Meghan Markle, apariție neașteptată la US Open. A venit să o susțină pe Serena. FOTO

62075322
Getty

Meghan Markle, ducesă de Sussex, a venit sâmbătă la New York, unde a avut loc finala US Open, disputată de Bianca Andreescu și Serena Williams.

Fosta actriță americană a venit să își susțină prietena, pe jucătoarea Serena Williams. Cele două s-au cunoscut în 2010, la Miami și de atunci cele două au o relație foarte apropiată, scrie People.

Purtând o rochie de blugi și un cardigan alb, Meghan l-a îmbrățișat pe soțul tenismenei americane, Aelxis Ohanian, și a vorbit cu Anna Wintour, redactorul-șef al revistei Vogue.

Deschideți galeria foto pentru a vedea imaginile.

În această călătorie peste ocean, ducesa de Sussex e însoțită de Archie, fiul său de patru luni. Potrivit People, ea a călătorit cu un avion comercial, ca urmare a scandalului în care Meghan și soțul său Harry au fost implicați, din cauză că au efectuat recent mai multe călătorii cu avioane private.

„A fost o excursie de ultimă oră. Este încântată să își susțină prietena, iar apoi se va întoarce în Marea Britanie”, a precizat o sursă pentru The Times.

În luna iulie, Serena Williams o lăuda pe Meghan spunând că „este o prietenă grozavă”, după ce a venit să o susțină la Wimbledon.

„E o prietenă grozavă și o persoană minunată. Mereu pozitivă. E atât de bine să am astfel de oameni în viața mea”, a spus Williams.

Meghan Markle nu a mai vizitat Statele Unite din luna februarie, când Serena Williams i-a organizat o petrecere ducesei, pentru a celebra sarcina acesteia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Trei dintr-o lovitură pentru Rusia! Rezultatul care îl bucură pe Vladimir Putin
Citește și...
62074664
Modelul cu cel mai frumos bust, în sacou și sutien pe străzile din New York. GALERIE FOTO

Emily Ratajkowski, supranumită de presă „modelul cu cel mai frumos bust”, a atras toate privirile pe străzile din New York.

62075295
Posada Rock Festival 2019, oxigen pentru underground-ul românesc. Cum au fost 3 zile de metal

Dacă sunteți pasionați de rock și nu ați ajuns încă la festivalul Posada, rezervați-vă în calendar câteva zile pentru ediția din 2020, când vom putea vedea LIVE nume importante ale metalului internațional, dar și trupe românești care merită susținute.

62075227
Imaginea controversată postată de o cântăreață pe Instagram. „E cea mai mare temere a mea”

Cântăreața pop Demi Lovato a postat pe Instagram o fotografie needitată în costum de baie, în care își dezvăluie trupul imperfect.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.