Instanța a respins cererea lui Dragnea de strămutare a dosarului privind vizita în SUA. Este a doua înfrângere în aceeași zi

62201898
Agerpres

Curtea de Apel București a respins joi cererea de strămutare formulată de Liviu Dragnea în dosarul în care este judecat pentru trafic de influență în legătură cu vizita sa în SUA.

”Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul DRAGNEA LIVIU NICOLAE, de strămutare a cauzei care face obiectul dosarului nr. 14451/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului București Secția I Penală”, se arată în soluția Curții de Apel București.

În plus, Dragnea este obligat la plata a 200 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

”În baza art. 275 alin. 6 C. proc. pen., dispune avansarea, din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul București, a sumei de 150 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu în soluționarea cererii. În baza art. 275 alin.2 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare în soluționarea cererii. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2021”, a dispus instanța.

Tot joi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerea făcută de Liviu Dragnea, prin care fostul președinte PSD susținea că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil în Dosarul Referendumul.

Plângerea a fost făcută după ce motivarea deciziei din 2016, care a fost publicată în februarie 2017, nu a fost semnată de două dintre judecătoare: fostul președinte al ICCJ Livia Stanciu și Luminița Zglimbea, ambele pensionate înainte de redactarea motivării.

În luna mai 2021, DNA l-a trimis în judecată pe Liviu Dragnea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al PSD, pentru trafic de influenţă (două fapte) şi folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bucureşti.

 

Care sunt acuzațiile aduse de DNA

 

Cinci magistraţi de la această instanţă au refuzat pe rând să soluţioneze dosarul lui Dragnea, după ce au făcut cereri de abţinere.

În replică, avocaţii lui Dragnea au deschis un alt proces la Curtea de Apel Bucureşti, în care au solicitat ca dosarul să fie mutat de la Tribunalul Bucureşti, pe motiv că judecătorii de la această instanţă nu ar fi imparţiali, deoarece au semnat un memoriu faţă de modificarea legilor justiţiei, pe vremea guvernării PSD.

Conform DNA, în perioada ianuarie 2017 - mai 2017, Liviu Dragnea ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, constând în asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a preşedintelui SUA, din perioada 17 - 21 ianuarie 2017, desfăşurate la Washington DC (SUA), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obţinut prin intermediul unui om politic şi de afaceri american, vicepreşedinte al Comitetului Prezidenţial de Inaugurare, şi asigurarea, cu ajutorul celorlalţi doi oameni de afaceri, a unor servicii de lobby şi consultanţă politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Mitică Dragomir scapă de condamnarea din Dosarul RDS&RCS. Procesul se rejudecă de la zero

Mitică Dragomir scapă pentru a patra oara după ce în trei dosare de corupție instanța l-a achitat definitiv.

Procesul în care Mitică Dragomir este judecat pentru o mită de 3 mil. euro se reia de la zero

Răstrunare de situație pentru Mitică Dragomir. Procesul în care acesta este judecat pentru că ar fi primit mită 3.1 milioane de euro de la RCS-RDS se rejudecă de la zero, ba chiar din cameră preliminară.

Dragnea solicită mutarea în provincie a dosarului în care este acuzat pentru vizita în SUA

Curtea de Apel Bucureşti a dezbătut luni o cerere în care Liviu Dragnea solicită mutarea la o instanţă din provincie a dosarului în care este judecat pentru trafic de influenţă în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Trump.

Recomandări
Ploi și furtuni în România duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h. Care sunt zonele vizate

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi ploi, iniţial în Dobrogea, iar apoi în Muntenia, la munte şi, izolat, în Oltenia, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. 

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.