Ce salarii pot câștiga angajații din industria ospitalității și cu cât s-ar majora dacă se va impozita bacșișul

Bani, euro, salarii

Românii câștigă un salariu mediu care depășește 3.000 de lei, însă discrepanțele între domenii de activitate și regiuni sunt uriașe, iar acesta este unul dintre motivele pentru care companiile nu găsesc angajații de care au nevoie.

Potrivit celor mai recente date de la Institutul Național de Statistică (INS), salariul mediu net în România a ajuns la 3.142 de lei în luna iunie, în creștere cu peste 15% față de anul trecut.

Cu toate acestea, diferențele salariale în diferite domenii de activitare sunt în continuare mari, cel mai mic salariu mediu care se plătește în România fiind cel din industria textilă – 1.776 lei, iar cel mai mare, 8.245 lei, fiind câștigat de angajații din domeniul energetic.

Alături de angajații din industria textilă, salariații din industria ospitalității sau HoReCa, în majoritate sezonieri, sunt printre cei mai prost plătiți din țară, iar acest lucru reiese și din rezultatele sondajului “OLX Indexul locurilor de muncă”.

Salariile mici, barieră la angajare

Citește și
OLX Catalin
Avantajele și dezavantajele unui job sezonier. De ce să lucrezi în HoReCa

Întrebați care sunt motivele pentru care nu s-ar angaja pe un loc de muncă sezonier, mai mult de jumătate dintre respondenți (52%) au invocat salariile prea mici din acest sector drept o barieră pentru a intra în această industrie. Totodată, unu din cinci (22%) a menționat că un astfel de job ”nu merită efortul”.

De asemenea, 15% dintre respondenți au spus că nu au lucrat sezonier pentru că nu le-au permis părinții, iar pentru 11% condițiile prea dure de muncă au reprezentat motivul evitării unei astfel de oportunități profesionale.

Din totalul celor peste 52% dintre respondenți care nu au muncit în regim sezonier până în prezent considerând că salariile sunt prea mici, 30% au vârste cuprinse între 45 și 54 de ani, iar 20% au între 35 și 44 de ani, 19% au între 25 și 34 de ani și numai 16% au vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani.

Bacșișul ridică semnificativ salariile

Veniturile angajaților din industria ospitalității sunt formate dintr-o componentă fixă - salariul lunar fix, apropiat de nivelul salariului minim și o componentă variabilă, formată din bacșișurile pe care aceștia le primesc de la clienți în funcție de nivelul calității serviciilor pe care le-au oferit.

Potrivit rezultatelor sondajului OLX, angajații din industria ospitalității care au răspuns la chestionar au venituri fixe lunare care variază între 1.300 de lei net pe lună și 1.100 de euro net pe lună (5.170 de lei net), cu o valoare mediană de 2.000 de lei net lunar.

În ceea ce privește partea variabilă, formată, în principal, din recompensele financiare oferite de către clienți după ce aceștia evaluează calitatea serviciilor oferite de angajații din HoReCa, aceasta variază între zero lei (veniturile din bacșiș revin proprietarilor restaurantelor/hotelurilor, iar angajații au venituri fixe mai mari, care acoperă diferența) și 1.000 de euro pe lună (circa 4.700 de lei net), cu o valoare mediană de 1.000 de lei pe lună, potrivit rezultatelor sondajului.

Datele rezultate în urma cercetării OLX dedicate industriei HoReCa sunt, de altfel, în oglindă cu informațiile oficiale, de la Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, potrivit datelor INS, în luna mai 2019 câștigul salarial mediu (componenta fixă + cea variabilă) din sectorul ”hoteluri și restaurante” a fost de 1.794 de lei net pe lună. Spre comparație, salariul minim pe economie în 2018 are o valoare netă de 1.263 de lei net pe lună.

Impozitarea bacșișului ar majora veniturile angajaților

Recent, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a venit cu o nouă propunere pentru impozitarea bacșișului în HoReCa, măsură cerută de mediul de afaceri și care ar putea fi reglementată până la sfârșitul lunii august.

"Este obligaţia noastră, ca Minister de Finanţe, să ascultăm mediul de afaceri, mediul economic, şi ori de câte ori vine cu o propunere să dăm curs, astfel încât să facilităm să spunem acel tip de activitate în acel sector. Așa am făcut şi acum. Este o discuţie de ceva timp începută, ştiţi foarte bine. Este cauzată, să spunem, de o situaţie pe care sectorul vrea să o reglementeze. Este o practică europeană, ştim foarte bine. Nu ştiu dacă sunt maximum două ţări care nu au reglementată această zonă a bacşişului. Deci este o practică europeană. Este o chestiune voluntară. Sprijină angajaţii din sector. Şi una peste alta, să spunem aşa, creează un mediu oarecum reglementat, ceea ce este foarte bine pentru economie", a spus recent Eugen Teodorovici, citat de Agerpres.

La rândul său, Dragoş Anastasiu, membru în Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR), a afirmat că tema este urmărită de ceva timp şi că patronii din industrie au ajuns la un consens.

"Reglementarea tips-ului, a bacşişului, este o chestiune pe care industria şi-o doreşte foarte mult pentru că o consideră benefică. Deci este venită ca o solicitare din partea noastră către autorităţile statului. Au mai fost nişte experienţe în trecut. Cred că am învăţat cu toţii din ele şi că nu vom mai avea bâlbâielile pe care noi le-am indus. De data asta lucrurile sunt numite mai aprofundat", a declarat Dragoş Anastasiu.

El a explicat că va fi o măsură voluntară, iar banii vor ajunge la cei care prestează serviciile, nu la antreprenori. În consecință, aceștia vor avea venituri transparente mai mari, transparente, şi vor putea să acceseze mai uşor credite. Totodată, măsura va determina o stabilizare a forţei de muncă în acest sector.

Ideea impozitării bacşişului nu este nouă. În primăvara anului 2015, în aprilie, Guvernul a adoptat, printr-o ordonanţă de urgenţă, prevederea ca sumele pe care clienţii le lasă bacşiş să fie înregistrate pe bon fiscal separat şi să fie impozitate cu 16%. Autorităţile au renunţat la această măsură după câteva săptămâni, pentru că era dificil de aplicat.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
Avantajele și dezavantajele unui job sezonier. De ce să lucrezi în HoReCa
Avantajele și dezavantajele unui job sezonier. De ce să lucrezi în HoReCa

Joburile sezoniere vin și cu avanatje, și cu dezavantaje, iar acestea pot face diferența atunci când un angajat acceptă un job în industria ospitalității.

Cum fac față angajatorii crizei de personal din HoReCa. Ce trucuri folosesc pentru a atrage angajați
Cum fac față angajatorii crizei de personal din HoReCa. Ce trucuri folosesc pentru a atrage angajați

Patronii recunosc că se confruntă cu o criză accentuată de personal, iar uneori sunt nevoiți să apeleze la diferite “trucuri” pentru a atrage angajați.

La ce trebuie să fie atenți angajații care acceptă un job sezonier. Ce calități caută la viitorul angajator
La ce trebuie să fie atenți angajații care acceptă un job sezonier. Ce calități caută la viitorul angajator

Angajații din HoReCa sunt unii dintre cei mai căutați în acest moment pe piața muncii, iar ofertele de muncă sunt multe.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h
Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h

Iarna pare că își intră în drepturi, cel puțin la altitudini mari. Meteorologii anunță că, de la ora 10:00, până marți seara, la ora 21:00, în zona de munte va bate vântul cu până la 90 de km pe oră.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.