Fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, a depus mărturie la ÎCCJ împotriva lui Constantin Niță

×
Publicitate

Fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, a depus luni mărturie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva colegului său de partid, Constantin Nită.

Fostul ministru al Energiei este judecat pentru acuzaţii de trafic de influenţă. Declaraţia de martor dată de fostul edil l-ar putea pune în încurcătura şi mai mult. Nichita a fost însă atent cu detaliile, pentru că scandalul de corupţie i-a adus şi lui un dosar.

Condamnat în prima instanţă la patru ani şi patru luni de închisoare, Constantin Nită s-a internat în spital înainte de audierea fostului primar al Iaşiului. Gheorghe Nechita a recunoscut că fostul ministru al Energiei i-a aranjat la biroul său o întâlnire cu omul de afaceri Tiberiu Urdareanu, care era interesat să câştige o licitaţie la Iaşi pentru organizarea sistemului de managament al traficului rutier. Dacă Urdareanu a marturisit anterior că i s-ar fi cerut un comision de 5 procente din valoarea contractului, fostul primar nu a pomenit nimic de spăgi, dar a recunoscut că Niță i-a spus că e nevoie de oameni ca Urdareanu.

"Această declaraţie se traduce prin faptul că astfel de oameni au influenta în societate, sunt formatori de opinie şi că pot convinge pe alţii să voteze un anumit proiect electoral, un anumit partid prin lobby-ul făcut . Astfel de oameni ca şi dl. Urdareanu puteau să şi finanţeze campaniile", a declarat Gheorghe Nechita.

Fostul primar al iaşiului a avertizat judecatroii instanţei superme că îşi rezerva dreptul să nu răspundă la orice întrebare legată de întâlnirea cu udrareanu pentru că nu vrea să rişte să se autoincrimineze.

Gheorghe Nechita este judecat, la rândul său, pentru acuzaţii de luare de mită în urma aceleiaşi afaceri încheiată de primăria iaşi cu firma Uti patronata de Urdareanu. În prima instanţă, a fost condamnat la patru ani de închisoare dar pentru că se consideră nevinovat a contestat sentinţa. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61645306
Marian Vanghelie, la DNA: Am fost chemat "în calitate de talentat"
Fostul primar al sectorului 5 Marian Vanghelie a declarat luni la DNA că a fost chemat "în calitate de talentat" şi a anunţat că în zilele următoare "vor apărea nişte lucruri frumoase".
61922113
Toader: Justiţia sârbă a cerut date suplimentare privind natura activităţii infracţionale a lui Sebastian Ghiţă
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat luni că justiţia sârbă a cerut detalii cu privire la natura infracţiunilor în cazul lui Sebastian Ghiţă, urmând să primeasă în cel mai scurt timp documentele solicitate.
61876674
Primăria Capitalei face noi precizări despre verificările DNA la Poliţia Locală a Bucureştiului
Primăria Capitalei face noi precizări despre verificările pe care DNA le efectuează la Poliția Locală București.