Zece arestări în scandalul șpăgilor la angajarea în Spitalul ''Mavromati'' din Botoşani

62410535

Fostul manager al Spitalului ''Mavromati'' din Botoşani, Doina Caba, dar şi directorul de îngrijiri al aceluiaşi spital, Coca Stela Crîşmaru, au fost arestaţi preventiv în scandalul de corupţie care afectează cea mai mare unitate spitalicească din judeţ.

Magistraţii Tribunalului Suceava au emis, vineri seară, un mandat de arestare preventivă pentru Caba şi Crîşmaru, acuzate de luare de mită şi trafic de influenţă, dar şi de infracţiuni de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Judecătorii din Suceava au admis propunerea făcută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă a celor două, după ce în cursul zilei de joi au avut loc percheziţii atât la spital, cât şi la locuinţele acestora, dar şi la sediul Consiliului Judeţean sau la sediul organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat.

De asemenea, judecătorii de la Tribunalul Suceava au mai dispus arestarea preventivă a doi medici, Claudia Malancea - şef de Secţie ATI şi a Corneliei Anca Sărban - medic-şef Secţie Medicină Internă Săveni, aparţinând Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati".

În acelaşi dosar au mai fost arestaţi şeful Serviciului Administrativ, Tehnic şi Aprovizionare din cadrul Spitalului Judeţean, Silvian Adrian Tatarcan, registratorul medical Cristina Niculina Andronache, economista Liliana Laura Calinciuc de la Biroul Salarizare, secretara managerului spitalului, Mirela Gabriela Focşa, şi asistentul medical şef al Secţiei ATI, Marinela Preda.

De asemenea, administratorul unei firme private a fost arestat pentru trafic de influenţă.

Totodată, alte patru persoane au fost puse sub control judiciar.

Dosarul instrumentat de DNA vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2018 - 2023, de către funcţionari publici din cadrul unei unităţi spitaliceşti, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante.

Miercuri au fost efectuate percheziţii domiciliare în 92 de locaţii din judeţele Botoşani şi Iaşi. Au fost percheziţii la CJ Botoşani şi la spitalul din subordine - Spitalul Judeţean de Urgenţă. Totodată, au fost vizate de procurori sediul PSD Botoşani şi Primăria Săveni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62404028
Judecătorii germani cred că fostul edil Cătălin Cherecheș ar putea fugi din nou. De ce nu vrea să fie închis în România

Cătălin Cherecheș rămâne în închisoare în Germania. Judecătorii Tribunalului din Munchen au fost de părere că există un risc crescut ca fostul primar să fugă din nou.

62399052
Alina Gorghiu: Unul dintre cei mai periculoşi prădători sexuali din România a fost adus în ţară pentru a-şi executa pedeapsa

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu a anunțat miercuri că unul dintre cei mai periculoşi prădători sexuali din România a fost adus în această noapte în ţară pentru a-şi executa pedeapsa iar alături de el, au fost aduşi alţi 4 fugari.

62409630
„Am conștiința absolut liniștită”. Ce riscă Andrei Baciu după ce a fost acuzat de DNA de abuz în serviciu cu grave consecințe

Fostul secretar de stat de la Ministerul Sănătății Andrei Baciu este de luni al patrulea suspect în dosarul achizițiilor de vaccinuri din pandemie.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.