DNA: Cristian Plută ar fi depozitat mita din contracte într-o cutie de carton. Transporta banii cu mașina de serviciu

62387660
Pro TV

Cristian Plută, directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, ar fi adus cu maşina instituţiei o cutie de carton pe care i-a înmânat-o unei persoane şi în care se afla o parte din cei 5% primiţi mită.

Informaţiile apar în referatul procurorilor DNA prin care se solicită arestarea preventivă a patru persoane implicate în acest dosar, respectiv Cristian Plută, George Mirel Cristescu, omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul şi Silviu Stăncilă (intermediar).

Conform Agerpres, persoana la care fac referire anchetatorii ar fi Oana Sivache, directorul ASSMB, martor denunţător în dosar.

Procurorii arată în documentul trimis instanţei că, printre achiziţiile publice în legătură cu care au fost comise infracţiuni de corupţie se află „Acordul cadru încheiat la data de 4 aprilie de către ASSMB cu asocierea Alpha Max Build-Avision Strategy Consulting, pe o perioadă de 4 ani, în valoare de 115.045.668,40 lei, având ca obiect "Execuţie lucrări de reparaţii, reabilităţi şi modernizări la unităţile sanitare şi imobilele aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Mediale Bucureşti".

„Potrivit declaraţiei martorei, dar şi înregistrărilor efectuate de martora, înţelegerea pe care a avut-o Silviu Stăncilă cu reprezentanţii SC Alpha Max Build SRL şi SC Palex Construcţii Instalaţii SRL este aceea că aceştia din urmă să plătească 5% din valoarea facturilor plătite de ASSMB, la scurt timp după plata facturilor, iar suma corespunzătoare procentului de 5% se împarte la trei - martora, Silviu Stăncilă şi Cristian Plută. Din probele administrate rezultă că Silviu Stăncilă s-a înţeles pentru obţinerea sumelor de bani corespunzătoare procentului de 5% din valoarea facturilor plătite cu Alexandru-Paul Dumitru, asociat al SC Palex Construcţii Instalaţii SRL, parte din asocierea care a încheiat acordul cadru mai sus menţionat", explică anchetatorii în document.

Comision din mită

Astfel, spun procurorii, la data de 4 septembrie, Oana Sivache s-ar fi prezentat la sediul DNA şi a declarat că, în aceeaşi zi, în jurul orei 13,30, împreună cu numitul Cristian Plută, director general adjunct, la invitaţia celui din urmă, s-au deplasat la un restaurant.

„Aici, martora a declarat că, fiind aşezaţi la o masă pe terasa localului, numitul Plută Cristian i-a comunicat că a primit banii pentru "obligaţiile de la plata facturilor pentru reparaţii curente", în concret fiind vorba despre comisionul de 5% din suma facturată fără TVA pentru lucrările de reparaţii realizate de către societatea Alpha Max SA, lucrări prestate în baza acordului-cadru încheiat cu firma în cauză. Martora a precizat că numitul Cristian Plută i-a zis că banii i-a primit la rândul său de la numitul Silviu Stăncilă cu zi în urmă şi că îi deţine în autoturismul de serviciu, marca Dacia Duster", menţionează procurorii, care adaugă că, la restaurant, Cristian Plută i-ar fi comunicat martorei că fiecăruia dintre ei (Cristian Plută, Silviu Stăncilă şi martora) i-a revenit suma de 20.000 (douăzeci de mii) euro.

Conform referatului, Oana Sivache ar fi menţionat că în urmă cu aproximativ două săptămâni a încuviinţat plata sumei de aproximativ şase milioane fără TVA către Alpha Max, prima plată către această firmă pe anul 2023.

Totodată, aceasta a arătat că, din discuţiile purtate în trecut, numiţii Silviu Stăncilă şi Cristian Plută i-ar fi zis că toţi trei vor primi un comision în valoare totală de 5% din suma facturată fără TVA din partea reprezentanţilor societăţii Alpha (fostă Palex), însă o parte din acesta, şi anume 0,5%, va fi înmânat unei persoane necunoscute care va colecta această sumă de bani, iar practic fiecăruia dintre cei trei le va fi revenit câte 1,5 %.

„Martora (.....) a declarat că, după întrevederea de la restaurant, în continuare, numitul Cristian Plută a condus-o cu autoturismul de serviciu, Dacia Duster, în zona blocului unde locuieşte (...). Martora a precizat că, ajungând la destinaţie, numitul Cristian Plută a deschis portbagajul, apoi i-a deschis portiera şi i-a înmânat o cutie din carton, pe care a prezentat-o organelor de urmărire penală. În continuare, s-a procedat la analizarea cutiei din carton prezentată, ocazie cu care în interior a fost găsit un plic din hârtie, constatându-se că acesta conţine suma de 100.000 (o sută de mii) lei, compusă din cinci pachete, în total un număr de cinci sute de bancnote de 200 lei", arată anchetatorii. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62387660
Cristian Plută, directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, a fost reținut de DNA

Directorul adjunct al Administratiei Spitalelor a fost reținut luni noaptea de procurorii anticoruptie. Cristian Plută va ajunge în fața instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

62386352
„Nu pot să dau timpul înapoi”. Primele declarații făcute de Vlad Pascu după accidentul din 2 Mai. A fost adus la DIICOT. FOTO

Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost adus, joi, în cătuşe, la sediul DIICOT din Capitală.  

62385613
Furau arme din Spania și le vindeau pe piața neagră din România. Peste 20 de persoane urmează să fie audiate

Zeci de percheziţii au loc, marţi dimineaţă, în judeţul Bistriţa-Năsăud, la mai multe persoane care au furat sau procurat ilegal arme de foc din Spania și din alte ţări europene.  

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).