Echipele de la Vocea Romaniei sunt pregatite pentru duelurile incrucisate! VINERI, de la 20:30, numai la PROTV
VINERI, romanii au trait emotii intense, au vazut momente magice si au ascultat voci sublime!
Tudor, Loredana, Smiley si Moga au atacat cel de-al treilea show live Vocea Romaniei cu cate 4 concurenti exceptionali, care au demonstrat ca merita sa se afle in aceasta etapa a competitiei si ca isi doresc sa mearga mai departe spre marele trofeu si premiul in valoare de 100.000 de euro.
Publicul a votat, iar antrenorii au decis cu greu care sunt cei 8 concurenti care intra saptamana viitoare in duelurile incrucisate. Cea de-a treia editie live a avut toate ingredientele unei seri perfecte de vineri si le-a adus telespectatorilor emotie, sensibilitate, forta, culoare, vibratie, energie si un invitat special cu o voce senzationala. Fosta concurenta Vocea Romaniei, Feli, s-a intors aseara pe scena competitiei care i-a schimbat viata pentru a canta cel mai nou single al ei, Creioane colorate. Totul s-a petrecut si de aceasta data sub atenta supraveghere a lui Pavel Bartos, care a venit cu multa energie, glume si vorbe incurajatoare pentru concurenti. Oana Tache, V Reporter al emisiunii, le-a adus telespectatorilor cele mai noi informatii din culise.
Alegeri 2024
14:08
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora. Câți români au votat până acum. Harta secțiilor de votare
12:53
Candidații la alegerile prezidențiale 2024. În ce ordine apar pe buletinele de vot de duminică, 24 noiembrie
12:16
Cine intră în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Cotele pe care le au candidații la casele de pariuri
12:08
Cine intră în turul 2. Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr
Pe intreaga durata de difuzare, 20:30 – 01:20, la nivel national, peste 1 milion de telespectatori au urmarit competitia in care doar vocea conteaza, iar in minutul de maxima audienta, de la 20:51, cea mai buna competitie a vocilor a adus in fata televizoarelor peste 1.7 milioane de romani.
Cea de-a treia editie live a noului sezon Vocea Romaniei a fost lider de audienta pe toate categoriile de public si a inregistrat 7.8 puncte de rating si 23.5% share pe segmentul publicului comercial, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, fata de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obtinut 5.9 puncte de rating si 17.8% share.
Momente puternice, emotionante si decizii surprinzatoare!
Antrenorii i-au pregatit intens, le-au ales cele mai bune piese, concurentii au urcat pe scena si au demonstrat ca au calitati vocale incredibile, iar telespectatorii si-au votat favoritii. Trupa PRO Dance a adus aseara coregrafii spectaculoase, gandite pentru a evidentia fiecare moment, a-i da stralucire si energie, iar band-ul emisiunii a fost la inaltime si a reorchestrat fabulos melodiile interpretate aseara pe scena vocilor.
Echipa Tudor a adus pe scena patru fete frumoase si talentate, care au impresionat. Cristina Lupu a realizat un moment numai bun pentru deschiderea show-ului, plin de energie si zambete. A cantat melodia Blue suede shoes si a demonstrat ca poate sa faca si show, nu doar sa interpreteze melodii emotionante. Sabrina Stroe are simtire, are traire, isi asuma fiecare piesa pe care o canta si de fiecare data joaca un rol. A interpretat melodia A woman left lonely, iar antrenorii i-au laudat prestatia. Vocea Tincutei Fernea a sunat foarte bine, momentul ei a fost una plina de feminitate, iar Tudor a fost mandru de reprezentatia concurentei pe piesa Listen. Cristina Balan a cantat o melodie intensa, Squander, si a realizat un moment senzational, plin de forta si putere. Antrenorii au felicitat-o pentru interpretarea fara greseala. “Este unul dintre cele mai bune seturi de la Vocea Romaniei. Ati fost in personaj si in caracter. Toate ati evoluat si pentru asta va multumesc!”, a spus Tudor despre fetele din echipa sa.
Voturile publicului au trimis-o pe Tincuta Fernea in etapa duelurilor incrucisate, iar Tudor a ales sa o pastreze in echipa pe Cristina Balan.
Echipa Smiley a dovedit ca este o echipa armonizata, diversa, cu voci bune si cu performante pline de emotie si tehnica vocala. Larisa Ciortan a demonstrat ca este din ce in ce mai buna. Ea a cantat o piesa care i s-a potrivit atat ca mesaj, cat si ca voce, What’s up!, iar antrenorii i-au admirat tenacitatea si perseverenta. Tehnica vocala a lui Michel Kotcha a fost apreciata aseara, la fel si timbrul sau excelent. Concurentul a interpretat melodia Rolling in the deep si, chiar daca parerile despre momentul sau au fost impartite, el a dovedit ca are o voce spectaculoasa si ca locul lui e la Vocea Romaniei. Nora Denes a stralucit pe scena. A cantat piesa Roxanne si a avut o reprezentatie frumoasa, foarte bine punctata, iar antrenorii au fost impresionati inca o data de timbrul ei vocal special. Vocea lui Tobi Ibitoye a sunat in forta, dar a avut si caldura. El a interpretat melodia See beneath your beautiful si a fost o aparitie surprinzatoare pe scena vocilor. Incantat de cele patru momente, Smiley a spus: “In doua zile, ati reusit sa faceti minuni. Va multumesc foarte tare ca ati ales sa faceti parte din echipa mea! Drumul nostru si prietenia noastra nu se vor incheia aici.”.
Cele mai multe voturi din partea telespectatorilor au mers catre Tobi Ibitoye, care ramane in echipa Smiley, alaturi de Michel Kotcha, ales de antrenor.
Echipa Moga a facut spectacol aseara si a obtinut ropote de aplauze. Delia Pitu a realizat un moment puternic, plin de forta. Ea a cantat melodia Read all about it si a demonstrat ca poate interpreta orice gen muzical si ca este extrem de talentata. Antrenorii s-au bucurat aseara si de momentul Irinei Pelin. Concurenta a cantat o melodie dificila, Because of you, si a aratat ca are o voce foarte sigura, depasindu-si de fiecare data limitele. Alex Florea a adus din nou rock-ul pe scena de la Vocea Romaniei. Concurentul a cantat piesa Banii vorbesc, iar antrenorii au admirat relatia pe care acesta o are cu scena, dar si energia lui. A adus o interpretare proaspata a melodiei, i-a facut pe toti sa tresara si a aratat ca-si doreste sa mearga mai departe. Tomi Weissbuch a reinterpretat piesa Epilog si s-a bucurat de momentul de pe scena. A fost original si a demonstrat ca acest gen muzical i se potriveste perfect. El si chitara lui au reusit inca un moment magic la Vocea Romaniei. “Bravo, mai copii! Ce am stabilit cu voi ati respectat toti patru in seara asta! Ati venit la concert, nu la concurs!”, le-a spus Moga concurentilor din echipa sa.
Publicul si-a votat si de data aceasta favoritul! Alex Florea a primit cele mai multe voturi, iar Moga a ales sa mearga mai departe spre marele trofeu cu Tomi Weissbuch.
Echipa Loredana a avut aseara o echipa eterogena, plina de surprize. Antonio Fabrizi a impresionat inca o data. El a interpretat melodia Pensieri e parole, a realizat un moment foarte bun si a demonstrat ca vocea lui este unica si ca poate canta cu lejeritate tonalitati feminine. Cristina Vasopol i-a impresionat pe antrenori cu calitatile sale vocale exceptionale. A cantat piesa I put a spell on you si a aratat ca are control pe voce atat pe acute, cat si pe joase si are dorinta de a iesi in fata si de a merge mai departe. Mihai Rait i-a surprins pe antrenori aseara. Concurentul a interpretat melodia With a little help from my friends si a creat un moment dinamic. Antrenorii l-au aplaudat indelung, Mihai fiind pentru ei cea mai mare surpriza din concurs. Florentina Ciuna a cantat o piesa foarte complicata, Somewhere, care a incurcat-o putin. Cu toate acestea, ea a demonstrat de fiecare data ca are o voce foarte buna, mai ales pe acute, iar Loredana a fost multumita de prestatia de aseara a concurentei. Mandra de echipa ei, antrenoarea a spus cu lacrimi in ochi la finalul celor patru momente: “Sunt coplesita de voi, de vocile voastre, de talentul vostru! Oricare dintre voi merita sa fie Vocea Romaniei. Va multumesc si va iubesc!”.
Voturile publicului au decis ca Antonio Fabrizi este cu un pas mai aproape de marele trofeu, iar Loredana, dupa minute bune de gandire, a ales sa-l pastreze in echipa ei pe Mihai Rait.
Cel de-al treilea show live Vocea Romaniei a adus momente magice, voci senzationale, coregrafii spectaculoase si decizii surprinzatoare indelung aplaudate.
Show-urile continua vinerea viitoare, de la 20:30, cu etapa duelurilor incrucisate, in care antrenorii se vor provoca reciproc. Fiecare antrenor poate alege un concurent dintr-o alta echipa pentru a se duela cu unul din echipa sa. Cu acest nou mecanism, este posibil ca nu toti antrenorii sa aiba un concurent din echipa lor in finala.
Pentru experienta completa Vocea Romaniei, descarcati aplicatia PRO TV, gratuit, din App Store si Google Play. Utilizatorii le pot da calificative concurentilor pe intreaga durata a show-ului, iar rezultatele sunt afisate in timp real pe ecran. Acestia vor acumula astfel puncte in aplicatie pentru a castiga marele premiu, un super smartphone.
Cele mai importante momente din timpul emisiunii pot fi vizionate pe site-ul oficial al show-ului, vocearomaniei.protv.ro sau integral pe voyo.ro.