Combinate închise și vândute pe bucăți. Soarta companiilor românești preluate de oligarhii ruși după 1989

Nu toţi au urmărit distrugerea combinatelor noastre, dimpotrivă, au fost şi investitori care au păstrat ciclul economic al întreprinderilor româneşti şi chiar au adus valoare în infrastructură.

La Târgovişte, o parte productivă rămasă din combinat a fost cumpărată la lichidare cu aproape 40 de milioane de euro de un concern italian care deţine şi Combinatul de la Călăraşi. Italienii promit revitalizarea activităţii la COS Târgovişte.

La Oţelu Roşu, combinatul a fost preluat de ANAF în contul datoriilor Mechel către statul român. Acolo există un investitor polonez care a făcut un precontract pentru reluarea activităţii pe platforma abandonată.

La Buzău, Ductil Steel a fost spart în mai multe bucăţi vândute prin lichidator. Sunt şanse să se refacă o mică parte din producţie. La Brăila, un investitor local a cumpărat la lichidare ce a mai rămas din combinat.

Citește și

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 15 decembrie 2024

Alexandru Dănăilă, om de afaceri: ”Încercaseră să valorifice cred că de vreo 8-9 ori afacerea. Lichidatorul a reluat vânzarea proprietăţii dezmembrată pentru că mare parte din piesele necesare laminării fuseseră vândute înainte ca noi să adjudecăm. Ni s-a prezentat o incintă, dar când am venit să intrăm în posesia ei, lipseau majoritatea pieselor grele care erau foarte scumpe.”

Noii proprietari vor construi în locul halelor demolate un cartier de locuinţe şi pe o mică parte din platforma vor păstra un parc logistic şi industrial.

Alexandru Dănăilă, om de afaceri: ”În extremitatea sudică este construit deja un cartier de case practic lipit de fabrică şi intenţionăm să facem un cartier de locuinţe, case şi blocuri, iar în zona aceasta toate halele care pot fi consolidate practic va fi un parc logistic şi industrial”.

Şi la Brăila din lichidare cei mai mulţi bani la masa credală trebuie să-i ia Alphard Financial Corp din Insulele Virgine Britanice, offshorul reprezentat de Alexei Seromov.

Alexei Seromov: Bună ziua, Cosmin!

Cosmin Savu: Ce faceţi , domnu' Alexei?

Alexei Seromov: ”Voiam să te sun că luni se întorc şefii din concedii de pe unde au fost şi atunci o să avem un răspuns. Nu ştiu încă sub ce formă, poate nu interviu”.

Ulterior Alexei Seromov nu a mai răspuns solicitărilor noastre.

Nişte cetăţeni proveniţi tot din fostul spaţiu ex-sovietic, din Republica Moldova, au cumpărat înainte de lichidare un teren de 1,7 hectare cu ieşire spre portul Brăila, lângă şantierul naval şi lângă o bază militară NATO.

Igor Zyuzin nu este singurul oligarh rus care a avut interese în România. Înainte de 1989 producţia aluminiului a avut un tratament special – a crescut de peste 27 de ori, la Slatina fiind construită o mare unitate producătoare de aluminiu şi aliaje de bază care s-a numit ulterior ALRO.

În 2002, statul român prin acelaşi Ovidiu Mușetescu a vândut pentru 11,5 milioane de dolari un pachet de 10 % din acţiunile ALRO unei asocieri dintre un grup înregistrat în Statele Unite - Marco şi o companie cipriotă, Conef.

În spatele acestor acestor vehicule financiare se află Vitaliy Matchinschi, un oligarh ruso-israelian care şi-a construit imperiul pe relaţia cu Africa, unde controlează câteva mine de bauxită în Sierra Leone sau Zimbabwe. În 2007, grupul Marco se transformă În Vimetco NV cu sediul în Olanda.

ALRO Slatina este astăzi cel mai mare producător de aluminiu din Estul Europei, combinatul a fost în centrul mai multor scandaluri pentru facilităţile fiscale primate de la stat de-a lungul timpului. Acolo s-au făcut investiţii majore, combinatul produce şi este la foc continuu.

În noiembrie 2021, într-un gest premonitoriu, compania Vimetco NV din Olanda a migrat în paradisul fiscal din Cipru sub numele de Vimetco PLC, iar controlul acţiunilor a fost transferat spre o doamnă misterioasă cu cetăţenie israeliană Olga Volkhova.

Gheorghe Dobra conduce de 30 de ani ALRO Slatina şi a reuşit să facă din această companie un lider în piaţă.

Gheorghe Dobra, director general ALRO: ”Vorbesc despre companii care au fost deţinute de investitori ruși sau sunt deținute. Noi nu mai suntem deţinuţi din 2020, este o doamnă din Israel Olga Volkhova, deci din 2020 este publicat la bursă. Sunt unii care n-au înţeles, dar nu sunt probleme, avem problema gazului, a energiei, astea sunt probleme”.

Una dintre companiile cele mai afectate de preţul energiei a fost ALRO, de altfel sindicaliştii de acolo au protestat şi la Guvern. Până în 8 martie 2022, cu o zi înainte de anunţarea sancţiunilor economice împotriva Rusiei, din Consiliul de administraţie al ALRO făceau parte trei ruşi – Pavel Matchitschi, fiul lui Vitali Matchitschi şi Alexandr Barbanov şi Pavel Prymakov. Aceştia au demisionat şi au fost înlocuiţi cu trei români.

Cosmin Savu: ”Domnul Pavel Matchinschi a fost până de curând în CA la dumneavoastră.”

Gheorghe Dobra- director general ALRO: ”A fost pentru că a fost o tranziţie, nu se fac schimbările de pe azi pe mâine, dar din 2020 este doamna Olga Volkhova născută la Ierusalim, domiciliată în TelAviv.”

În urma solicitărilor noastre şi a refuzului conducerii ALRO pentru un interviu filmat am primit un comunicat: „Grupul ALRO nu are o expunere directă la părțile cheie și/sau clienții sau furnizorii cheie din Rusia sau Ucraina și nu există alte sancțiuni care să afecteze direct industria aluminiului sau Grupul ALRO.”

Astăzi principalii acţionari ai ALRO sunt Vimetco PLC Cipru (54,19%), Pavăl Holding (23,21%) Fondul Proprietatea (10,21%) şi acțiuni tranzacționabile (12,39%).

Gheorghe Dobra - director general ALRO: ”Sunt cifre, sunt date, sunt procente care nu mă preocupă ca să ştiu cum e ceasul său cum mă trezesc”.

Cosmin Savu: ”Acum ştiţi cine e proprietarul dumneavoastră, şi cui trebuie să raportaţi la un moment dat.”

Gheorghe Dobra: ”Noi raportăm la Vimetco PLC, mai departe la AV holding, sunt mulţi , este o cascadă, niciodată nu s-a ascuns, niciodată nu a fost domnul Matchinski, au fost din familie, dar niciodată dânsul”.

Cert este ca Vitaly Matchinsky a fost declarat în 2010 cetăţean de onoare al oraşului Slatina pe vremea primarului Darius Vâlcov pentru stabilitatea adusă combinatului.

ALRO a investit peste 700 de milioane dolari de la privatizare până în prezent în tehnologie, eficiență energetică și în protecția mediului. Grupul ALRO are aproximativ 4.000 de angajați, circa 3.600 de furnizori, iar de activitatea să depind indirect alte peste 20.000 de locuri de muncă. Grupul contribuie anual cu mai mult de 61 de milioane de dolari la bugetul de stat și la bugetele locale.

ALRO deţine şi un producător de alumină în Tulcea - ALUM. Deşi a fost considerat un apropiat al regimului Putin, oligarhul ruso-israelian nu este pe lista sancţiunilor internaţionale. El controlează şi o altă companie din Cipru IMEX Oil care este furnizor al gazului rusesc în România, dar despre acest subiect vom vorbi într-o ediţie viitoare.

Tot în Slatina a fost o privatizare în favoarea acţionarilor ruşi: Uzina de ţevi Artrom. Ultima întreprindere construită în regimul comunist, dată în producţie între 1992 şi 1995, specializată în ţevi pentru conducte fără sudură, a fost cumpărată în 2001 de o firmă germană controlată de oligarhul rus Dmitryi Pumpyansky. În martie acesta a intrat pe lista persoanelor sancţionate pentru asocierea cu regimul Putin.

Adrian Popescu, director general TMK-Artrom: ”De ani sunt director general, am 37 de ani în siderurgie, n-am avut un moment de cumpănă mai greu şi am trecut prin multe furtuni. A fost pentru prima dată în viaţa mea când eu şi colegii mei nu am ştiut ce decizii să luăm”.

Miliardarul Dmitri Pumpyansky s-a îmbogăţit prin acaparearea pieţei ruseşti de conducte pentru industria petrolieră, acesta nu a reuşit să îşi transfere acţiunile în martie 2022 în Cipru.

Constantin Neacsu, director executiv TMK-Artrom: ”Astăzi suntem una dintre cele mai puternice întreprinderi de ţevi din Europa, astăzi practic avem peste 25% din ţeavă mecanică în Europa. Nu orice ţeavă, ci ţeava premium care are aplicaţii speciale”.

Adrian Popescu: ”Din prima clipă în care domnul Pumpyansy a venit în România a discutat cu guvernul României şi a spus eu vreau să fac asta. În Rusia, există această tradiţie, el trebuie să raporteze cuiva ce fac.”

Dmitri Pumpyansky a înţeles că la Slatina poate creşte afacerea doar prin autonomie şi investiţii.

Adrian Popescu: ”Toată lumea a înţeles că trăiam în lumi diferite. Toată lumea a înţeles că între Europa şi Rusia vor exista bariere comerciale. Scopul lui sau scopul investitorilor a fost din a face din Artrom o investiție pe piaţa de capital. să-i crească valoarea şi valoarea noastră s-a înzecit şi să o scoată pe piaţa de capital să facă profit. În 21 de ani nu le-am transferat niciodată profituri.”

Dimpotrivă, la TMK Artrom Slatina s-au investit peste 250 de milioane de euro pentru a face unitatea de producţie un lider de piaţă. Războiul din Ucraina a tulburat activitatea de la combinatul care a reuşit să se impună în piaţa mondială. Este una dintre puţinele companii din România aflate sub sancţiuni.

Adrian Popescu: ”Noi funcţionam astăzi pe o derogare destul de largă dată de ANAF, dată de guvernul României aproape în condiţii normale, zic aproape pentru că noi suntem o companie cu o necesitate de flexibilitate foarte mare”.

La sugestia celor de la Slatina, grupul TMK a achiziţionat şi Combinatul siderurgic de la Reşita.

Relaţiile cu ruşii sunt vechi la Reşita. Imediat după cel de-al doilea război mondial am fost obligaţi să plătim despăgubiri de război URSS-ului. S-au creat 16 companii româno-sovietice SOVROM care au spoliat economia românească. Sunt studii care arată că România a plătit de 8 ori mai mult decât se ceruse prin tratatele de pace.

Ioan Popa, primar Reşita: ”Nikolai Alexandrovici Ohov și după aceea ne-am scăpat de ei. Aici era rus, rus, era rusesc, la revedere. Fraţilor, vă plătiţi datoria de război, aşa era”.

La Reşita, îşi avea sediu Sovrom Metal. După 50 de ani la Reşita au revenit ruşii care au cumpărat Combinatul Siderurgic Reşita CSR care a devenit o sucursală a combinatului TMK de la Slatina.

Ioan Popa, primar Reşita: ”Închiderea lui ar constitui o problemă majoră pentru oraş pentur că este în continuare contributorul numărul unu la bugetul de impozite şi taxe al oraşului. Suntem tributari greşelilor pe care le-am făcut de-a lungul timpului. Nu mă feresc să spun că dacă am fi fost mult mai prudenţi nu am fi fost în situaţia să depindem nici de ruşi, nici de americani poate”.

La Reşita istoria a fost tumultoasă. CSR a fost iniţial vândut de statul român unor aventurieri americani care nu şi-au respectat contractul.

Ioan Popa, primar Reşita: ”S-a privatizat cu o firmă care se numea Noble Venture, parcă era şi în filme cu proști. Aventurile nobile s-au transformat în nişte aventuri păguboase pentru statul român, fabrica a venit înapoi, ne-am judecat cu ei nu ştiu cât timp prin America, în fine, am câştigat şi statul român a vândut cu un euro unei companii ruseşti”.

Iosif Ciuciuc- sindicatul Vatra Reşita: „În 2002 Guverrnul Năstase a reziliat contractul şi în 2004 a început investiţia cu acţionarul majoritar care a vândut societatea unui acţionar rus care în această perioadă de când noi ne desfăşurăm activitatea, din punct de vedere social, dar si din punct de vedere al investiţiilor care s-au produs nu a fost nicio problemă”.

Iniţial, tranzacţia de la Reşita părea doar un alt tun dat de ruşi.

Ioan Popa, primar Reşita: ”Combinatul avea în proprietate 4 lacuri - Secu, Gozna şi Trei Ape şi trei hidrocentrale. Dacă aveau o minimă inteligență ar fi desprins sistemul hidrotehnic, dar n-au făcut-o pentru că n-au avut inspiraţia necesară. Cert este că a ajuns cu pachetul de un euro la ruşi şi ruşii l-au vândut CEZ-ului, companiei de stat din Cehia cu circa 28 de milioane de euro”.

Iosif Ciuciuc, sindicatul Vatra: ”Nimeni nu poate să o conteste, dar din punct de vedere a unui proprietar statul român putea să dispună acolo, da păstrezi toate bunurile fără să le înstrăinezi, şi nu s-a întâmplat din păcate lucrul ăsta. Dar cine a făcut, cei care au vândut aveau drepturi şi obligaţii”.

Au fost două dintre cele mai importante achiziţii pe care le-a făcut grupul rusesc pentru a intra în piaţa europeană şi americană. Uzinele au fost păstrate şi modernizate şi astăzi sunt lideri în producţia de utilaj petrolier, dar şi în subansamble auto.

Adrian Popescu: ”Am riscat să oprim Dacia. Noi suntem singurii producători ai unui reper care intră pe toate modelele lui Dacia, ei au nişte stocuri”.

În 9 martie, Dmitri Pumpyansky a demisionat din grupul TMK pentru a nu afecta activitatea investiţiilor sale occidentale. La Slatina activitatea este dominată de incertitudine.

Cornel Stefanescu, sindicat Olmet Artrom: ”Noi ştiam că nu avem activităţi comerciale cu Federaţia Rusă, nici când s-a atacat Crimeea nici atunci nu am fost supuşi la sancţiuni”.

Cristian Gheorghe, sindicat Solidaritatea TMK Artrom: ”Niciodată n-am văzut oameni mai agitați, mai speriaţi că or să rămână fără locuri de muncă, Dacă o să mai putem funcţiona, dacă n-o să fim închişi”.

Responsabilitatea este a statului român care nu a avut o strategie economică, iar comportamentul decidenţilor a lăsat de multe ori de dorit şi succesul unor investiţii a ţinut doar de calitatea profesională a unor manageri.

Adrian Popescu: ”Societatea a avut grad special 0, a fost proiecatată să facă ţeava, am şi făcut de altfel până la sfârşitul anilor 90 cantităţi mari de ţeavă pentru apărare. De altfel, Artrom este inclus şi astăzi în planul de mobilizare al României, este în lista societăţilor strategice”.

După mai bine de 30 de ani de la căderea Cortinei de fier în Europa sunt iar tensiuni. Războiul din Ucraina prefigurează doar o altă perioadă tensionată pentru întreaga lume, iar România este în centrul evenimentelor.

Ne-am privatizat industriile esențiale, fără o strategie de viitor şi acum suntem obligaţi la decizii înţelepte, altfel vor avea de suferit generaţii întregi.

Articol recomandat de sport.ro

Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă