Legendara fotografie a formației The Beatles pe trecerea de pietoni a împlinit 50 de ani

×
Publicitate

A fost explozie de culoare şi bună dispoziţie, într-un cartier din Londra. Sute de fani ai trupei „The Beatles'' au sărbătorit împlinirea a 50 de ani de la apariţia unei fotografii legendare.

Este vorba despre coperta ultimului album al trupei. Albumul „Abbey Road" este unul dintre reperele istoriei muzicii.

Coperta discului, o fotografie în care legendarii cântăreţi apar traversând o trecere de pietoni din Londra, a fost realizată pe 8 august 1969.

Zebra respectivă se afla lângă studioul de înregistrări unde membrii trupei îşi petreceau cea mai mare parte a timpului.

Şedinţa foto a fost programată astfel încât să fie evitaţi fanii, care ştiau că formaţia sosea la studio în jurul amiezii. Albumul a fost lansat la sfârşitul lui septembrie, la 6 zile după ce John Lennon îşi anunţase colegii că părăseşte grupul.

Trecerea de pietoni a devenit de-a lungul vremii o atracţie turistică în Londra. La împlinirea unei jumătăţi de secol de la realizarea celebrei fotografii, zona a fost asediata de fanii pătimaşi ai trupei.

Fan: „A fost cea mai bună formație și va continua să fie. Nu mă îndoiesc de acest lucru.”

În mijlocul admiratorilor a apărut şi celebra limuzină colorată în stilul „hippie" care i-a aparţinut lui John Lennon.

Fan: „Am fost fan Beatles de când mă știu. Faptul că mă aflu azi aici și am putut să conduc mașina Rolls Royce a lui John Lennon a fost cea mai mare realizare a vieții mele. Totodată, azi am cerut-o și pe iubita mea în căsătorie și a spus „da".

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62068347
Ricky Martin a publicat prima imagine cu fiica lui: „E lumina ochilor mei”
Ricky Martin a postat pentru prima dată o poză cu fața fiicei sale, Lucia, în vârstă de 9 luni.
62068310
O vedetă și-a șocat fanii cu ținuta purtată în gară. Cu ce era îmbrăcată, de fapt
Vedeta unui reality show din Marea Britanie și-a uimit fanii apărând, într-o gară, într-un costum mulat, de culoarea pielii.
62047064
Alain Delon a suferit un accident cardio-vascular şi se recuperează în Elveția
Alain Delon, 83 de ani, a suferit un accident cardio-vascular şi a avut o "uşoară" hemoragie cerebrală în urmă cu câteva săptămâni, potrivit BFM TV.