DNA avertizează. Peste 550 de dosare penale, cu un prejudiciu de 1,2 miliarde de euro, vor fi închise

×
Publicitate

Recentele decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - referitoare la prescripția răspunderii penale - vor duce la închiderea a peste 550 de dosare.  

Sunt dosare penale aflate în faza de urmărire penală sau pe rolul instanțelor de judecată.

Iar concluzia apare într-un raport al DNA, care a evaluat impactul acestor decizii.

Documentul precizează că anchetele și procesele trase pe linie moartă vizează acuzații grave de corupție, cu prejudicii ce depășesc un miliard de euro.

Doar în dosarele de mită și trafic de influență, valoarea presupuselor acte de corupție se ridică la 150 de milioane de euro.

Comunicatul DNA:

Ca urmare a Deciziilor CCR nr. 297/2018, nr. 358/2022 și a Deciziei ÎCCJ din data de 25 octombrie 2022 referitoare la prescripția răspunderii penale, Direcția Națională anticorupție (DNA) a întocmit o situație estimativă privind impactul aplicării respectivei Decizii asupra dosarelor penale.

În urma analizării cauzelor penale ale DNA, a rezultat că aplicarea directă a deciziilor menționate va avea consecințe asupra unui număr de 557 cauze penale aflate în curs de urmărire penală și în fața instanțelor de judecată.

În aceste 557 de dosare, în care prejudiciul estimat se ridică la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei și a traficului de influență se ridică la 150 milioane euro, magistrații vor fi nevoiți să constate încetarea proceselor penale și înlăturarea răspunderii penale pentru infracțiuni de corupție, asimilate corupției și având ca obiect fraudarea fondurilor europene.

Situația detaliată se prezintă astfel:

Dosare aflate în curs de urmărire penală (pe rolul DNA):

- 190 dosare;
- prejudiciu estimat 648.207.688 euro;
- valoarea totală a mitei și a traficului de influență 50.997.625 euro;

Dosare în diferite stadii de judecare (aflate pe rolul instanțelor) de judecată, în diferite stadii:

- 367 dosare;
- prejudiciu estimat 561.230.056 euro;
- valoarea totală a mitei și a traficului de influență 99.471.962 euro.

În legătură cu această situație, DNA face următoarele precizări:

În perioada în care au avut cauze penale în lucru, procurorii DNA au respectat prevederile legale în vigoare și au întocmit acte de întrerupere a prescripției răspunderii penale, conform Codului penal și Codului de procedură penală, începând din 1 februarie 2014 (data intrării in vigoare a noilor Coduri) și în conformitate cu Decizia nr. 297/2018 a CCR începând cu anul 2018 (de la data intrării în vigoare a Deciziei respective).

Concret, în considerarea Deciziei nr. 297/2018 a CCR și în conformitate cu practica ÎCCJ, procurorii DNA au întrerupt cursul prescripției numai ca urmare a întocmirii unor acte din categoria celor care se comunică suspecților și inculpaților (începerea urmăririi penale in personam, punerea în mișcare a acțiunii penale, finalizarea dosarului penal cu trimitere în judecată etc).

Procurorii DNA vor fi consecvenți în dosarele în care se va invoca prescripția răspunderii penale și vor solicita sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru a aprecia asupra concordanței deciziilor CCR, respectiv ÎCCJ cu normele europene și jurisprudența CJUE, care, printre altele prevăd obligația statului român de a cerceta și sancționa, într-o manieră efectivă, faptele de corupție și fraudarea fondurilor europene”.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, inculpat de DNA. Acuzațiile aduse

Fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, este cercetat penal de DNA, fiind acuzat că a intervenit ca anumite persoane să fie angajate în direcţii judeţene, acestea fiindu-le transmise subiectele acordate la examene.

 

Curtea Supremă: Gheorghe Funar nu trebuie să fie pedepsit pentru că a spus că maghiara este ”limba cailor”

Gheorghe Funar nu trebuie să plătească amenda de 2.000 de lei aplicată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) după ce a spus că maghiara este ”limba cailor”, a decis Curtea Supremă a României.

Fostul manager al Institutului de Psihiatrie Socola, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul manager al Institutului de Psihiatrie Socola Adrian Bogdan Şaramet a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, în acelaşi dosar fiind deferiţi justiţiei şi doi angajaţi ai unităţii sanitare.

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare pentru terorism în 2015, a fost eliberat condiţionat

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a fost inculpat în ”dosarul elicopterul”: ”Nu, nu-mi depun demisia”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a ajuns, vineri, la Parchetul Militar. El le-a spus jurnaliștilor că a fost anunțat de procurori că are ”calitatea de inculpat în dosarul cu elicopterul”.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!