Festivalul de la Veneția, acuzat de discriminare. Dezvăluirile făcute de actrița Emma Stone

×
Publicitate

Festivalul de la Veneţia este acuzat de discriminare pentru că are în competiţie un singur film regizat de o femeie. În acelaşi timp, o peliculă despre trei femei a atras aprecieri în lagună, iar criticii vorbesc deja despre Oscaruri.

Emma Stone a făcut senzaţie pe covorul roşu cu o rochie diafană bej, cu broderii şi aplicaţii metalice, lungă până în pământ, dar despicată în faţă şi cu un decolteu adânc. Actriţa a ajuns la Veneţia pentru premieră peliculei „The Favourite", regizată de Yorgos Lanthimos.

Filmul, un cocktail efervescent de dragoste, putere şi ambiţie la curtea reginei Anne, a stârnit hohote de râs. Emma Stone şi Rachel Weisz joacă rolul a două verişoare nobile care se luptă pentru a fi favoritele reginei, interpretată de Olivia Colman.

Criticii prevăd deja nominalizări la Oscar pentru cele trei actriţe care dau viaţă celor mai puternice femei din Anglia secolului al XVIII-lea. La conferinţa de presă nu au existat subiecte tabu.

Olivia Colman, actriţă: „Credem că noi am inventat sexul, dar nu-i aşa, există de foarte mult timp. Şi a fost foarte amuzant să fac dragoste cu Emma Stone."

Emma Stone, actriţă:Şi mie mi-a plăcut să fac dragoste cu tine."

Emma Stone a explicat că, înainte de filmări, întreaga distribuţie a luat parte la câteva săptămâni de repetiţii neconvenţionale.

Emma Stone, actriţă: „Am făcut o mulţime de chestii trăsnite şi am învăţat să nu fim jenaţi unii în faţa altora şi să ne bazăm unii pe alţii, aşa că, la momentul când am început să filmăm, ne simţeam toţi foarte apropiaţi şi relaxaţi. Aşa că, atunci când a trebuit să fac dragoste cu Olivia, am fost foarte relaxată."

Despre femei este şi pelicula „Roma” a lui Alfonso Cuaron. Proiectat în competiţie, filmul prezintă un an din viaţa unei familii mexicane în anii '70 şi este inspirat de figurile feminine puternice din copilăria regizorului.

Tot în cadrul competiţiei a fost prezentat joi seară „The Mountain", un film în care Jeff Goldblum joacă rolul unui medic american care testează efectele lobotomiei. Regizată de Rick Alverson, pelicula îi mai are în distribuţie pe Tye Sheridan şi Hannah Gross.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Reghecampf va fi dat în judecată!“: tunisienii au luat decizia finală. Acuze grave la adresa românului
„Reghecampf va fi dat în judecată!“: tunisienii au luat decizia finală. Acuze grave la adresa românului
Citește și...
61982785
Pedeapsa primită de hackerul care a răspândit poze cu vedete goale pe internet

George Garofano, unul dintre cei patru tineri care au spart telefoanele vedetelor și au postat poze indecente cu ele pe internet, a fost condamnat la închisoare.

61982764
Elena Udrea a pozat semi-nud, din Costa Rica, pentru o revistă din România

Elena Udrea, refugiată în Costa Rica după ce a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, a pozat pentru o revistă.

61982740
Festivalul de Film de la Veneția. Pelicula care va deschide prestigiosul eveniment

"First Man", un film biografic dedicat astronautului Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Lună, a deschis cea de a 75-a ediție a festivalului de film de la Veneția.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 5
FOTO. Călin Georgescu scapă de arestul preventiv. Tribunalul București a decis să îl plaseze sub control judiciar

Tribunalul București a decis, marți, ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să fie plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia poate fi contestată.

Siegfried muresan id14823 inquam photos george calin
Surse: Siegfried Mureșan le-a spus liberalilor că vor merge la vot în Parlament. „Guvernul nostru sau alegeri anticipate”

Siegfried Mureșan le-a transmis, marți, colegilor din PNL că procedura pentru învestirea noului guvern va fi dusă până la capăt și că liberalii se vor prezenta la votul din Parlament, potrivit unor surse.

Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 4
Șapte persoane, reținute după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei. Au fost făcute 29 de percheziții

Şapte persoane suspectate că au participat la violenţele de la protestul ciobanilor au fost reţinute, marţi, iar audierile continuă. Procurorii au emis 30 de mandate de aducere.