Legea privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, constituţională

62211883
Agerpres

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, ca neîntemeiate sesizările asupra Legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), stabilind că actul normativ este constituţional.

"Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 54 de deputaţi şi de 26 de senatori aparţinând grupului parlamentar al partidului Uniunea Salvaţi România şi a constatat că sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate, dispoziţiile art.3-6, art.8-10 şi art.12 din Legea privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, precum şi pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi legea în ansamblul său", se arată într-un comunicat de presă al CCR, transmis AGERPRES.

Totodată, CCR a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind desfiinţarea SIIJ, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală formulată de un număr de 35 de deputaţi AUR şi PSD, precum şi de cinci senatori AUR.

USR a depus, săptămâna trecută, o sesizare la CCR în privinţa proiectului care prevede desfiinţarea SIIJ, susţinând că propunerea legislativă făcută de ministrul Justiţiei "nu implică desfiinţarea SIIJ, ci o reinventare a acestei instituţii".

"Proiectul propus de Cătălin Predoiu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, în încercarea de a evita DNA. Astfel, deşi orice român cercetat pentru corupţie va fi anchetat de DNA, pentru magistraţi vor exista 'procurori desemnaţi'. Acest fapt pune în pericol independenţa magistraţilor, deoarece aceşti 'procurori desemnaţi' vor fi selectaţi în mod netransparent şi chiar politic, prin intermediul procurorului general şi al CSM. Practic, cei din CSM vor putea să aleagă procurorii care îi vor ancheta", arăta USR.

Potrivit reprezentanţilor partidului, proiectul privind desfiinţarea SIIJ a fost adoptat în grabă de coaliţia de guvernare, înainte de a primi avizul Comisiei de la Veneţia, şi fără să respecte termenul de 30 de zile de consultare publică.

"De asemenea, proiectul nu respectă avizele anterioare ale Comisiei de la Veneţia, care a subliniat de mai multe ori în trecut importanţa existenţei unor secţii specializate, cum este DNA, nici rapoartele MCV, care au pus mereu accentul pe importanţa refacerii competenţelor DNA şi DIICOT", mai spunea USR.

Pe 28 februarie, Senatul a adoptat, în plen, în calitate de for decizional, proiectul de lege al Guvernului privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Proiectul de act normativ, iniţiat de Ministerul Justiţiei şi adoptat de Camera Deputaţilor pe 21 februarie, prevede că SIIJ se desfiinţează, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnaţi.

Şi Alianţa pentru Unirea Românilor a transmis Curţii Constituţionale o sesizare asupra actului normativ.

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
Decizia definitivă în dosarul „Colectiv”, amânată pentru 15 aprilie. Care este motivul

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunțarea joi, în dosarul "Colectiv", în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.  

Tudorache, trimis în judecată de DNA. Ar fi luat mită 110.000 lei cash și s-a îmbogățit ilegal cu milioane de euro

Fostul primar PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache, a fost trimis în judecată de DNA după ce ar fi luat mite de 110.000 lei cash și s-a îmbogățit ilegal cu milioane de euro, pe care le-a spălat prin intermediul soției.

Un bihorean a investit fondurile UE într-o cultură de canabis. Banii i-a primit prin programul „Tânărul fermier”

Prin programul „Tânărul fermier”, un bărbat din Bihor a accesat bani europeni, dar în loc de legume a cultivat canabis.

Recomandări
LIVE UPDATE. Legea integrității a fost votată. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot, astăzi, Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Vești bune. Debitul Dunării este în creștere la intrarea în țară. Ce se întâmplă la Cernavodă

În timp ce România se confruntă cu o secetă prelungită care a afectat grav culturile agricole și rezervele de apă, iar centrala de la Cernavodă a fost oprită, Dunărea dă semne de revenire. 

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.