Fostul șef de la Combaterea Spălării Banilor, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

×
Publicitate

Fostul șef al Oficiului de Combatere a Spălării Banilor a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

El este acuzat că și-a construit cariera și a ocupat funcții importante în stat, cu ajutorul unei diplome de Bacalaureat false. Dacă sentința Judecătoriei Râmnicu Vâlcea va rămâne definitivă, Laurențiu Baranga va trebui să returneze toate salariile și indemnizațiile primite în aproape 20 de ani.

Laurențiu Baranga a fost reținut în urmă cu un an, la doar o lună după ce a fost numit în funcția de șef al Oficiului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. A fost acuzat că a obținut diploma universitară, apoi statutul de conducător de doctorate cu ajutorul unei diplome de Bacalaureat false, pe care și-ar fi procurat-o în 1999, pe când avea 32 de ani. În realitate, susțineau procurorii, Baranga nu terminase liceul.

El a fost condamnat de judecătoria Râmnicu Vâlcea de cinci ori pentru înșelăciune, de două ori pentru fals în declarații, o dată pentru uz de fals și încă o dată pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Executarea pedepsei i-a fost totuși suspendată, urmând să fie supravegheat vreme de patru ani. În plus, ar trebui să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității.

"Întotdeauna am fost un om de onoare și voi rămâne un om de onoare!", a spus Laurențiu Baranga.

Aceasta a fost singura reacție a celui care a ocupat vreme de 11 ani și funcția de șef în cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete, dar a avut și statut de profesor la trei universități: una în Târgoviște și două în Capitală, de Educație Fizică și Agronomie.

Dacă sentința Judecătoriei Ramnicu Vâlcea va rămâne definitivă, Laurențiu Baranga va fi obligat să returneze toate sumele de bani câștigate cu titlu de leafă sau indemnizații care au crezut că are studii universitare și liceale. În total va trebui să scoată din buzunar un milion 330 de mii de lei, adică puțin peste 265.000 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Lider PNL, cercetat pentru corupție. DNA cere acordul Camerei Deputaților pentru efectuarea unei percheziții

DNA a cerut miercuri acordul Camerei Deputaților pentru efectuarea unei percheziții în dosarul de corupție al deputatului Gheorghe Adrian Miuțescu, fost președinte al PNL Argeș.

Legea în baza căreia s-a decis că Mugur Isărescu a colaborat cu Securitatea, declarată neconstituţională de CCR

Curtea Constituţională a României a admis o sesizare a guvernatorului BNR Mugur Isărescu şi a decis că Legea nr.161/2019 pentru modificarea şi completarea OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii este neconstituţională.

Protest cu făină și canabis la sediul DIICOT București, după reținerea activistului Cristian Dide

Protest inedit la sediul central DIICOT din Capitală, după reținerea activistului Cristian Dide.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.