Averea avocatului din Argeș, trimis în judecată pentru trafic de influență. Suma uriașă pe care nu a putut să o justifice

62433385

Avocatul de la Baroul Argeş acuzat că a primit 10.000 de euro de la o persoană condamnată în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie.

Conform unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) transmis vineri, avocatul este acuzat de trafic de influenţă, anchetatorii arătând faptul că în primăvara anului 2019, inculpatul, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), condamnată într-un dosar penal la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenţie, suma de 10.000 euro, pe care ar fi şi primit-o efectiv, în perioada aprilie-iulie 2019, prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului "Western Union".

'Banii respectivi ar fi fost pretinşi de inculpat pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că-i va determina pe aceştia să adopte o soluţie de admitere a recursului în casaţie pe care martorul, prin intermediul avocatului, urma să o exercite", precizează DNA.

Inculpatul a pus la dispoziţia organelor judiciare suma de 10.000 euro, aceasta fiind depusă în contul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, deschis pe numele său.

"În cauză, a fost efectuată o investigaţie financiară, ocazie cu care s-ar fi constatat că inculpatul şi soţia să nu ar fi putut justifica provenienţa unei sume de bani de 2.235.121 lei. În cursul urmăririi penale au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 10.000 euro în vederea confiscării speciale şi asupra unui imobil (evaluat la suma de 442.856 euro) ce aparţine inculpatului şi soţiei sale, în vederea confiscării extinse", adaugă DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Alba Iulia, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62435379
Judecători și procurori anchetați ori condamnați penal, admiși de CSM în magistratură. Cum a fost posibil

Premieră controversată în justiția din România. Consiliul Superior al Magistraturii a admis joi intrarea în corpul judecătorilor și procurorilor a unor candidați care au fost anchetați penal și chiar condamnați, ori li s-a amânat aplicarea pedepsei.

62435103
Liderii galeriilor de fotbal din Capitală, săltați unul câte unul de „mascați”. Cine a mai căzut pe mâna anchetatorilor

Autoritățile au pus gând rău huliganilor care provoacă stricăciuni pe stadioanele României.

62434827
Judecătoarea Monica Cipariu, repusă în drepturi de Instanța Supremă, după ani de întârzieri în redactarea hotărârilor

Judecătoarea de la Tribunalul București exclusă de două ori din magistratură, pentru că a întârziat cu anii redactarea a sute de hotărâri, se poate întoarce să împartă dreptatea.

Recomandări
Imago0867414592h
Grindeanu îi vrea pe liberali: „Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu continuă disputa cu liderul liberal, premierul demis Ilie Bolojan, căruia îi transmite că blocajul din economie şi lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alege să le trateze cu ironie. 

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale” 

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.