackson a murit la 51 de ani, în urma unui stop cardiac

"Ar fi pervers să se constate că nu există nicio obligaţie în baza faptului că societatea pârâtă are un singur acţionar", se arată în hotărârea judecătorească. "Şi, prin urmare, anulăm hotărârile pronunţate anterior pentru corporaţii", se spune în document.

Vince Finaldi, avocatul lui Safechuck şi Robson, a declarat că instanţa a anulat "hotărârile incorecte anterioare în aceste cazuri, care erau contrare legii din California şi ar fi creat un precedent periculos care ar fi pus în pericol copiii".

Jonathan Steinsapir, avocat care administrează averea lui Michael Jackson, a declarat că este "pe deplin convins" că Michael Jackson este nevinovat şi a afirmat că acuzaţiile sunt "contrare tuturor dovezilor credibile şi coroborate independent".

Michael Jackson a murit la vârsta de 51 de ani, după ce a suferi un stop cardiac la domiciliu, în urma unei supradoze de propofol, un anestezic, administrată de medicul personal la cererea sa. Megastarul suferea de insomnii şi îşi pregătea revenirea pe scenă printr-un spectacol grandios susţinut pe arena O2 din Londra.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62377564
Miliardarul Rupert Murdoch, în vârstă de 92 de ani, are din nou o iubită. Cine este femeia în vârstă de 66 de ani

Mogulul media Rupert Murdoch se întâlnește din nou cu o femeie, la patru luni după ce a rupt brusc logodna cu prezentatoarea de radio Ann Lesley Smith.

62377179
Formația The Killers, huiduită în Georgia după ce a invitat pe scenă un fan din Rusia, spunând publicului că ”sunt frați”

Trupa rock americană The Killers și-a cerut scuze după ce a adus un fan rus pe scenă în timpul unui concert în Georgia și a spus publicului că sunt cu toții "frați și surori".

62376729
Jennifer Lopez a făcut show într-un restaurant din Capri, unde vedeta se află în vacanță. Gestul care i-a uimit pe toți VIDEO

Jennifer Lopez a fost protagonista unui adevărat show, într-un restaurant din Capri, acolo unde vedeta se află în vacanță.  

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.