Fostul șef DIICOT, cercetat disciplinar după incidentul cu polițiștii din Iași. În ce ipostază a apărut Daniel Horodniceanu

×
Publicitate

Procurorul Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, este cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară în legătură cu dialogul pe care acesta l-a purtat cu un echipaj de poliţie care l-a oprit în trafic.

"Inspecţia Judiciară a dispus începerea cercetării disciplinare prealabile faţă de procurorul Daniel-Constantin Horodniceanu.

Cercetarea disciplinară este o etapă confidenţială şi obligatorie a procedurii disciplinare, în cadrul căreia se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei magistratului cercetat disciplinar", se precizează într-un răspuns al Inspecției Judiciare.

Potrivit sursei citate, la finalizarea cercetării disciplinare, în funcţie de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM, fie respingerea sesizării în cazul în care se constata că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare.x

”Dar de ce nu mă cunoașteți oare?”

Horodniceanu a fost oprit în trafic de poliţiştii dintr-o comună din judeţul Iaşi pentru că nu ar fi semnalizat că intenţionează să facă o depăşire.

Conform unei înregistrări video apărute în spaţiul public, el i-a întrebat poliţiştii care l-au oprit în trafic dacă ştiu cine este şi le-a spus că îi va contacta pe superiorii lor.

În momentul în care unul dintre poliţişti a răspuns că nu îl cunoaşte, Daniel Horodniceanu i-a menţionat că a condus DIICOT şi este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţ.

"Sunt procuror-şef Daniel Horodniceanu de la Crimă Organizată. Nu mă cunoaşteţi?", a spus actualul vicepreşedinte al CSM.

"Nu vă cunosc", a venit replica agentului de poliţie.

"Dar de ce nu mă cunoaşteţi oare? Dar de unde sunteţi dumneavoastră, de la Vaslui sau de la Iaşi?", a întrebat Daniel Horodniceanu, moment în care unul dintre agenţii de poliţie îşi declină identitatea şi precizează că este de la Secţia 1 Poliţie Rurală.

În aceeaşi filmare este surprins momentul în care vicepreşedintelui CSM îi sunt solicitate actele de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al maşinii şi poliţa de asigurare.

”Vă faceți treaba pe strada principală din sat?”

"Eu am să vă dau legitimaţia mea de procuror şi am să vă mai întreb o dată de ce m-aţi oprit?", a continuat Horodniceanu.

Agentul de poliţie îi răspunde că a fost oprit pentru că nu a păstrat distanţa regulamentară în trafic, a făcut o depăşire fără a semnaliza corespunzător şi rula cu o viteză mai mare decât prevederile legale. Poliţistul i-a transmis că nu îl amendează, ci doar i-a solicitat actele pentru că a dorit să îi atragă atenţia la greşelile din trafic.

"Vă rog să îmi mai spuneţi o dată cum vă numiţi", a continuat Horodniceanu, în timp ce îi înmâna o parte dintre documentele solicitate.

"Sunteţi scrupuloşi la datorie. (...) Vă faceţi treaba pe strada principală dintr-un sat? (...) Am să vorbesc cu şeful IPJ, domnul Gîtlan", a adăugat Daniel Horodniceanu.

Ulterior, el le-a comunicat poliţiştilor că este procuror de 25 de ani, iar în 2016 a vorbit cu fostul ministru Gabriel Oprea pentru majorarea salariilor poliţiştilor cu 15%.

După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a transmis că nu a încălcat nicio normă rutieră şi întreaga situaţie ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti, care îl cunoşteau.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Președintele CJ Constanța, acuzat de luare de mită. Pentru ce ar fi luat șpagă în varză decorativă, crizanteme și trandafiri

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, este cercetat penal de procurorii anticorupție pentru luare de mită. El este acuzat că ar fi ajutat un om de afaceri să câștige mai multe licitații, oferindu-i informații care nu erau publice.

Bărbat din Botoşani, condamnat la închisoare pe viaţă după ce și-a ucis fosta soţie și le-a înjunghiat pe sora şi mama ei

Un bărbat de 46 de ani din Botoşani a fost condamnat la închisoare pe viaţă, pentru că şi-a ucis cu sânge rece fosta soţie.

Judecătoarea care întârzie la nesfârșit pronunțarea soluțiilor. Decizie din 2016, neredactată până astăzi

Procesele din România sunt interminabile, iar uneori duc chiar la prescrierea faptei, o recunosc chiar specialiştii din domeniu.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.