Patronii staţiei GPL unde au avut loc exploziile de la Crevedia, aduşi din nou la Parchetul General pentru audieri

62383792
Agerpres

Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă, patronii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL din Crevedia unde s-au produs explozii săptămâna trecută, au fost aduşi miercuri dimineaţa pentru audieri la Parchetul General, potrivit Agerpres.

Cei doi au fost transportaţi cu o dubă a Poliţiei, după ce au fost reţinuţi marţi seara pentru 24 de ore.

La intrarea în sediul Parchetului, avocatul lor a fost ceva mai rezervat în declaraţii, după ce marţi seara s-a plâns că procurorii nu i-au transmis informaţii din dosar, vorbind de "un scenariu pregătit de dinainte".

De asemenea, avocatul a recunoscut că i-a sfătuit pe cei doi să nu dea declaraţii la Parchet.

„În cursul zilei de azi, în dosarul privind incendiul izbucnit pe 26 august 2023 în urma unor explozii ce s-au produs în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală criminalistică a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi reţinerea a doi inculpaţi, administratori ai unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin. 1 şi 2 din Codul Penal", a anunţat marţi seara Parchetul General.


De asemenea, procurorii au pus sub acuzare firma Flagas SRL pentru comiterea infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

„În perioada 30 septembrie 2020 - 26 august 2023, în realizarea obiectului de activitate şi în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpaţi menţionaţi anterior, societatea comercială a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL (Ordinul MAI cu nr. 166 din 27 iulie 2010 şi Ordinul nr. 73/1161/1999 privind aprobarea 'Normativului de proiectare, execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule', indicativ NP 037/99), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Şoseaua Bucureşti - Târgovişte, în comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa. Acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18,40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanşator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment şi vătămarea corporală a 54 de persoane, precum şi distrugerea şi degradarea unor bunuri imobile şi mobile, precum şi a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora, consecinţe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deşi trebuiau şi puteau să le prevadă", susţine Parchetul.

Anchetatorii anunţă că au efectuat patru percheziţii (la sediile a două firme şi domiciliile a două persoane), în urma acestor activităţi procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente şi medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale.

Ionuţ Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD.

Doldurea şi Stîngă sunt acţionarii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL de la Crevedia, unde s-au produs explozii săptămâna trecută, soldate cu cinci decese şi aproximativ 50 de oameni răniţi, printre care şi mulţi pompieri. De asemenea, zeci de case din apropierea staţiei GPL au fost distruse. Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne.

Staţia GPL din Crevedia funcţiona din iulie 2020 fără autorizaţie de securitate la incendiu. 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62381449
Un medic de la Maternitatea din Botoşani este suspect în dosarul morţii Alexandrei Ivanov. Ce spun procurorii

Medicul Mariana Pitrop, care a fost de gardă în noaptea în care a fost internată Alexandra Ivanov la Maternitatea din Botoşani, are calitatea de suspect în dosarul instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

62364004
Azilele groazei | Fraţii Godei rămân în arest preventiv. Decizia Curții de Apel Bucureşti este definitivă

Ştefan Godei, administratorul azilului groazei din Voluntari, urmează să fie cercetat în continuare în arest preventiv. Decizia Curții de Apel Bucureşti este definitivă

 

62186992
Fostul polițist Cristian Cioacă a fost eliberat din închisoare. Primele declarații după detenție

Fostul polițist Cristian Cioacă, condamnat în 2014 pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu, a fost eliberat din închisoare.  

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.