O echipă de elevi din București a câștigat premiul cel mare la o competiție de știință organizată în Los Angeles

×
Publicitate

12 elevi ai Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” din București s-au întors luni noapte din Los Angeles, după ce le-a fost înmânat trofeul unei competiții prestigioase de știință.

Elevii au gândit cum ar trebui să funcționeze o stație spațială și au impresionat jurații care le-au acordat primul loc, din 5200 de proiecte trimise.

După călătoria în care și-au prezentat rezultatul în fața unor oameni de știință cunoscuți - inclusiv de la NASA - au vorbit cu modestie despre subiecte pe care puțini le putem înțelege.

Ajunși luni noapte în țară, elevii au fost întâmpinați de părinți cu flori și aplauze.

Maria Neagoie, elevă: „Proiecul nostru se numește Project-Nova-2, este practic o lucrare în care am descris o stație spațială.”

Au început să lucreze pentru acest proiect din luna septembrie a anului trecut. Și, încrezători, au intrat în competiția care a adunat 29 de mii de elevi din 28 de țări.

Vlad Dimulescu, elev: „Cred că ce le-a plăcut cel mai mult juraților, din ce-am înțeles, este că ne-am împărțit pe aceste departamente și asta ne-a ajutat să facem un proiect foarte amplu.”

Andrei Ciobanu, elev: „Eu m-am ocupat în principiu de filtrarea apei și procesarea ei pentru a fi băută mai departe și de atmosferă, tot ce înseamnă controlul atmosferei.”

Eliza Radu, elevă: „M-am ocupat de partea de generare de gravitație artificială și de straturile de protecție împotriva radiațiilor.”

Mihai Priboi, elev: „Am calculat costul aproximativ evident pentru care am putea să facem un astfel de proiect. 500 de miliarde.”

În cele din urmă, munca le-a fost răsplatită.

Medeea Marinescu, elevă:
„Cred că la 7 dimineața am primit mailul, era 1 aprilie, noi am crezut că este o glumă inițial.”

Conferința de peste Ocean a fost doar ultimul pas al acestei provocări. Acolo, câștigătorii și-au prezentat proiectul și au primit trofeul, în fața unor oameni de știință de renume și chiar a unor foști astronauți NASA.

Luca Teodorescu, elev: „Am cunoscut foarte multe persoane despre care am învățat în cărți sau am văzut în filme.”

Ioana Stoica, profesor coordonator: „Prezentarea a fost apreciată de organizatori ca fiind „the best ever”.”

Părinții tinerilor abia își pot stăpâni emoțiile.

Marcela Priboi, mama unui elev: „Îmi dau lacrimile și acum de bucurie.”

Până în 2018, inclusiv, NASA se număra printre organizatorii acestei competiții. Este pentru a doua oară când o echipă a Liceului „Tudor Vianu” câștigă acest premiu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62452786
„Termin și mă angajez pe 3.000 de lei?” Tinerii nu mai merg la facultate pentru că susțin că nu le aduce salarii mari

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la procentul tinerilor absolvenți de facultate.  

62452593
Ce caută Generația Z pe Google. Sfaturi utile pentru cei care vor să-și deschidă o afacere

Tinerii din Generația Z sunt foarte interesați de gaming și educație, iar pentru cei atrași de antreprenoriat, sfatul cel mai important e să știe cui se adresează, și să gândească de la bun început afacerea la scară globală.

62452162
Studiu: generația Z crede că va avea căsnicii mai reușite decât milenialii. „Suntem foarte permisivi”

Potrivit unui studiu recent al unei aplicații de socializare, tinerii din generația Z au intrat într-o nouă etapă a întâlnirilor romantice.

Recomandări
Nicusor dan adm prezidentiala 25 mai
Nicuşor Dan: Alegerile anticipate înseamnă 5 luni în care noi nu putem face rectificare. Nu ne jucăm de-a soarta acestei ţări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că nu poate fi de acord cu alegerile anticipate, deoarece ţara ar rămâne blocată cel puţin cinci luni de zile, în care nu se va putea face o rectificare de buget. 

Agerpres 1 oameni pe strada
IRCC a crescut de la 1 octombrie, după patru scăderi consecutive. Cum se schimbă dobânda la creditele românilor

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) crește ușor, de la 5,56% la 5,57% pe an, începând cu 1 octombrie 2026, potrivit datelor publicate de BNR. Este prima majorare a indicatorului după patru scăderi consecutive.

Gettyimages 2297373318
Bărbatul care a înjunghiat pilotul Flydubai este din Oman și este extrem de religios. Mărturii ale pasagerilor

Anchetatorii israelieni caută frenetic explicații pentru incidentul terifiant de la bordul zborului Flydubai către Tel Aviv.