De ce a fost concediat Don Lemon, prezentatorul emisiunii ”This morning”, după 17 ani la CNN: ”Sunt uimit”

62342410
Getty

Don Lemon, prezentator la CNN, a atacat rețeaua de televiziune după ce a fost concediat din cauza unor acuzații de misoginism și comportament inadecvat.  

"Sunt uimit", a scris Lemon pe Twitter, spunând că a fost anunțat de agentul său că a fost concediat.

Potrivit BBC, CNN a anunțat că "s-a despărțit" de Lemon, care a fost co-prezentator al emisiunii sale matinale, precizând că "îi dorim numai bine".

Această decizie vine după remarcile făcute în direct de Lemon, care a spus că republicana Nikki Haley, în vârstă de 51 de ani, nu se află "în floarea vârstei".

Concedierea vine, de asemenea, în urma unei alte plecări importante din presa americană. Cu doar câteva momente înainte de anunțul lui Lemon, Fox News a anunțat că se desparte de prezentatorul Tucker Carlson, ale cărei emisiuni erau în prime-time.

Don Lemon era coprezentator a emisiunii ”This Morning” de la CNN. El a început să fie criticat la începutul acestui an, după comentariile pe care le-a făcut despre aspiranta republicană la președinție Nikki Haley, fost ambasador la ONU și guvernator al Carolinei de Sud.

Doamna Haley nu este "în floarea vârstei", a spus Lemon în februarie, o remarcă pe larg criticată ca fiind sexistă.

"Când o femeie este considerată a fi în floarea vârstei - este la 20, 30 și poate 40 de ani", a spus el. "Spun doar care sunt faptele - căutați pe Google", a adăugat el, ca răspuns la obiecțiile coprezentatoarelor sale feminine, Poppy Harlow și Kaitlan Collins.

Lemon a emis o declarație în aceeași zi în care a spus că regretă comentariile sale "nesărate și irelevante". De asemenea, el și-a cerut scuze în fața redacției și a fost de acord să ia parte la un "training obligatoriu" pentru a aborda incidentul.

Dar comentariile au stârnit numeroase critici, inclusiv din partea actriței Michelle Yeoh, în vârstă de 60 de ani, care a părut să facă referire la comentarii în discursul de acceptare a premiului Oscar luna trecută, spunând: "Doamnelor, nu lăsați pe nimeni să vă spună că ați trecut vreodată de prima tinerețe".

Într-un mesaj pe Twitter, de luni, doamna Haley a părut să abordeze concedierea, numind-o "o zi mare pentru femeile de pretutindeni", adăugând "#StillInMyPrime".

Reputația lui Lemon a fost și mai mult umbrită de un raport al publicației Variety, la începutul lunii aprilie, care a detaliat acuzațiile de comportament misogin față de colegii săi de la CNN.

El i-ar fi spus unei producătoare că este grasă, a relatat Variety, și-a bătut joc de o colegă și i-ar fi trimis mesaje de amenințare alteia. Un reprezentant al lui Don Lemon a negat informațiile.

Lemon s-a mai confruntat cu controverse în toamna anului trecut, după ce a afirmat că echipa masculină de fotbal a SUA ar trebui să fie plătită mai mult decât cea feminină, spunând că bărbații sunt "mai interesant de urmărit".

În vârstă de 57 de ani, el a apărut luni la CNN în timpul programului de dimineață, în mod normal, chiar înainte ca anunțul privind concedierea sa să fie făcut public.

"După 17 ani la CNN, aș fi crezut că cineva din conducere ar fi avut decența de a-mi spune direct", a scris Lemon pe Twitter. "În niciun moment nu mi s-a dat vreun indiciu că nu voi putea continua să fac munca pe care am iubit-o aici."

El a continuat: "Este clar că sunt probleme mai mari la mijloc".

Rețeaua de televiziune nu a detaliat motivul concedierii sale. Dar, într-o a doua declarație emisă luni după-amiază, CNN a calificat drept "inexactă" descrierea evenimentelor făcută de Lemon, spunând că i s-a dat posibilitatea de a se întâlni cu conducerea.

Lemon a angajat un avocat specializat, Bryan Freedman, pentru a se ocupa de contractul său cu CNN, care a fost semnat până în 2026, a relatat New York Times, citând surse care cunosc acest caz.

”CNN This Morning” va continua cu fostele co-prezentatoare ale lui Lemon, doamnele Harlow și Collins, a precizat rețeaua de televiziune.

Lemon a venit la CNN în 2006, de la un post local NBC din Chicago.

După comentariile lui Lemon despre Haley, producătorii CNN au descoperit că invitații nu doreau să apară în emisiunea cu Lemon, a relatat New York Times. Mai mult, emisiunea s-a luptat cu audiențele în ultimele luni, rămânând în urma emisiunilor ”Fox & Friends” de la Fox și ”Morning Joe” de la MSNBC.

Într-o postare publicată pe site-ul său de socializare, Truth Social, de luni, fostul președinte Donald Trump s-a referit la Lemon ca fiind "cel mai prost om de televiziune".

În schimb, el nu a comentat concedierea lui Tucker Carlson.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62336496
Un actor a murit la doar 22 de ani după ce a suferit 12 de operații pentru a arăta ca un cântăreț celebru | FOTO

Un actor canadian a cheltuit 220.000 de dolari în ultimele 12 luni pe mai multe de operații estetice pentru a arăta ca Jimin, unul dintre soliștii trupei K-Pop BTS.

62342287
Într-un joc în care strategiile sunt schimbătoare, lupta pentru Imunitate este esențială: ”Ori colanul, ori nominalizare”

A început o nouă săptămână a competiției care te scoate din zona de confort, te face să uiți ce înseamnă normalitatea și te ajută să te adaptezi la condiții în care nu credeai că te vei regăsi vreodată.

 

62342275
Celebra trupă rock U2 revine pe scenă după o pauză de patru ani. Unde o vor putea vedea fanii

Formația irlandeză U2 revine pe scenă după o pauză de 4 ani. Fanii îi vor putea vedea într-o serie de concerte, în Las Vegas.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegerile anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.