Doi angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru luare de mită

62313842

Şeful Serviciului Tehnic, Administrativ şi Aprovizionare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău şi economistul unităţii au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie pentru 24 ore sub acuzaţiile de luare de mită.

Un om de afaceri a fost pus sub control judiciar, pentru dare de mită, informează un comunicat de presă al DNA.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii februarie 2024, în contextul derulării unui contract de execuţie privind efectuarea unor lucrări de întreţinere şi igienizare la subsolul şi blocul alimentar din cadrul spitalului, şeful serviciului tehnic, Alexa Dragoş-Constantin şi economistul Pralea Doru-Ion ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 20.000 lei.

Procurorii DNA susţin că cei doi au primit câte 1.000 euro, ce reprezenta o primă transă din banii pretinşi iniţial.

„Sumele de bani ar fi fost pretinse şi primite de inculpaţii Alexa Dragoş-Constantin şi Pralea Doru-Ion pentru a favoriza interesele omului de afaceri în scopul încheierii unui act adiţional la contractul menţionat, semnării procesului verbal de recepţie a lucrărilor cât şi pentru achitarea cu celeritate a facturilor aferente serviciilor prestate", precizează comunicatul DNA.

Anchetatorii au efectuat, în acest dosar, 3 percheziţii domiciliare şi una la spital.

Cei doi angajaţi ai spitalului au fost reţinuţi pentru 24 ore şi vor fi prezentaţi, vineri, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.

Omul de afaceri a fost pus sub control judiciar pentru 60 zile.

În cursul urmăririi penale, prin ordonanţa procurorilor s-a dispus măsura sechestrului asigurator în vederea confiscării speciale a întregii sume de bani ce a făcut obiectul infracţiunii de corupţie.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62157964
Dănuț Lupu, aproape de eliberare, dar riscă să se întoarcă în spatele gratiilor pentru o altă faptă
Fostul fotbalist internațional Dănuț Lupu face primul pas spre libertate. Condamnat în octombrie, la 7 luni și 10 zile, el a primit undă verde pentru a ieși condiționat din închisoare, înainte să execute întreaga pedeapsă.
62372845
Un român dat în urmărire din anul 2012 a fost prins în Ungaria. A fost condamnat la 13 ani şi 6 luni de închisoare
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, dat în urmărire naţională şi internaţională din anul 2012 pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care trafic de droguri şi înşelăciune, a fost depistat de poliţişti pe teritoriul Ungariei.
62427229
CEDO a condamnat România în cazul judecătorului Cristi Danileț. Fostul magistrat nu a cerut daune morale
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat marți România pentru că instanțele naționale i-au încălcat judecătorului Cristi Danileț dreptul la liberă exprimare.