Concertele anului 2019 în România. Ce artiști vin în premieră

×
Publicitate

Anul 2019 va fi unul plin pentru iubitorii de muzică live. Una dintre cele mai de succes trupe din ultimii ani, "Florence and the Machine" va concerta pentru prima dată în România, în cadrul Festivalului de la Bonţida, "Electric Castle".

Tot în premieră va ajunge în ţara noastră şi legendara trupă de rock alternativ The Cure. Iar Metallica se va întoarce la Bucureşti şi va susţine un concert pe Arena Naţională, pentru care toate biletele au fost vândute într-o singură zi.

După ce a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, la Festivalul Glastobury sau la Royal Albert Hall, trupa "Florence and the Machine" va ajunge pentru prima dată în România, la Electric Castle, între 17 şi 21 iulie. Negocierile cu organizatorii români au durat peste 5 luni. Trupa britanică de muzică indie s-a format în 2007, iar vocea solistei Florence Welch a devenit repede cunoscută în toată lumea.

La Electric Castle va ajunge şi Jared Leto, cu trupa sa, 30 Seconds to Mars.

În schimb, la Bucureşti, pe 3 iulie, pe Arena Naţională, va cânta tânărul artist britanic, în vârstă de 27 de ani, Ed Sheeran.

În scurta sa carieră, Ed Sheeran a vândut peste 38 de milioane de albume, fiind unul dintre cel mai bine vânduţi artişti din lume.
În 2018, el a susţinut un concert de excepție pe stadionul Wembley şi l-a avut ca invitat special pe Andrea Bocelli, alături de care a interpretat hitul "Perfect".

Tot pe Arena Naţională, va urca pe scenă Metallica, într-un nou concert la Bucureşti, care se anunţă de neuitat, la fel cum a fost şi cel din 1999, pe fostul stadion Lia Manoliu. Show-ul va avea loc pe 14 august, dar biletele au fost deja epuizate.

De asemenea, după un concert excepţional susţinut în 2011, Bon Jovi va cânta din nou în Piaţa Constituţiei, pe 21 iulie.
Iar la o zi distanţă, va urca pe scenă legendara trupa The Cure, pentru prima dată în România, într-un concert aniversar de 40 ani.

Festivalurile Untold şi Neversea anunţă că vor aduce şi în 2019 cei mai importanţi DJ din lume în ţara noastră.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61997423
Mesajul rapperului Kanye West pentru Donald Trump

Rapperul Kanye West şi-a reafirmat, într-o serie de mesaje publicate pe Twitter în prima zi a anului, susţinerea faţă de Donald Trump şi ambiţia de a candida la preşedinţia Statelor Unite, după ce în luna octombrie spunea că se distanţează de politică.

62012021
Sezonul 3 Stranger Things va fi lansat în iulie 2019. Teaserul publicat de Netflix

Sezonul 3 Stranger Things. Netflix a anunţat că va lansa în luna iulie a acestui an cel de-al treilea sezon al serialului „Stranger Things”, unul dintre cele mai apreciate producţii ale platformei, transmite news.ro.

62011794
Kourtney Kardashian și Kendall Jenner s-au fotografiat în costum de baie în zăpadă

Kourtney Kardashian a înfruntat gerul pentru câtva imagini epice, pe care le-a publicat pe contul ei de Instagram.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.