Asa vor arata cele mai inalte turnuri din Europa! VIDEO

61385837

Dezvoltatorul imobiliar rus Hermitage va construi la Paris cele mai înalte turnuri din Europa, devansând emblematicul "Shard" din Londra, într-un complex de birouri şi apartamente de lux care va mobiliza investiţii de aproximativ 3 miliarde euro.

Complexul va avea două turnuri cu înălţimea de 320 de metri fiecare, faţă de cei 310 metri ai clădirii Shard din Londra, în prezent cea mai înaltă din Europa.

În Paris, noile clădii vor fi depăşite ca înălţime doar de Turnul Eiffel.

Proiectul este situat în cartierul financiar La Defense, pe malul Senei.

"Clădirile se vor putea vedea din tot oraşul. Sperăm să putem finaliza acordurile de finanţare până la sfârşitul acestui an şi vom începe lucrările anul viitor", a declarat într-un interviu pentru Bloomberg directorul general al Hermitage, Emin Iskenderov.

Citește și
Palatul Primăverii din București - istoria clădirii în care au locuit Nicolae și Elena Ceaușescu | FOTO
Palatul Primăverii din București - istoria clădirii în care au locuit Nicolae și Elena Ceaușescu | FOTO

Proiectul de la marginea Parisului va fi primul complex de zgârie-nori din Franţa care combină spaţii de birouri, apartamente şi un hotel, lansat într-o perioadă marcată de scăderea preţurilor locuinţelor şi a chiriilor.

Economia franceză traversează o perioadă de stagnare, cu şomajul la maxime istorice, după mai mulţi ani de creşteri de taxe în vederea reducerii deficitului bugetar şi a datoriei publice.

În 2010, arhitectul Jean Nouvel a renunţat la proiectul Signal, un turn de 301 metri cu birouri şi apartamente planificat pentru zona La Defense, pentru care nu a reuşit să găsească investitori.

Iskenderov susţine că nu este descurajat de situaţia economică dificilă şi invocă succesul acestui tip de proiect în Asia şi Orientul Mijlociu. Aşa-numitele proiecte mixte au devenit foarte populare în China, Statele Unite şi Dubai. Emiratul arab deţine recordul pentru cel mai înalt turn din lume, Burj Khalifa, care oferă spaţii de birouri, apartamente şi un hotel de lux.

Unii analişti consideră că omul de afaceri rus ar putea avea succes, deoarece Franţa nu oferă în prezent astfel de servicii.

"Intenţionează să dezvolte servicii pe care nu le poţi găsi astăzi în Paris. Proprietarii vor avea acces la serviciile hotelului de lux, cameriste, room service, etc. Dacă va deveni realitate, cred că se va dezvolta o nouă piaţă. Va oferi privelişti incredibile", comentează pentru Bloomberg şeful Sotheby's International Realty for France & Monaco, Alexander Kraft.

Designul complexului este asigurat de Foster+Partners şi va fi denumit Hermitage Plaza.

Cele două turnuri vor avea 85, respectiv 86 de etaje, iar construcţia va fi finalizată la începutul anului 2019, potrivit lui Iskenderov.

Hermitage a obţinut autorizaţiile de construcţie pentru cele două turnuri şi alte patru clădiri mai mici din cadrul complexului în martie 2012, potrivit autorităţilor responsabile pentru zona urbanistică La Defense.

Proiectul va oferi 165.000 de metri pătraţi de apartamente, 40.000 metri pătraţi spaţii de birouri, 40.000 metri pătraţi spaţii comerciale destinate magazinelor şi restaurantelor, iar hotelul de 5 stele va ocupa 35.000 de metri pătraţi.

Turnurile vor fi construite cel mai probabil de grupul francez Bouygues, care a mai lucrat cu Hermitage la diverse proiecte din Franţa în ultimii 5 ani, a afirmat Iskenderov.

Preţul mediu al apartamentelor din Neuilly-sur-Seine, o suburbie de lux aflată în apropierea cartierului La Defense, a urcat cu 2,9% în trimestrul al doilea, la 9.320 euro pe metru pătrat, potrivit datelor notarilor publici şi ale institutului naţional de statistică Insee. În arondismentul al şaselea, cea mai scumpă zonă a Parisului, preţul mediu al spaţiilor de locuit a scăzut cu 8,8% în aceeaşi perioadă, la 12.000 euro pe metru pătrat.

Cererea pentru spaţii de birouri din Paris va scădea cu 20% în acest an, estimează analistul Olivier Gerard de la Cushman & Wakefield France. Rata medie de neocupare a spaţiilor de birouri este de 7,8% în Paris şi de 12% în La Defense, unde piaţa oferea la jumătatea anului 422.136 metri pătraţi.

Grupul de construcţii Vinci va finaliza anul viitor turnul D2, contractat de divizii ale Bouygues şi Societe Generale, şi un hotel cu 343 camere situat în cartierul financiar. Eiffage construieşte turnul de birouri Majunga (195 metri) pentru Unibail-Rodamco, în aceeaşi zonă. Unibail mai are în plan construcţia a alte două turnuri în La Defense, însă nu se grăbeşte, notează Bloomberg.

Hermitage va investi 853 milioane euro din resurse proprii în proiectul Hermitage Plaza, restul finanţării urmând să fie asigurată de banca rusă de stat Sberbank şi "o mare bancă internaţională", precm şi din vânzări în avans, a afirmat Iskenderov.

Grupul rus speră să finanţeze construcţia şi din vânzarea în avans a unor apartamente de lux cu suprafaţa de 180 metri pătraţi, cotate la 3 milioane euro pe unitate.

Analiştii consideră că proiectul se adresează în primul rând străinilor interesaţi de o locuinţă de lux în Paris, cu servicii de talia unor centre financiare precum Hong Kong sau Tokyo.

Sursa: www.bloomberg.com

Articol recomandat de sport.ro
Imagini ireale: stadionul de 1.450.000.000€, distrus de ploaie
Imagini ireale: stadionul de 1.450.000.000€, distrus de ploaie
Citește și...
Sacii cu buletine de vot s-au predat rapid la birourile electorale din țară. „Totul a fost în regulă. Fără probleme”
Sacii cu buletine de vot s-au predat rapid la birourile electorale din țară. „Totul a fost în regulă. Fără probleme”

A fost o zi plină pentru membrii secțiilor de votare, peste tot unde au fost organizate alegeri locale parțiale. Iar seara... a fost și mai încărcată.

Reuters: Bucureștiul a ales un primar de centru dreapta, un avantaj pentru premierul Bolojan în fragila coaliție
Reuters: Bucureștiul a ales un primar de centru dreapta, un avantaj pentru premierul Bolojan în fragila coaliție

Rezultatele finale arată că Bucureștiul a ales un primar liberal, oferindu-i premierului Ilie Bolojan un avantaj în fragila coaliție pro-europeană și înfrângând candidatul de extremă dreapta considerat favorit, notează Reuters.

Anca Alexandrescu: ”Am de gând să merg mai departe pe acest drum al suveranismului”
Anca Alexandrescu: ”Am de gând să merg mai departe pe acest drum al suveranismului”

Candidatul independent la Primăria Capitalei, susţinut de AUR, Anca Alexandrescu, a declarat duminică, după rezultatele numărătorii paralele a formaţiunii, că are de gând să meargă mai departe pe acest drum al ”suveranismului”.

Recomandări
Şedinţă a coaliţiei la Guvern. Discuţii despre buget, reforma administraţiei și măsurile de relansare economică
Şedinţă a coaliţiei la Guvern. Discuţii despre buget, reforma administraţiei și măsurile de relansare economică

Liderii coaliţiei de guvernare s-au reunit luni, la Palatul Victoria, pentru a discuta despre reforma administraţiei publice, precum şi despre măsurile privind relansarea economică.

SURSE: PSD vrea să îi propună lui Ilie Bolojan acordarea de ajutoare în bani pensionarilor
SURSE: PSD vrea să îi propună lui Ilie Bolojan acordarea de ajutoare în bani pensionarilor

Reprezentanții PSD vor propune în ședința coaliției de luni, 26 ianuarie, ajutoare pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari, care să fie acordate în mai multe tranșe de-a lungul anului 2026, au precizat surse social-democrate pentru Știrile Pro TV.

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale și lapoviță în mai multe județe. Zonele unde va fi viscol puternic | HARTĂ
Cod portocaliu și galben de ploi torențiale și lapoviță în mai multe județe. Zonele unde va fi viscol puternic | HARTĂ

Meteorologii au emis luni o atenţionare Cod portocaliu de precipitaţii importante cantitativ, strat de zăpadă şi viscol la altitudini înalte, valabilă până marţi seara în şase judeţe, precum şi un Cod galben de ploi şi lapoviţă ce vizează 14 judeţe.