Podcast ”România, știi bine!”, ep. 67. Rareș Năstase: Abandonul școlar este cea mai desăvârșită formă a eșecului în educație

×
Publicitate

Podcastul ”România, știi bine!” a ajuns la episodul 67. Soluțiile pentru abandonul școlar încep să funcționeze imediat, și pot avea efecte toată viața.

Rareș Năstase și Adrian Dumitrescu, manager de profesori în organizația ”Teach for Romania” au fost invitați în noua ediție a podcastului ”România, știi bine!” pentru a discuta despre cum pot fi salvați copiii și familiile lor care nu recunosc în școală un drum care, deși lung, schimbă în bine destine care altfel rămân modeste.

Nu doar copiii abandonează școala, ci și societatea îi abandonează, ori cel puțin ultima parte o putem schimba.

Rareș Năstase: „Eu mi-am făcut cumva o idee, de-alungul unor filmări de trei săptămâni. Dar am filmat în mai multe zone din țară, nu doar într-un anumit loc. Este evident că părăsirea școlii, abandonul școlar, este cea mai desăvârșită formă a eșecului în educație, în momentul în cre nu îți mai vin copiii la școală, din diverse motive. Dar abandonul școlar eu credeam că este o decizie luată de azi pe mâine. Nu, nu este așa. În special în zonele rurale este un proces care durează.”

Vedeți mai multe în video.

Toate podcast-urile ”România, știi bine!” pot fi ascultate și descărcate gratuit de pe romaniastiibine.podbean.com. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62242271
„România, te iubesc!”, emisiunea integrală din 16 octombrie 2022

„România, te iubesc!”, emisiunea integrală din 16 octombrie 2022

62294747
„România eșuată”. Suntem departe de a fi un stat educat

„România eșuată”, partea a II-a. Părăsirea timpurie a școlii ne pune la coada clasamentului european. Avem o rată a abandonului de aproape două ori mai mare decât media europeană și de cinci ori mai mare decât rata multor state moderne.    

62294746
„România eșuată”. Abandonul școlar, în cifre alarmante, este forma finală a eșecului în sistemul de învățământ din România

„România eșuată”, partea I. La sate, unul din patru elevi dintr-o generație de nouă ani, cât durează ciclul primar și gimnaziul, renunță la școală. Abandonul școlar, în cifre atât de mari, este forma finală a eșecului în sistemul de învățământ.  

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.