Avem viata in sange: Ajuta-l pe George sa isi vada fetita cum creste!

×
Publicitate

Zeci de bolnavi care sufera de o forma de cancer a sangelui cer ajutorul oamenilor ca sa se trateze in strainatate, pentru ca nu au norocul unui donator inrudit.

Cum birocratia e prea mare, putini ajung sa primeasca bani de la stat. Cei mai multi se sting rapusi de nepasarea sistemului care refuza, nu intelegem de ce, sa infiinteze Registrul Donatorilor Onorifici de Celule Stem.
 

Pentru un tanar bolnav de leucemie din Bals, mai exista o singura speranta pentru a ramane in viata: mila publica. Nu are un donator in familie, iar Romania este una dintre putinele tari fara acel registru care le-ar permite medicilor sa-i caute un salvator compatibil. Asa ca omul e nevoit sa faca transplantul cu celule stem intr-o clinica din strainatate. Interventia costa insa enorm. 150.000 de euro.

Candva era un om intreg. Un barbat plin de viata, care muncea de dimineata pana noaptea, un tata caruia zambetul fiicei de un an ii lumina drumul spre casa. Medicii din oras i-au spus ca e vorba de o simpla raceala, dar nici macar antibioticele nu reuseau sa alunge durerea. A plecat la Craiova, iar analizele facute acolo spuneau altceva.

Celulele maligne se inmultisera in organismul lui George, iar medicii nu l-au mai lasat sa plece. Trebuia sa inceapa tratamentul cu citostatice.

Sandi, asa cum isi alinta George sotia, si-a asumat parca prea devreme un rol dificil. Mereu ingandurata, la numai 24 de ani, se hraneste cu amintirea zilelor in care ieseau toti trei la plimbare ca o familie obisnuita. Incearca sa-si alunge
din gand Craciunul cu miros de spital si momentele amare de dupa.

Lui George, substantele ii ardeau tesuturile, gingiile ii plezneau, iar gura i se umplea cu sange. Drumurile intre casa din Bals si spitalul din Craiova se inteteau si boala parea sa dea inapoi... A revenit insa in scurt timp. In primavara anului trecut, George pleca deja la Fundeni ca sa faca analizele de compatibilitate pentru un transplant de maduva.

Pentru ca Romania nu are un registru functional al donatorilor neinruditi, sansele ca George sa gaseasca un donator aici sunt infime. Nu poate primi nici grefe de peste granite. Medicul sau curant a trimis dosarul unei clinici din Ungaria, insa nota de plata a venit la fel de repede ca vestile bune: 100.000 de euro pentru ca el sa poata face transplantul. Si inca alte cateva zeci de mii de euro pentru gasirea donatorului, prelevarea celulelor si transportul lor.

Eforturile prietenilor si anunturile din presa locala au ramas aproape fara rezultat. Nu i-au adus nici macar o frantura de speranta... S-au strans in jur de 2.000 de euro.

Vremurile bune par mai departe ca niciodata. In locul lor, s-a instalat asteptarea. Si teama nerostita care se ascunde in spatele fiecarui gest, in spatele fiecarui moment de bucurie, in spatele fiecarei incercari de normalitate.

Lumea de-afara si regulile ei au devenit un mister pentru George. I-a mai respirat aerul doar cand a plecat la Bucuresti pentru analize. Sau cand a fost la Slatina, pentru ca o comisie sa hotarasca daca merita pensia medicala sau nu. Orice firicel de vant il poate ucide, pentru ca boala il face vulnerabil pe barbatul puternic de altadata.
 

...si George asteapta. Multumit pentru fiecare clipa petrecuta alaturi de ai lui, norocos pentru sprijinul parintilor si socrilor, care au inca puterea sa-l ajute si sa ii ia de pe umeri grija ca banii putini nu-i vor ajunge si pentru masa de maine a familiei. Resemnat cu gandul ca nu s-a nascut in Spania, Austria sau Ungaria, ci intr-o tara in care celor ca el li se refuza sansa la vindecare.
 

Ajuta-l pe George!

Mitrica Georgel- telefon 0726/237.710
Conturi: euro - RO85RNCB0200024609820002
               lei - RO15RNCB0200024609820001.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Avem viata in sange: Salvata in Spania prin transplant de celule stem

O romanca, bolnava de leucemie, a primit o noua viata. Femeia se afla la munca in Spania si a avut sansa, daca putem spune asta, ca suferinta sa-i fie depistata intr-o tara unde exista Registrul donatorilor voluntari de celule stem.

Avem viata in sange: copii si tineri cu betatalasemie, condamnati la moarte

300 de copii si tineri din Romania sunt condamnati la moarte, pentru ca singura lor salvare sta intr-un transplant de la un donator neinrudit. Toti sufera de betatalasemie, o boala grava care ucide inainte ca pacientul sa ajunga la maturitate.

Avem viata in sange: sta in puterea ta sa ii ajuti pe cei bolnavi!

134 de romani au fost salvati anul trecut datorita unui transplant cu celule stem. In tara exista trei clinici unde se fac astfel de proceduri, doar ca bolnavii sunt selectati.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Primul spital construit ”de la zero” în Cluj. Centrul de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie are 6 săli de operație

Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, una dintre cele mai importante investiții în domeniul medical realizată din fonduri europene, a fost inaugurat în Cluj-Napoca.

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.