Pianul lui Freddie Mercury a fost vândut cu două milioane de euro la Londra. VIDEO

62384168
AFP

Pianul lui Freddie Mercury a fost vândut cu 1,742 milioane de lire sterline (două milioane de euro) la licitaţia eveniment organizată miercuri seară la Londra de Sotheby's, care a vândut, de asemenea, manuscrisele şi costumele artistului.

La acest instrument, artistul, care a murit de SIDA în 1991, la vârsta de 45 de ani, a compus aproape toate melodiie sale, începând cu „Bohemian Rhapsody", scrie news.ro.

Principalul obiect dintr-o serie de vânzări a mii de obiecte aparţinând solistului formaţiei Queen, acest sfert de coadă Yamaha s-a vândut totuşi, inclusiv costurile, sub estimarea publicată de casa de licitaţii, între două şi trei milioane de lire sterline (2,3 - 3,5 milioane de euro).

Acesta este un record pentru un pian de compozitor, potrivit casei Sotheby's.

Freddie Mercury l-a cumpărat pentru o mie de lire sterline în 1975.

Un alt lot important, manuscrisul „Bohemian Rhapsody", a fost vândut pentru 1,3 milioane de lire sterline (1,6 milioane de euro).

Cele cincisprezece pagini scrise cu creion şi stilou pe hârtie dezvăluie diferitele direcţii avute în vedere de artist pentru acest titlu, care iniţial se numea „Mongolian Rhapsody".

Sotheby's a publicat o estimare între 800.000 şi 1,2 milioane de lire sterline (930.000 şi 1,4 milioane de euro).

Încercările la „We Are The Champions" au fost adjudecate cu 317.000 de lire sterline (370.000 de euro), la fel ca şi cele de la „Don't Stop Me Now".

Pe ritmul melodiei „We Will Rock You", sesiunea de vânzări a cuprins 59 de loturi care au fost declarate adjudecat de Oliver Barker, preşedintele Sotheby's Europe, pentru un total de peste 12 milioane de lire sterline (14 milioane de euro), dublu faţă de estimarea totală.

Primul dintre acestea a fost uşa de la Garden Lodge, casa lui Freddie Mercury din vestul Londrei. Vopsită cu graffiti de fani, uşa verde a proprietăţii a fost vândută - inclusiv taxe - pentru 412.750 de lire sterline (481.736 de euro), depăşind cu mult estimarea publicată de casa de licitaţii (între 15.000 şi 25.000 de lire sterline).

Costumele, coroana şi pelerina, purtate de artist în timpul The Magic Tour din 1986, s-au vândut cu 635.000 de lire sterline (740.000 de euro), de aproximativ zece ori mai mult decât estimarea.

Setul a fost cumpărat de un antreprenor brazilian, Rafael Reisman, care a considerat că Freddie Mercury "aparţine lumii".

În cadrul acestor licitaţii s-au succedat şi tablourile care au împodobit casa legendarului muzician: lucrări de Chagall, Dali, Picasso, precum şi ultimul tablou cumpărat de artist, cu o lună înainte de moartea sa, un ulei pe pânză de James Tissot, vândut cu 483.6000 de lire sterline.

După vânzarea de miercuri, urmează alte două licitaţii, pe lângă cele trei vânzări online.

Întreaga colecţie a fost scoasă la vânzare de Mary Austin, o prietenă apropiată cu care a fost chiar logodit pentru o perioadă şi pe care Freddie Mercury a numit-o moştenitoarea sa.

Loturile scoase la licitaţie povestesc şi despre omul care a fost Freddie Mercury, despre pasiunea sa pentru pisici, despre Japonia - aşa cum reiese din colecţia sa de kimono şi stampe - şi despre gustul său pentru recepţii.

Înainte de a fi vândută, colecţia a fost expusă gratuit, timp de o lună, la Sotheby's Londra, care a primit 140.000 de vizitatori, potrivit casei de licitaţii.

Încasările obţinute în urma licitaţiei vor fi donate în parte către Mercury Phoenix Trust şi Elton John Aids Foundation, două organizaţii implicate în lupta împotriva SIDA.

Preţul de adjudecare de 215.000 de lire sterline (250.000 de euro) (fără taxe) din vânzarea unui inel Cartier dăruit de Elton John lui Freddie Mercury va fi donat integral fundaţiei cântăreţului.

Potrivit Sotheby's, aceasta este cea mai mare colecţie, ca volum, a unui superstar de la vânzarea "Elton John" din 1988, când 2.000 de loturi au fost vândute pentru un total de 4,8 milioane de lire sterline.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62384161
Formaţia The Rolling Stones a prezentat albumul „Hackney Diamonds”, primul cu melodii originale după 18 ani

Formaţia The Rolling Stones a anunţat lansarea primului album cu piese originale, după o pauză de 18 ani.

62384121
Joe Jonas divorțează de Sophie Turner după patru ani de căsnicie. „Vrea să recupereze timpul pe care l-a pierdut”

Sophie Turner s-a simțit prinsă în capcană în căsnicia cu Joe Jonas și a regretat că „a ratat” anii de tinerețe, după ce s-a căsătorit cu el, a declarat un prieten apropiat al actriței.

 

 

62376662
Madonna își reia repetițiile pentru turneul mondial pe care îl anulase din cauza infecției. Revenire spectaculoasă | FOTO

Madonna a publicat fotografii cu repetițiile pentru turneul mondial pe care îl anulase din cauza unei infecții bacteriene grave.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.