Motivul pentru care tinerii din ziua de astăzi nu leagă prietenii cu vecinii. Ce explicații au specialiștii

×
Publicitate

Când ați fost ultima dată la un vecin ca să împrumutați o pâine ori să stați de vorbă? Dacă în urmă cu 30 de ani aceste situații erau la ordinea zilei, acum lucrurile s-au schimbat.

Cei mai mulți își cunosc vecinii doar din vedere. În special, generația Z, cei născuți după 1995, păstrează distanța pe motiv că au un program mult prea aglomerat. Specialiștii spun că tinerii preferă să comunice mai mult pe rețele sociale.

Tânără: „Nu am legat nici o relație mai apropriată cu unul dintre vecinii mei, practic nu îi cunosc”.

Doamnă: „Acum 20 de ani era altfel, vecinii erau mai apropriați, se vizitau, acum fiecare cu trebușoara lor”.

Relațiile între vecini s-au schimbat de-a lungul timpului.

În urmă cu mai mulți ani, atunci când aveați nevoie de ajutor sau pregăteați ceva de mâncare și rămâneați, de pildă, fără un ingredient, persoanele la care apelați erau vecinii. Și relațiile de încredere erau mult mai puternice, motiv pentru care, în momentul în care plecați de acasă, lăsați un rând de chei celor care locuiau în același bloc. Acum, în schimb, pe cei mai mulți dintre vecini îi știm doar din vedere.

Potrivit unui studiu realizat de o organizație non-guvernamentală, doar 3% dintre cei care au răspuns spun că au o relație apropriată cu vecinii lor. Cei mai mulți nu interacționează cu persoanele care locuiesc în același bloc.

Femeie: „Așa, ca pensionarii. Ne mai zărim un 'Bună ziua' sau 'Ce fac nepoțeii?'”.

Motivul principal pentru care nu mai interacționăm cu vecinii este programul mult prea aglomerat. De asemenea, unii nu doresc să le fie invadat spațiul personal.

Tânără: „Petrec foarte puțin timp acasă. Deci, practic, nu am ocazia să îi cunosc mai bine. Nu, mai degrabă aș apela la prieteni sau familie”.

Sabina Mihăilescu, managerul unui ONG: „Vecinii nu mai au acest spirit de comunitate care era prezent acum o perioadă mai îndelungată. 65% dintre respondenți declară că nu își cunosc deloc vecinii sau îi cunosc într-o mică măsură, de altă parte și-ar dori să lucreze împreună cu ei și să le fie bine în locul în care trăiesc”.

Tânăr: „Ne-am cunoscut recent cu vecinii de deasupra noastră și, după o seară, practic, ne-au chemat la cină și, după aceea, ziua următoare m-am gândit să le duc niște mâncare făcută de maică-mea și ziua următoare au venit ei cu niște mâncare de la mama lor și a fost un moment foarte frumos”.

S-a schimbat modul în care socializăm. Generația Z, de exemplu.

Dan Petre, sociolog: „Comunică mult mai puțin pentru că ei își petrec cea mai mare parte a timpului în online și, în principal, în aceste rețele de socializare. Dacă ne uităm la cum erau generațiile și cum se comportă și acum generațiile Baby Boomer și Z, vedem o diferență foarte mare, socializau mult mai mult analogic, mult mai mult face to face, mult mai mult într-o comunicare directă și în întâlniri și în activități care presupuneau timp petrecut împreună”.

Studiul a fost realizat online pe un eșantion de 1.002 persoane, cu vârste peste 18 ani.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62428024
Cum sărbătorește „Gen Z” din România Dragobetele. „Nu sărbătorim Valentine's Day. Preferăm lucrurile autohtone”

Românii sărbătoresc Dragobetele pe 24 februarie, eveniment care pare defavorizat în fața Valentine's Day.

62162695
ONG-urile din proiectul „Tinerii votează” cer Guvernului reducerea termenului pentru viză de flotant, înainte de alegeri

ONG-urile din proiectul ”Tinerii votează” au trimis o scrisoare deschisă în care îi solicită Guvernului României să reducă, la 45 de zile, termenul până la care oamenii își pot face viză de flotant, înainte de data alegerilor.  

62421819
Studiu realizat la nivel european: Elevii români au mai mare încredere în instituţiile europene decât în cele naţionale

Un studiu realizat la nivel internaţional privind implicarea civică a elevilor de clasa a opta, cercetare care a inclus şi România, arată că elevii români au mai mare încredere în instituţiile europene decât în cele naţionale.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.