Kevin Spacey se întoarce pe platourile de filmare, într-un film regizat de Franco Nero

×
Publicitate

Kevin Spacey se întoarce la actorie, cu un mic rol într-un film regizat de italianul Franco Nero, care va juca și rolul principal.

Partitura unui polițist, va fi primul rol al lui Spacey de la apariţia primelor acuzaţii de agresiune sexuală şi comportament neadecvat, la finalul anului 2017.

Kevin Spacey, recompensat cu două premii Oscar pentru rolurile din „Suspecți de serviciu", şi „American Beauty”, a fost înlăturat din distribuţia producţiei „House of Cards”, în noiembrie 2017, odată cu izbucnirea scandalului sexual.

Cel puţin 20 de bărbaţi, l-au acuzat de hărţuire, agresiune, şi comportament neadecvat. În 2018, a fost pus sub acuzare, pentru atentat la pudoare, în Massachusetts, asupra unui minor.

Actorul a pledat nevinovat, iar acuzaţiile au fost retrase ulterior, după ce presupusa victimă, a renunţat la procesul civil.

Autorităţile din Los Angeles, au investigat alte două învinuiri, aduse lui Spacey, însă nici una, nu a ajuns să fie judecată - una s-a prescris, iar în celălalt caz, presupusa victimă a murit.

Anul trecut, un new-yorkez l-a acuzat de abuz sexual, în anii 1980, pe când avea 14 ani. Un judecător federal, a decis însă, de curând, că bărbatul nu poate continua anonim procesul.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62113877
Ultimul sezon „La casa de papel” va fi lansat în două părţi la finalul lui 2021

Ultimul sezon al serialului spaniol „Fabrica de bani/ La casa de papel” va fi disponibil pe Netflix în două părţi, prima urmând să fie lansată în toamna acestui an.

62191733
Rezultatul testului antidrog al solistului trupei italiene Maneskin, care a câștigat Eurovision 2021

Solistul trupei italiene Maneskin, care a câştigat concursul Eurovision 2021, nu s-a drogat, au anunţat luni organizatorii competiției, care au dezvăluit că rezultatul testului antidrog la care a fost supus artistul italian a fost negativ, informează AFP.

62191556
Bill Gates încă poartă verigheta după divorț. I s-ar fi plâns pedofilului Epstein că avea o căsnicie toxică cu Melinda

Bill Gates a fost văzut purtând încă verigheta, în prima apariție publică după anunțul șocant privind divorțul său de Melinda, care i-a fost soție timp de 27 de ani.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.