CSM a dat aviz negativ modificărilor propuse de ministrul Toader la legile Justiţiei. ”Este un cal troian”
Lovitură dură pentru ministrul Justiției. Consiliul Superior al Magistraturii a dat joi aviz negativ pachetului de modificări propuse de Tudorel Toader.
Culmea este că până şi cei care au susţinut ideea unui aviz pozitiv pentru legile justiţiei sunt de părere că unele dintre ideile ministrului nu sunt binevenite. Indiferent însă de părerile specialiştilor, guvernul Tudose va decide varianta pe care o va trimite spre adoptare în Parlament.
”Din 90 şi până acum este cel mai dur atac asupra independenţei justiției, acest pachet legislativ este un cal troian pe care puterea executivă îl face cadou puterii judecătoreşti”, a spus Florin Deac, membru CSM.
Aşadar, plenul CSM nu este de acord ca Inspecţia Judiciară să treacă în subordinea ministrului Justiţiei şi nici ca numirile procurorilor şefi să nu mai fie făcute de preşedintele României, ca până acum.
"Ceea ce se urmăreşte cu adevărat, aşa cum a spus plastic colegul meu de la judecătorie, este subminarea sistemului judiciar”, a spus Andreea Chiș, membru CSM.
Judecătorii şi procurorii îi reproşează lui Toader ca în proiectul de modificare a legilor Justiţiei nu apar şi propunerile lor. Pe de altă parte asociaţiile profesionale susţin că unele dintre schimbări, cum ar fi cele referitoare la cariera, sunt binevenite pentru reformarea sistemului judiciar. De exemplu, magistraţii care se pensionează să nu mai fie reîncadraţi în funcţii, iar absolvenţii de drept să intre în magistratură doar după ce acumulează experienţă.
Adoptat cu scor strâns - 10 la 8 - avizul CSM are totuşi rol consultativ. Asta înseamnă că Tudorel Toader poate sau nu să ţină cont de părerea judecătorilor şi procurorilor. Însă şi ministrul Justiţiei ştie că ultimul cuvânt îl vor avea de spus parlamentarii.
Mădălina Dobrovolschi, purtător de cuvânt al Preşedintelui: ”Preşedintele apreciază că CSM, în calitate de garant al independenţei justiției, a evaluat în detaliu şi cu mult profesionalism propunerile Ministerului de Justiție înainte de a le respinge. Chiar dacă avizul este consultativ, guvernul şi parlamentul nu au cum să ignore acest semnal.”
Ministrul Toader spune că anticipa decizia CSM aşa că a aşteptat verdictul în biroul său.
Desfășurarea evenimentelor:
UPDATE 15.08: „Președintele a luat act de evaluarea CSM, care este identică cu propria sa analiză. Chiar dacă avizul este consultativ, Guvernul și Parlamentul nu au cum să ignore acest semnal clar venit din partea CSM”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi, într-o conferință de presă.
UPDATE 14.15: Judecătorul Bogdan Mateescu, membru CSM, a afirmat că a votat cu toată convingerea pentru un aviz negativ, calificând proiectul drept „superficial”.
„Am votat cu toată convingerea pentru un aviz negativ. Este un proiect făcut la modul — l-am apreciat drept superficial, fără să țină cont de propunerea instanțelor și parchetelor, fără să țină cont de propunerea sau propunerile adoptate la nivel de CSM în două rânduri. Lucrurile care interesează sistemul, lucrurile tehnice au fost transpuse la un nivel mic, lucrurile cu un impact masiv gen Inspecția Judiciară în subordinea Ministerului Justiției, gen schimbarea regulilor în ceea ce privește recrutarea magistraților, promovarea lor ori aspectele legate de numirea procurorilor la nivel de vârf, dar și la nivel local, pentru că ați observat că la nivel de structuri specializate intervenția ministrului Justiției se manifestă până la nivel județean. Toate acestea le-am considerat (...), ca membru CSM, lucruri dăunătoare care nu pot fi schimbate, pentru că noi am avut alte propuneri, așadar ministrul nu a ținut cont de ele, ele nu pot fi schimbate nici în urma acestui proiect", a declarat Bogdan Mateescu, după votul din plenul Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit Agerpres.
UPDATE 14.10: Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, joi, că membrii CSM „mai aveau puțin și își scoteau ochii”.
„În CSM, dacă ne uităm bine, cred că toată lumea vede, dar dânsul se face că nu vede, nu că nu vede. Dânsul vede, înțelege și știe. La CSM mai aveau puțin să-și scoată ochii și să-și taie gâtul și el spune că are încredere în CSM și că funcționează totul foarte bine. Iată o dovadă în plus că se bucură de această situație, deoarece consecințele sunt defavorabile (...) în ceea ce privește actuala majoritate pe care încearcă să o răstoarne cu mijloacele pe care le-am văzut: chemând iarăși asociații neguvernamentale, dintre care unele, probabil, că au un singur membru sau doi membri, sunt neînregistrate, sunt nereprezentative și, în final, într-un sistem democratic reprezentativ, trebuie să mai aibă încă ceva — legitimitate. Și nu au legitimitate ca să vorbească în numele cetățenilor, în numele poporului, pentru că sistemul pe care noi îl avem, de democrație parlamentară, presupune voturi exprimate direct de cetățeni pentru cei care îi reprezintă în Parlament. Președintele cred că face o mare greșeală, pentru că își dezvăluie mult prea devreme planurile", a susținut Tăriceanu, potrivit Agerpres.
UPDATE 13:10 Procurorul general al României Augustin Lazăr face o declarație scurtă:
”Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al justiției a avizat negativ acest proiect de lege, care își propunea efectuarea unor modificări de substanță în legile justiției și despre care exista o temere că vor afecta independența justiției.”
UPDATE 13:03 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz negativ propunerilor de modificare a legilor Justiţiei.
Avizul din partea CSM este unul consultativ, astfel că ministrul Justiției poate să nu țină cont de el.
UPDATE 12.50: Președinta Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, s-a declarat „neplăcut surprinsă” de lipsa ministrului Justiției, Tudorel Toader, de la ședința de joi a plenului CSM, pentru a-și susține proiectul pe legile Justiției, informează Agerpres.
„Mă surprinde, neplăcut de această dată, pentru că am nutrit o considerație aparte pentru domnul ministru al Justiției. Mă surprinde lipsa dumnealui de la ședința plenului. Sunt încurcată, nu știu cum să apreciez sau cum să interpretez această lipsă. Poate este o poziție de onoare, poate este o poziție de demnitate sau poate este reținere asupra faptului că poate ar fi fost puțin incomodat sau mai mult incomodat să răspundă la întrebări pe care fiecare dintre noi am fi avut să le fi adresat. Poate să răspundă domnul ministru sau poate nu este cazul să răspundă. În orice caz, sunt convinsă că pentru fiecare dintre noi lipsa dumnealui, măcar pentru a-și susține proiectul pe legile Justiției, pentru mine este un aspect care m-a derutat și care probabil se va reflecta nu știu cum și în ce măsură în votul pe care îl voi exprima", a spus Mariana Ghena, în contextul discuțiilor de la CSM pe avizul privind legile Justiției.
UPDATE 12.25: Judecătorul Bogdan Mateescu, membru CSM, a afirmat joi, în contextul discuției pe avizul privind propunerile de modificare a pachetului de Legi privind Justiția, că dorește ca factorii de decizie „să nu manipuleze discursul public”, informează Agerpres.
„Înghit din ce în ce mai greu discursul public, manipulator la adresa realității din sistemul de justiție. Da, nu este perfect. Da, societatea are așteptări și eu și noi și toți avem așteptări (...). Însă am rugămintea către toți factorii de decizie să nu distorsioneze realitatea, să nu manipuleze discursul public și să creeze propuneri coerente și în scopul respectării independenței sistemului judiciar în ansamblul său reglementat de către Constituție ca autoritate judecătorească, pentru că acesta este un câștig al cetățeanului și nu al judecătorului sau procurorului. Mi-am manifestat regretul și vreau să vă mulțumesc eu însumi pentru că împreună am încercat să îndreptăm ceva prin propriile observații care nu am certitudinea că vor conta în vreun fel. Celelalte nu au contat în marea lor majoritate. Am încercat să îndreptăm dispoziții aberante (...). Regret doamna președinte (Mariana Ghena — n.r.) că nici de data asta ministrul Justiției nu a ținut cont de propunerile noastre și că multe dintre propuneri se bazează pe crearea artificială a unor pretexte în virtutea atingerii unei părți a independenței judecătorului și mă refer aici exact la chestiunea legată de Inspecția Judiciară", a declarat Bogdan Mateescu, în plenul CSM.
Pachetul Legilor Justiției, pe ordinea de zi a CSM
„Nota Direcției legislație, documentare și contencios numărul 18335/2017 cu privire la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii numărul 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a Legii numărul 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii numărul 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii", se precizează pe ordinea de zi publicată pe pagina de Internet a CSM.
„Nu voi merge, pentru că am vorbit cu CSM, am avut dezbateri publice. Nu vreau să creez un moment în care să devin apărătorul unui proiect pe care eu l-am făcut. Să dezbată soluțiile și să își exprime avizul consultativ”, a spus ministrul Justiției, Tudorel Toader, joi dimineața.
Totodată, el a precizat că, anterior, CSM a comunicat Ministerului Justiției, în scris, că va da avizul până la finalul lunii septembrie.
„Astăzi, CSM are pe ordinea de zi avizarea proiectului de modificare a Legilor Justiție. CSM ne-a comunicat, în scris, că vom primi avizul până la final de lună septembrie. Sperăm să le primim până la finalul lunii septembrie”, a mai spus Tudorel Toader.
Totodată, procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat, la intrarea în sediul CSM, că, în mod normal „ar trebui să fie aviz negativ” asupra proiectului de modificare a legilor Justiției, dacă autoritățile vor „să fie ridicată monitorizarea MCV".
În 31 august, CSM preciza că va da un aviz pe proiectul MJ de modificare a legilor Justiției în ultima săptămână a lunii septembrie, după ce va consulta instanțele, parchetele, INM, Școala Națională de Grefieri, Inspecția Judiciară, precum și asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor.
Ce conține proiectul
Proiectul Ministerului Justiției privind modificarea Legilor Justiției a fost publicat în 30 august, și trimis spre avizare la CSM.
Pe 30 august, Ministerul Justiției a publicat proiectul de modificare a legilor Justiției, trimis pentru avizare la CSM de ministrul Tudorel Toader.
„Proiectul își propune să aducă modificări, în principal, prevederilor privind evaluarea profesională, promovarea în funcții de execuție la instanțe și parchete, numirea în funcții de conducere la instanțe și parchete, reglementarea situațiilor în care magistrații sunt în imposibilitatea de a-și exercita funcția, precum și eficientizarea managementului instanțelor și parchetelor", se arată în expunerea de motive a proiectului de pe site-ul Ministerului Justiției.
Proiectul conține o serie de modificări, printre care numirea procurorului general și a procurorilor-șefi ai DNA și DIICOT de către CSM la propunerea ministrului Justiției, preluarea Inspecției Judiciare de către MJ, precum și înființarea unei direcții specializate în efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile săvârșite de magistrați.
Referitor la numirea procurorului general și a procurorilor-șefi ai DNA și DIICOT, proiectul prevede că aceștia vor fi selectați dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani.
Astfel, ministrul Justiției va avea prerogativa de a selecta candidaturile pentru funcțiile de conducere, având obligația ca la finalul procedurii să înainteze CSM cel puțin două propuneri de numire, iar CSM, în cadrul unei proceduri transparente, va dispune asupra numirii în funcția de conducere.
În ceea ce privește Inspecția Judiciară, proiectul prevede că va trece de la CSM la Ministerul Justiției. Potrivit sursei citate, măsura ar fi „menită să asigure aplicarea principiului echilibrului puterilor în stat și al controlului reciproc între acestea".
Proiectul de lege mai prevede ca, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, să se reglementeze organizarea și funcționarea, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a unei direcții specializate în efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori.
Printre modificările propuse la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor se mai numără instituirea condiției vârstei minime de 30 de ani și a vechimii minime de cinci ani în una dintre profesiile juridice reglementate de lege, precum și susținerea testului psihologic și verificarea bunei reputații, anterior susținerii probelor propriu-zise pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii.
În plus, se prevede creșterea la opt ani a vechimii minime în funcția de procuror pentru a putea fi numit la DNA sau DIICOT, majorarea numărului de posturi din cadrul Inspecției Judiciare și abrogarea dispoziției care prevede gestionarea bugetului instanțelor de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Sursa: Pro TV
Etichete: tudorel toader, ministrul justitiei, CSM, legi justiție, modificare legi justitie,
Dată publicare:
28-09-2017 19:26