CCR sesizează Comisia de la Veneţia în legătură cu discuţia Tănăsescu-Lăzăroiu

61966836

CCR a decis sesizarea Consiliului Europei şi a Comisiei de la Veneţia în legătură cu demersul împotriva sa ce vizează presiuni privind mandatul judecătorului Petre Lăzăroiu, care ar urmări "delegitimarea" decizCCR sesizează Consiliul Europei şi Comisia de

"Plenul Curţii Constituţionale a României, întrunit la data de 19 iunie 2018, a hotărât, cu majoritate de voturi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei şi a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) în legătură cu un nou demers îndreptat împotriva Curţii Constituţionale, care vizează, în concret, o anumită situaţie de fapt ce este de natură a crea presiuni cu privire la mandatul domnului judecător Petre Lăzăroiu, dar care urmăreşte, înainte de toate, delegitimarea deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în actuala sa componenţă.

Textul scrisorii a fost trimis astăzi către organismele internaţionale mai sus menţionate", a anunţat CCR printr-un comunicat de presă transmis Agerpres.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
61967926
Dan Şova, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Fostul ministru, adus cu duba la IPJ Ilfov
Dan Șova ajunge la închisoare. Fost ministru al Transporturilor în guvernul Ponta și senator social democrat, el a fost condamnat miercuri definitiv la trei ani pentru trafic de influență.
61967779
Procurorii DIICOT se revoltă împotriva numirii lui Felix Bănilă. Reacţia lui Tudorel Toader
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi terorism, pe scurt DIICOT, este în mijlocul unui scandal fără precedent.
61964518
Procurorii DIICOT nu-l vor ca șef pe Felix Bănilă. Documentul adresat președintelui
Adunarea Generală a DIICOT a votat luni, cu 154 de voturi pentru, 47 împotrivă şi 17 voturi anulate, să adopte un document prin care să-i solicite președintelui să NU îl numească pe Felix Bănilă șef al DIICOT, spun surse judiciare pentru Știrile Pro TV.