(P) 5 aspecte la care să fii atent când accesezi un credit de nevoi personale

62191765

Un credit de nevoi personale poate fi o soluţie rentabilă când vrei să obţii o anumită sumă de care ai nevoie, dar se poate transforma rapid într-o povară cumplită.

Există câteva aspecte importante pe care ar trebui să le iei în considerare, înainte de a lua o decizie legată de accesarea unui împrumut.

Tipul dobânzii: fixă sau variabilă?

 

Dobânda influenţează direct costul total al împrumutului sau al unei refinanțări. Dacă optezi pentru una fixă, vei plăti rate fixe până la sfârşitul perioadei de creditare. La polul opus, dobânda variabilă este actualizată trimestrial, fiind formată din indicele de referinţă IRCC şi marja fixă a băncii. La început, îţi poate face cu ochiul valoarea atractivă a acesteia, mai mică decât în cazul dobânzii fixe, cel puţin în perioada în care semnezi contractul de creditare. Totuşi, trebuie să iei în considerare şi faptul că, pe termen mediu sau lung, pot să apară surprize mai puţin plăcute, respectiv să crească semnificativ valoarea dobânzii variabile şi să ajungi chiar în situaţia în care nu-ţi vei mai putea achita ratele lunare.

Un alt aspect de care poţi ţine cont este acela că băncile desfăşoară frecvent campanii promoţionale, care vizează reducerea dobânzilor.

Comisioane prea mari

 

Degeaba te bucuri când vezi o dobândă mică, dacă împrumutul vine la pachet cu o serie de comisioane piperate. Este important ca procesul de acordare a creditului să fie unul transparent şi să ştii de la bun început la ce să te aştepţi. Înainte de a lua decizia accesării creditului de nevoi personale, află care sunt toate costurile băncii, de la comisionul pentru analiza dosarului până la cel solicitat pentru administrarea creditului. Le poţi căuta pe site-ul băncii sau le poţi solicita consilierului de credite.

Totodată, va trebui să analizezi şi rata dobânzii penalizatoare, care se aplică dacă nu reuşeşti să plăteşti la timp rata lunară. Aceasta se va adăuga la dobânda curentă.

Costul total al creditului

 

Este esenţial să cunoşti acest aspect. Costul total al creditului este influenţat, printre altele, de dobânda fixă sau variabilă pentru care optezi, de comisioanele solicitate de bancă şi de perioada în care te angajezi să returnezi împrumutul. O perioadă prea mare de rambursare te ajută să plăteşti rate mici, însă înseamnă, implicit, şi un cost total mai ridicat, întrucât vei plăti dobânzi mai mult timp.

De altfel, nivelul venitului tău sau al familiei trebuie să fie suficient pentru a-ţi putea respecta angajamentele asumate în faţa băncii. Altfel, te vei trezi cu un credit neperformant, pe care nu îl vei mai putea achita.

Moneda împrumutului: lei sau euro?

 

În cazul în care alegi un credit de nevoi personale în euro, însă angajatorul îţi plăteşte salariul în lei, va trebui să îţi asumi riscul valutar. Deprecierea monedei naţionale va avea un efect direct asupra ratelor tale lunare, pe care îl vei simţi în propriul buzunar. Alegerea unui împrumut în moneda în care obţii şi veniturile lunare principale te ajută să eviţi cu succes fluctuaţiile valutare.

Avantajele de care poţi beneficia

 

Unele instituţii bancare acordă perioade de graţie de până la 180 de zile, timp în care vei achita, de regulă, doar dobânda. În alte cazuri, poţi beneficia de flexibilitate în ceea ce priveşte data scadentă, putând să o stabileşti singur încă de la început sau să o schimbi la cerere, pentru a fi cât mai aproape de ziua salariului.

Majoritatea băncilor îţi oferă o dobândă mai mică dacă alegi să îţi muţi la ele salariul ori dacă optezi pentru asigurările de viaţă sau pentru situaţii neprevăzute. În unele cazuri, poţi încheia gratuit respectivele asigurări, în funcţie de condiţiile instituţiilor financiare.

Compară rapid ofertele existente pe piaţa financiară

 

Care este cea mai mică dobândă existentă pe piaţă? Ce bancă acordă cea mai mică DAE (Dobânda Anuală Efectivă)? Unde poţi găsi cea mai avantajoasă ofertă de creditare adaptată nevoilor tale? Sunt doar câteva întrebări la care poţi găsi răspuns cu ajutorul calculatorului online Sortter, pe care îl ai gratuit la dispoziţie. Astfel, scapi de ore în şir sau chiar zile de navigat pe site-urile instituţiilor financiare.

Cu Sortter, vei putea face, din faţa laptopului sau chiar de pe telefon, o simulare eficientă a creditelor de nevoi personale, în funcţie de suma şi perioada de rambursare pe care le alegi tu. În timp real, vei avea acces la informaţii despre împrumuturile acordate de bănci, accentul punându-se pe nivelul dobânzilor şi pe beneficiile de care poţi profita. Tot ce mai ai de făcut este să compari aceste oferte, pentru a afla care este cea mai bună pentru tine.


 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62191728
(P) Cu ce telefoane poți să mergi la piscină?

Zilele călduroase sunt aproape, așa că până la prima baie în piscină pe anul ăsta nu mai e mult.

62191046
(P) Încălțăminte la modă pentru vară - Prezentare generală a propunerilor

Când afară era frig și zăpadă, visai la ținutele lejere pe care le porți în zilele călduroase de vară.

62191040
(P) Ești pregătit pentru Champions League? Iată ce s-ar putea să nu știi despre această competiție!

Perioada anuală a desfășurării Champions League este plină de clipe captivante pentru orice microbist. Atunci, poți să petreci timp alături de prieteni, pentru a urmări meciurile preferate împreună și pentru a vedea cele mai interesante momente.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.