Autoritățile britanice au refuzat să elibereze pașaport unei fetițe pentru că poartă un nume din Game of Thrones. Ce a urmat

62472384
IMAGO

O femeie din Marea Britanie a rămas „devastată” după ce cererea de pașaport pe numele fiicei sale a fost respinsă pentru că a fost numită după un personaj din Game of Thrones.

 

Lucy, în vârstă de 39 de ani, din Swindon in Wiltshire, a spus că Biroul de Pașapoarte a refuzat inițial cererea pentru Khaleesi, fiica ei în vârstă de șase ani, scrie BBC.

Autoritățile și-au motivat decizia prin aceea că femeia are nevoie de acordul scris al casei de filme Warner Brother, care deține marca comercială a numelui. Ulterior, Biroul de Pașapoarte și-a cerut scuze pentru gestul său.

„Am fost absolut devastată, așteptam cu nerăbdare prima noastră vacanță împreună”, a spus Lucy.

După ce a planificat și a făcut economii pentru o călătorie de vis la Disneyland Paris, Lucy, care lucrează în Cirencester, a cerut un pașaport pentru Khaleesi. „Dar apoi am primit o scrisoare de la Biroul de Pașapoarte, în care se spunea că numele ei este marca înregistrată de Warner Brothers”, a spus ea. „Era prima dată când am auzit de așa ceva – am fost uimită”.

După ce au solicitat consiliere juridică, avocații ei au descoperit că, deși există o marcă comercială pentru Game of Thrones, aceasta este pentru bunuri și servicii - dar nu și pentru numele unei persoane.

„Această informație a fost trimisă Biroului de Pașapoarte, care a spus însă că voi avea nevoie de o scrisoare de la Warner Brothers pentru a confirma că fiica mea poate folosi acest nume”, a spus ea.

”Nu m-am gândit niciodată că poți înregistra un nume ca marcă”

”Nu am înțeles și m-am simțit frustrată. Dacă a putut obține un certificat de naștere, de ce atunci s-a semnalat ceva? Nu m-am gândit niciodată că poți înregistra un nume ca marcă cu drepturi de proprietate”, a adăugat ea.

Biroul de Pașapoarte a sunat-o însă apoi pe Lucy pentru a-și cere scuze și a spus că a fost făcută o „greșeală”. „Mi-a spus că ar trebui să poată procesa pașaportul fiicei mele acum”, a spus ea.

Dar Lucy crede că problema a fost rezolvată doar din cauza acoperirii media. „Dacă nu aș fi postat asta pe rețelele de socializare, nu s-ar fi făcut nimic. Aș fi rămas blocată, neștiind ce să fac”.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a spus: „Putem confirma că cererea este procesată și ne cerem scuze familiei pentru întârziere”.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62466422
Harry şi Meghan au vorbit, într-un nou interviu, despre protejarea copiilor lor. „Să găseşti o soluţie”

Ducele şi Ducesa de Sussex au vorbit despre ameninţările online cu care se confruntă copiii, în primul lor interviu oficial difuzat după conversaţia cu Oprah Winfrey din urmă cu trei ani, relatează BBC.

62012672
Cum arăta Barack Obama în tinerețe. Fostul președinte a împlinit 63 de ani. GALERIE FOTO

Barack Obama, fostul preşedinte al SUA şi primul afro-american ales în această funcţie, s-a născut la 4 august 1961 în Honolulu, Hawaii.

62472111
Jurnaliştii germani sunt nemulţumiţi de restricţiile privind fotografierea la concertele susţinute de Adele: „Inacceptabil”

O asociaţie a jurnaliştilor germani şi-a exprimat vineri nemulţumirea cu privire la o decizie ''complet inacceptabilă'' care vizează restricţionarea accesului presei la concertele susţinute în Munchen de artista britanică Adele, informează DPA.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.