Tamas Kiraly a fost asasinat in locuinta sa

61302389

Creatorul de modă maghiar Tamas Kiraly, în vârstă de 60 de ani, devenit celebru la nivel internaţional în anii '80, a fost asasinat, duminică dimineaţă, în apartamentul său.

Potrivit unui comunicat al poliţiei din Budapesta, remis agenţiei de presă maghiare MTI, a fost declanşată o anchetă după ce, duminică dimineaţă, corpul neînsufleţit al unui bărbat de 60 de ani a fost descoperit în locuinţa acestuia.

Pe corpul victimei au fost descoperite urmele unor lovituri cauzatoare de moarte, spun oficialii.

Poliţia a confirmat că este vorba despre designerul Tamas Kiraly. Contactaţi de AFP, reprezentanţii autorităţilor nu au dorit să comenteze aceste informaţii.

Tamas Kiraly a devenit celebru la nivel internaţional în anii '80, o situaţie inedită pentru un creator de modă dintr-o ţară comunistă, aşa cum era Ungaria în acea perioadă. Kiraly a colaborat cu mari nume ale modei, printre care Jean-Paul Gaultier şi Vivienne Westwood, care i-au şi distribuit creaţiile.

De asemenea, o parte dintre articolele vestimentare semnate de Kiraly au apărut în numerele unor ediţii ale celebrelor publicaţii Vogue, Der Spiegel şi Stern, dar şi în emisiuni ale televiziunilor BBC, ZDF şi TV5.

Tamas Kiraly era apreciat pentru stilul provocator şi, deopotrivă, spectaculos al creaţiilor sale, precum şi datorită faptului că folosea în realizarea ţinutelor materiale neconveţionale precum lemnul şi metalul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61302376
Licitatie pentru una dintre cele mai frumoase motociclete din istorie: "Acesta este motorul de suflet al actorului Steve McQueen "

O motocicletă fabricată în 1914 care a aparţinut actorului american Steve McQueen va fi scoasă la licitaţie pe 28 aprilie, la Stafford, în nord-vestul Angliei, a anunţat luni casa de licitaţie Bonhams.

61302025
VIDEO Fabricat in Romania! Cum faci un Logan de milioane cu 10.000 de euro?

Povestea celui mai tare bolid romanesc din toate timpurile.

61301835
Italienii pot lua lectii de la el! Un francez a creat conceptul revolutionar pentru Ferrari!

 Conceptul Ferrari Getto ar putea fi pus in practica abia in 2025! Ar putea fi urmatorul LaFerrari

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.