Trupa An Theos lansează clipul "Vuiet de Jale". Invitați: Vathos, Etheric și Era Divina

61955470
Facebook.com

La 6 luni după apariția celui de-al 2-lea album, trupa An Theos lansează noul videoclip al piesei "Vuiet de Jale". Alături de ei vor urca pe scenă cei de la Era Divină, pentru prima dată în București, Etheric și Vathos.

Bilete se găsesc la intrarea în clubul Fabrica din București, în seara evenimentului, pe 27 aprilie, la prețul de 25 lei.

AN THEOS este o trupa de epic-folk metal, fondată în 2010.

Piesele sunt în limba română și sunt bazate pe tradițiile românești, cele două albume fiind: “Semintia Dacă” (2016) și “Spre Cer” (2017).

Până în prezent, trupa a susținut mai mult de 100 de concerte.

ERA DIVINA este o trupă de symphonic metal, care reușește să integreze într-un mod armonios elemente de folclor autentic, progressive, folk și heavy metal.

Debutul concertistic al formației a avut loc în martie 2013 în Suceava, alături de o altă trupă din Rădăuți, Elvira.

Între 2013 și 2015 formația a susținut concerte în Suceava, Iași și Bacău în deschiderea altor trupe mai cunoscute, precum Era Decay sau GOD, dar și în cadrul concursurilor naționale de interpretare muzicală “Muzritm” de la Vatra Dornei, “Bandabeat” din Iași și semifinala pe Moldova a concursului Wacken Metal Battle România, ediția 2014.

ETHERIC este o trupă care s-a format în vara lui 2016 și care abordează stilul melodic metal cu influențe de progressive metal. Componentă trupei Etheric este următoarea :

Corina - Lead vocals (ex-InBound, ex-Abigail);
Marian Alecu - Guitars;
Adrian Şerb - Bass (ex-Rising Feud);
Ana Pantilie - Keyboards (ex- Lirika);
Victor Vrabete - Drums (actual Secret Society);

Primul single, “Losing Control”, a apărut pe dată de 19 Septembrie 2016 și a fost lansat pe canalul de Youtube al trupei și pe pagină de Facebook. Primele concerte au avut loc în toamna anului 2016.

În 2017 Etheric a avut mai multe concerte, alături de trupe caDirty Shirt, Bucovina, Aeon Blank, Alpha Q, dar și legendele rock-ului românesc, Iris.

VATHOS: "Suntem o trupă de post black metal din București, care a fost fondată în anul 2017, având la bază mai multe influențe, subgenuri, atmosferic, melodic death, etc.

Váthos a luat ființă în mâinile lui Ducu, Clau Negrilă, Alexandru Găinușă și Gigi. Clau Negrilă a fost nevoită să plece din motive personale - din fericire am întâlnit-o pe Dany Ice cu atitudinea ei dinamică și sunetul basului dur, și nu în ultimul rând, Radu Alexandru, să proiecteze vocea în moduri prin care ne reflectă gândurile și ideile.

Împreună, vom aduce un sound proaspăt scenei de post black metal, adăugând perspectiva noastră. Suntem unitate, sens, suntem Váthos."

Mai multe detalii găsiți și pe pagina de Facebook a evenimentului.

@CristianMatei

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61953201
Trupa de rock alternativ Jack of All Trades lansează clipul piesei ”O oră din viața mea”

Trupa românească de rock alternativ Jack of All Trades lansează pe 19 aprilie videoclipul piesei ”O oră din viața mea”, în clubul J'ai Bistrot din București.

61950884
Celebrul Sean Paul va concerta la Arenele Romane din București

Superstarul jamaican Sean Paul, câștigător al premiului Grammy, vine în România pe 23 mai, la Arenele Romane, pentru prima dată într-un concert de o asemenea amploare.

61920924
Concert de rock la București cu italienii de la Ufomammut și românii de la RoadKillSoda

Sâmbătă, 31 martie, amatorii de doom metal, stoner rock și psihedelic din București au ocazia să vadă LIVE două dintre cele mai bune trupe de acest gen, în club Fabrica: italienii de la Ufomammut și românii de la RoadKillSoda.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.