Toţi inculpaţii din dosarul falimentării Astra Asigurări, achitaţi de Instanţa supremă

61999646
Agerpres

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus miercuri achitarea tuturor inculpaţilor din dosarul falimentării companiei Astra Asigurări.

Instanţa supremă a admis miercuri apelurile inculpaţilor din acest dosar, fiind anulate condamnările date în iulie 2019 de instanţa de fond - Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, a fost achitată Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), care primise la instanţa de fond o pedeapsă de trei ani închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

De asemenea, au fost achitaţi Tudor Baltă şi Constantin Buzoianu, foşti vicepreşedinţi ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Dan Constantinescu, Daniela Popa, Corneliu-Silviu Moldoveanu, membri ai Consiliului. Aceştia aveau în primă instanţă pedepse de câte trei ani şi şase luni închisoare cu suspendare.

Au fost achitate alte trei inculpate: Anabella Ruse, director general al Direcţiei Generale Autorizări; Marinela Nemeş, director general al Direcţiei Generale Juridice, şi Carmen-Gabriela Ivan, director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, toate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Citește și
Alex Florenţa: DIICOT ar trebui să atingă o rată de trimitere în judecată de 20%. Ce spune despre Ministerul Public
Alex Florenţa: DIICOT ar trebui să atingă o rată de trimitere în judecată de 20%. Ce spune despre Ministerul Public

Instanţa a lăsat nesoluţionate acţiunile civile înaintate de Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu inculpata Angela Toncescu.

În cazul omului de afaceri Dan Adamescu, instanţa a dispus, încă de la fond, încetarea procesului penal ca urmare a decesului acestuia.

În decembrie 2016, DNA l-a trimis în judecată pe omul de afaceri Dan Adamescu, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA la data faptelor, în dosarul privind prejudicierea societăţii cu aproximativ 800 milioane lei.

DNA susţinea că Adamescu a administrat, în perioada 2011 - 2013, în mod defectuos societatea Astra, în scopul obţinerii unor avantaje personale sau în favoarea grupului de firme afiliate.

Administrarea defectuoasă a constat, conform procurorilor, în utilizarea unor practici/metode ilegale pentru a cosmetiza situaţia financiară a societăţii, măsuri de natură să acopere activitatea infracţională, dar care, în subsidiar, au determinat şi alterarea gravă a mecanismelor de funcţionare a pieţei interne a asigurărilor.

Activitatea infracţională s-a desfăşurat şi în contextul în care anumite persoane din conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, au făcut demersuri pentru a-l favoriza pe Adamescu.

"În perioada 2011 - 2013, Adamescu, cu încălcarea unor dispoziţii din Codul fiscal şi a legislaţiei aplicabile pieţei asigurărilor şi reasigurărilor, a efectuat o serie de demersuri păguboase pentru societate, în sensul că a lipsit-o de lichidităţile necesare desfăşurării activităţii de asigurare; de asemenea, raportările distorsionate făcute i-au împiedicat pe reprezentanţii ASF să supravegheze activitatea Astra, astfel încât să asigure protecţia asiguraţilor şi să contribuie la menţinerea stabilităţii pieţei asigurărilor. Drept urmare, societatea Astra a intrat în procedura administrării speciale şi ulterior în faliment, paguba produsă patrimoniului acesteia fiind în sumă de 795.387.999 lei", se arată în comunicat.

Anchetatorii au reţinut că omul de afaceri a dispus acordarea de împrumuturi societăţilor afiliate, în sumă de aproximativ 106 milioane lei, fără a manifesta vreun interes în evaluarea riscului de credit şi fără să ia măsuri prudenţiale, astfel încât să fie protejate resursele financiare ale Astra.

Procurorii mai susţin că el a dispus semnarea unui contract de cesiune prin care Astra, în calitate de cesionar, s-a obligat să plătească integral datoria unei firme către o bancă, în condiţiile în care aceasta era în procedură de faliment.

"De menţionat este faptul că firma respectivă făcea parte din grupul firmelor afiliate societăţii Astra. Datoria respectivă era de 1.594.564,89 euro şi 10.000 USD, la care se adăuga o dobândă anuală de 6%. În cadrul procedurii de faliment a firmei, Astra a încasat doar suma de 358.768 lei. Într-un alt context, în perioada iunie - iulie 2011, Adamescu (...) a folosit suma de 68.322.510 lei la achiziţionarea unor acţiuni, reprezentând 17% din capitalul social al Astra. Această sumă provenea chiar din lichidităţile societăţii de asigurare. Inculpatul a ascuns însă provenienţa banilor prin simularea unor contracte de împrumut acordate unei alte societăţi controlate de acesta (Medien Holding)", spunea DNA.

DNA menţiona că, în 21 iunie 2011, la cererea lui Adamescu, conducerea Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor a aprobat intenţia societăţii Epsilon Estate Provider SRL de a achiziţiona un pachet de acţiuni Astra SA, deşi aceasta nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări.

Procurorii au constatat că achiziţionarea pachetului de acţiuni a fost aprobată de inculpaţii Toncescu, Baltă şi Buzoianu, Constantinescu, Popa şi Moldoveanu, Ruse, Nemeş şi Ivan, deşi cunoşteau că firma nu îndeplinea condiţiile.

"Cum societatea de asigurare reasigurare Astra SA a fost lipsită de o parte din lichidităţile necesare desfăşurării activităţii de asigurare-reasigurare, Adamescu şi o altă persoană au transferat, în mod fictiv, riscurile de reasigurare către Panamerican Re (societate înfiinţată şi înregistrată într-un paradis fiscal în acest scop) şi, pe cale de consecinţă, au distorsionat raportarea poziţiei, a performanţei financiare şi a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate). Astfel, s-a creat aparenţa de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare, ceea ce a permis subscrierea în continuare de poliţe al căror risc nu era acoperit, nici din resurse proprii, nici prin programe adecvate de reasigurare", preciza sursa citată.

DNA menţiona că Adamescu şi cealaltă persoană au obţinut un folos necuvenit, constând în preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar (pe care îl controlau) cu o situaţie financiară care nu îi permitea să îşi onoreze obligaţiile patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii Astra din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale firmei.

"Dan Adamescu, la 14 august 2008, a solicitat şi obţinut de la CSA (actuala ASF), luarea în calculul marjei de solvabilitate disponibile, ca rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor deţinute la o altă societate de asigurare, a sumei de 118.342.090,30 lei, în vederea îmbunătăţirii artificiale a indicatorilor de prudenţialitate. În lipsa acesteia, s-ar fi impus capitalizarea reală a societăţii Astra pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia", se mai arată în comunicat.

În acest sens, au reţinut anchetatorii, Angela Toncescu a emis o adresă prin care a acceptat solicitarea făcută de reprezentanţii Astra.

Articol recomandat de sport.ro
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Citește și...
Alex Florenţa: DIICOT ar trebui să atingă o rată de trimitere în judecată de 20%. Ce spune despre Ministerul Public
Alex Florenţa: DIICOT ar trebui să atingă o rată de trimitere în judecată de 20%. Ce spune despre Ministerul Public

Procurorul general Alex Florenţa, propus pentru funcţia de procuror-şef adjunct la DIICOT, a afirmat că ponderea trimiterilor în judecată este de 9,4% la Ministerul Public, iar la DIICOT se apropie de 13%.

Audieri la CSM. Aviz negativ pentru Gil-Julian Iacobici și indecizie la Alex Florența pentru poziția a doua în DIICOT
Audieri la CSM. Aviz negativ pentru Gil-Julian Iacobici și indecizie la Alex Florența pentru poziția a doua în DIICOT

CSM a dat miercuri aviz negativ propunerii ministrului de Justiție de numire a lui Gil-Julien Grigore-Iacobici în funcție de procuror șef-adjunct al DIICOT. De asemenea, membrii CSM nu au căzut de acord în cazul lui Alex Florența, iar votul va fi reluat.

Livratori din Bangladesh aduși în România cu promisiuni false. Chinul la care au fost supuși când au ajuns în țara noastră
Livratori din Bangladesh aduși în România cu promisiuni false. Chinul la care au fost supuși când au ajuns în țara noastră

Acuzații de crimă organizată și chiar de sclavie îi vizează pe doi bengalezi care aduc din țara lor, în România,  forță de muncă ieftină. Procurorii DIICOT au descins în locuințele suspecților și i-au ridicat cu mandate pentru a le cere explicații.  

Recomandări
Parlamentul a aprobat cererea SUA de dislocare a forțelor militare în România. AUR și POT au votat împotrivă
Parlamentul a aprobat cererea SUA de dislocare a forțelor militare în România. AUR și POT au votat împotrivă

Parlamentul a aprobat miercuri cererea SUA de a trimite forțe militare în România. Președintele Nicușor Dan a anunțat că membrii CSAT au aprobat deja această solicitare.

Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu
Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu

După ce CSAT a aprobat cererea SUA de a trimite forțe militare în România, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a explicat de ce riscul unui atac iranian asupra bazei de la Kogălniceanu este unul ”extrem de scăzut”.

Ce stocuri strategice de carburanți, alimente și echipamente are România și cât valorează. Cele 2.000 de locații sunt secrete
Ce stocuri strategice de carburanți, alimente și echipamente are România și cât valorează. Cele 2.000 de locații sunt secrete

România își mărește bugetul pentru situații de criză. Potrivit unui proiect de lege, scris la Ministerul Finanțelor, Administrația Națională a Rezervelor de Stat ar putea primi anul acesta 656 de milioane de lei, cu 25% mai mult, decât anul trecut.