Peste 400 de victime revendică despăgubiri în cazul abuzurilor de la Harrods, fosta proprietate a lui Mohamed al-Fayed

62382646

Peste 400 de presupuse victime au contactat până acum echipa de avocaţi care lucrează la dosarul împotriva fostului patron al magazinului Harrods, miliardarul egiptean Mohamed al-Fayed.

 

El a fost acuzat de abuz sexual şi viol, a anunţat joi avocatul Dean Armstrong, informează Reuters.

Un documentar BBC a dezvăluit în septembrie că Mohamed al-Fayed, care a murit anul trecut la vârsta de 94 de ani, a abuzat sexual personalul feminin de la magazinul său londonez Harrods, le-a forţat să facă examinări medicale şi le-a ameninţat cu consecinţe, dacă încearcă să se plângă.

Compania Harrods şi-a cerut scuze, a spus că este „îngrozită” de aceste dezvăluiri şi a lansat un proces pentru orice actual sau fost angajat Harrods care doreşte să solicite despăgubiri.

Al Fayed a negat întotdeauna acuzaţii similare apărute înainte de moartea sa.

Documentarul BBC a afirmat că Harrods nu a intervenit şi a ajutat la muşamalizarea acuzaţiilor de abuz în timpul mandatului său.

„Scara abuzurilor săvârşite de Al-Fayed şi facilitate de cei din jurul său continuă, din păcate, să crească”, a declarat avocatul Dean Armstrong într-o conferinţă de presă la Londra.

Un alt avocat, Bruce Drummond, a declarat că cele peste 400 de reclamaţii au fost făcute de femei din întreaga lume, majoritatea din Marea Britanie, dar şi din Statele Unite, Australia, Malaezia, Spania, Africa de Sud şi alte ţări.

„Acesta este, în opinia noastră, un abuz la scară industrială”, a declarat Drummond, adăugând că faptele au avut loc „între pereţii Harrods”, dar şi în alte locuri legate de imperiul de afaceri al lui Al Fayed, cum ar fi Fulham Football Club, hotelul Ritz din Paris şi proprietatea sa din Surrey.

Printre victime se numără fiica unui fost ambasador al SUA în Marea Britanie şi fiica unui cunoscut jucător de fotbal, a declarat Drummond, fără a da nume.

Modelul britanic Bianca Gascoigne, fiica fostului fotbalist Paul Gascoigne, afirmă că a fost agresată sexual de Mohamed al Fayed

Avocaţii au criticat sistemul de compensare gestionat de Harrods, afirmând că unele dintre victime nu se simt în largul lor să se adreseze direct Harrods pentru compensaţii, deoarece acesta este locul în care au avut loc abuzurile. Drummond a mai spus că unii membri de rang înalt ai personalului din epoca Al Fayed încă lucrează la Harrods.

Săptămâna trecută, Financial Times a relatat că patru presupuse victime au renunţat la sistemul de despăgubire Harrods din cauza îngrijorărilor lor cu privire la potenţialele conflicte de interese şi la comunicarea deficitară.

Mai multe organizaţii media au relatat despre acuzaţii de abuz sexual împotriva lui Al Fayed înainte de documentarul BBC, inclusiv Vanity Fair în 1995, ITV în 1997 şi Channel 4 în 2017. Avocaţii au declarat în septembrie că multe dintre femei au simţit că pot vorbi public doar după ce miliardarul a murit anul trecut.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62495142
Rihanna, fotografii de familie emoționante. Cum arată RZA și Riot, cei doi fii ai săi. FOTO

Pe măsură ce se apropie sezonul sărbătorilor, brandul pe care Rihanna îl deține a lansat campania sa de sărbători 2024, care o prezintă pe vedetă alături de doi invitați foarte speciali - fiii ei cu A$AP Rocky, RZA și Riot.

62495081
Ariana Grande, din ce în ce mai slabă. Fanii artistei sunt îngrijorați de noua sa înfățișare. FOTO

Ariana Grande părea că se întoarce în personajul Glinda vrăjitoarea cea bună când a sosit într-o rochie albă opulentă în cadrul evenimentului Innovator Awards.

62495030
Cum s-au costumat vedetele de Halloween. Ce personaj a ales Anne Hathaway. GALERIE FOTO

Halloween, o sărbătoare precreştină insolită, aşteptată în prezent cu mare nerăbdare de copii, dar şi de adulţii care preferă petrecerile costumate, este celebrată în fiecare an la 31 octombrie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.