Gabriel Liiceanu le cere românilor să meargă la vot, chiar dacă “clasa politică arată mult mai rău decât poporul”

×
Publicitate

Drama României este că “nu are clasa politică pe care o merită”, și care “arată mult mai rău decât arată poporul”, a declarat, într-un interviu pentru Știrile PRO TV, scriitorul și filosoful Gabriel Liiceanu.

Autorul celebrului Apel către Lichele din anii ’90 spune că, „deși nu ne place cum arată scena politică”, trebuie să mergem la vot într-un număr cât mai mare: “Dacă amânăm la nesfârșit rezolvarea situațiilor grele, uneori dezastruoase, prin care trecem, n-o să facem decât să le împingem, să le rostogolim mereu în fața noastră, până o să ajungă la nepoții noștri.”

“Știți, noi suntem înclinați să judecăm poporul român după clasa lui politică. Or aici este un divorț, o fractură. Clasa politică arată mult mai rău decât arată poporul nostru.Este o clasă politică care a funcționat 35 de ani sub forma căpușării.

Făcând referire la un text recent publicat, Liiceanu spune că nu e momentul să stăm deoparte în alegeri, “până când o să fie o constelație de candidați mai bună. Este mereu un "acum sau niciodată".

“Înainte de 1990 nu ne întreba nimeni ce votăm, era totul o mascaradă, după cum știți. Eram piese într-o mascaradă a alegerilor, în care cei care urmau să fie aleși erau deja aranjați înainte de a începe așa-zisele alegeri. Astăzi nu mai e așa. Or, dacă nu mai e așa, înseamnă că această șansă pentru țara noastră trebuie jucată.”

Citește și
Andreea Esca, interviu emoționant cu autoarea cărții fenomen „Mănâncă, roagă-te, iubește”
Andreea Esca, interviu emoționant cu autoarea cărții fenomen „Mănâncă, roagă-te, iubește”

Gabriel Liiceanu: Deci trebuie tuturor să ne pese, pentru că dacă amânăm la nesfârșit rezolvarea situațiilor grele, uneori dezastruoase, prin care trecem, n-o să facem decât să le împingem, să le rostogolim mereu în fața noastră, până o să ajungă la nepoții noștri.

Cristian Leonte: Ne îndemnați să ieșim la vot, indiferent de felul în care privim calitatea candidaților…

Gabriel Liiceanu: Da, pentru că se știe prea bine că numărul votanților joacă un rol în scorul final. Una e dacă ai 39% participanți la vot, ca în 2016, când au fost alegeri catastrofale ca prezență la vot, și alta să alegi din 80% cum au arătat voturile în țările din vest, în ultima vreme.”

“Clasa politică arată mult mai rău decât arată poporul nostru”

Gabriel Liiceanu: Drama țării noastre este că nu are candidații, clasa politică pe care o merită, de fapt. Știți, noi suntem înclinați să judecăm poporul român după clasa lui politică. Or aici este un divorț, o fractură.Clasa politică arată mult mai rău decât arată poporul nostru.

Atunci când s-a făcut un test privitor la onestitatea fiecărui popor (...) românii au ieșit mai bine. Cifra medie a onestității îi așeza pe români deasupra englezilor. Ce vreau să spun cu asta? Englezii au o clasă politică mult mai bună decât poporul lor, în timp ce noi avem o clasă politică mult mai rea decât poporul nostru. Este o clasă politică care a funcționat 35 de ani sub forma căpușării.

Românii trebuie să-și cunoască drepturile în fața clasei politice, începând cu transparența cheltuielilor publice

Gabriel Liiceanu este de părere că românii au avut neșansa să aibă deasupra lor “o clasă politică care este înfiptă în trupul acestui popor, și pe care noi, în clipa de față, nu știm s-o înlăturăm”. Pentru asta, e nevoie ca românii să învețe să tragă la răspundere clasa politică.

“Corupția cea mare nu e la nivelul poporului, ci la nivelul clasei politice”, atrage atenția Liiceanu.

Gabriel Liiceanu: “Suntem în situația în care acest popor ar trebui să-și cunoască (...) drepturile lui în fața clasei politice. Românii nu știu - și n-aveau cum să știe, după 50 de ani de comunism în care autoritarismul era absolut, cum să ceară socoteală pentru drepturile lor, nu știu să tragă la răspundere clasa politică. (…)

De pildă, noi nu suntem conștienți că avem voie să cerem transparența cheltuielilor care să fac din banii noștri. Tot ce e buget în România vine de la noi, de la fiecare om din țara asta care plătește taxe. Sunt banii lui. Drept care, toți angajații instituțiilor au banii de la noi.

“Noi nu avem nivelul de cultură financiară pentru a înțelege ce e un buget”

Gabriel Liiceanu: “Dacă mergeți în Vest, în clipa în care apare cel mai mic conflict între un funcționar de la o instituție și un cetățean, cetățeanul ține automat acest speech- "eu te plătesc, trebuie să-mi dai socoteală și să mă slujești.

Noi nu avem nivelul de cultură financiară pentru a înțelege ce e un buget și de ce sunt banii noștri și avem dreptul să cerem socoteală pentru cum au fost cheltuiți”.

“Tot ce au furat ei și toate pomenile pe care le-au dat le vom plăti tot noi”

Liiceanu a atras atenția, în discuție, și asupra situației deficitului bugetar, care ar putea obliga Guvernul să mărească TVA-ul sau taxele.

Gabriel Liiceanu: “Uitați-vă în ce situație am ajuns. Avem un deficit bugetar enorm, nu 9,3% din PIB. Cum se vor recupera? Cum va fi recuperată această pierdere? Fiți convins că o să mărească TVA-ul sau taxele.

Asta înseamnă că banii care au fost furați de la noi, prost folosiți, dar mai ales furați - pentru că corupția este în continuare enormă-, sau împrumutați - un împrumut absolut tâmpit, în ultimele trei luni de la începutul anului a luat sume și mai mari Guvernul Ciolacu. Cum îi vor da înapoi? Tot noi îi vom plăti! Deci, tot ce au furat ei, pomeniile pe care le-au dat cu banii noștri, îi plătim tot noi, din TVA și din taxe suplimentare.”

Articol recomandat de sport.ro
Americanii n-au niciun dubiu: New York Times dă rezultatul pentru Turcia - România, în play-off-ul Cupei Mondiale
Americanii n-au niciun dubiu: New York Times dă rezultatul pentru Turcia - România, în play-off-ul Cupei Mondiale
Citește și...
Andreea Esca, interviu emoționant cu autoarea cărții fenomen „Mănâncă, roagă-te, iubește”
Andreea Esca, interviu emoționant cu autoarea cărții fenomen „Mănâncă, roagă-te, iubește”

Succesul nu te face mereu mai puternic. Uneori te face mai vulnerabil. Elizabeth Gilbert, autoarea cărții fenomen „Mănâncă, roagă-te, iubește” recunoaște acest lucru într-un interviu emoționant realizat de Andreea Esca.

Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu
Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu

După ce CSAT a aprobat cererea SUA de a trimite forțe militare în România, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a explicat de ce riscul unui atac iranian asupra bazei de la Kogălniceanu este unul ”extrem de scăzut”.

Un fost ministru de Externe explică ce vor, de fapt, americanii la Kogălniceanu. Care ar trebui să fie răspunsul României
Un fost ministru de Externe explică ce vor, de fapt, americanii la Kogălniceanu. Care ar trebui să fie răspunsul României

O eventuală dislocare de echipamente militare americane la baza Mihail Kogălniceanu ar avea rol logistic și de protecție, nu ofensiv, spune fostul ministru de Externe Emil Hurezeanu. 

Recomandări
Guvernul a introdus, pe ultima sută de metri, măsurile pentru carburanți pe ordinea de zi. OUG, modificat înainte de ședință
Guvernul a introdus, pe ultima sută de metri, măsurile pentru carburanți pe ordinea de zi. OUG, modificat înainte de ședință

OUG-ul cu primele măsuri care ar trebui să atenueze efectele crizei carburanților a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară. Inițial, proiectul nu a fost inclus pe agenda Guvernului.

O dronă rusească s-a prăbușit în România. MApN şi SRI efectuează cercetări în județul Tulcea. Primele imagini | FOTO
O dronă rusească s-a prăbușit în România. MApN şi SRI efectuează cercetări în județul Tulcea. Primele imagini | FOTO

Ministerul Apărării anunţă, joi, că, după o nouă serie de atacuri ale Rusiei în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, o dronă a pătruns în spaţiul aerian românesc şi s-a prăbuşit la 2 km de localitatea Parcheş, Tulcea, în afara zonei locuite.

Meteorologii au actualizat prognoza. Cod galben de ploi torențiale în patru județe și viscol la munte | HARTĂ
Meteorologii au actualizat prognoza. Cod galben de ploi torențiale în patru județe și viscol la munte | HARTĂ

Meteorologii ANM au emis avertizări pentru perioada 26 martie, ora 12:00 – 30 martie, ora 10:00, vizând intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ și ninsori la munte, cu strat de zăpadă.