Registrul donatorilor onorifici de celule stem devine functional in 2010

60164899

UPDATE: Din aceasta vara, registrul donatorilor onorifici de celule stem va deveni functional, iar cei care sufera de leucemie si au nevoie de un donator neinrudit vor putea face transplantul la noi in tara in 3 centre.

2,4 milioane de lei - acestia vor fi banii dati de statul roman pentru punerea in functiune a registrului. In fiecare centru de hematologie din tara vor fi angajati 40 de oameni, care se vor ocupa de donatorii romani care vor sa ajute bolnavii.

Inregistrarea efectiva va avea loc dupa realizarea testelor medicale, urmand ca donarea sa fie efectuata in momentul in care exista o solicitare si se confirma compatibilitatea cu pacientul. Procedeul dureaza cateva ore si nu este periculos.

Odata devenit functional, registrul roman va fi conectat cu alte registre din lume care numara peste 13 milioane donatori.

Sute de oameni au murit pana acum in asteptarea unui transplant de celule stem de la un donator neinrudit, iar altii s-au stins pentru ca nu au primit la timp tratamentul de care aveau nevoie. Statul roman a platit peste 2 milioane de euro pentru tratamentele in strainatate ale bolnavilor de leucemie sau alte boli de sange.

Acest registru a fost infiintat in urma campaniei "Avem viata in sange" derulata de Stirile ProTv.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
60209635
Bolnavii de leucemie, victime inocente in comertul cu pastile

Acestor bolnavi, cat si celor de cancer limfatic, doctorii le prescriu scheme incomplete de tratament pentru ca parte dintre citostaticele vitale nu mai sunt aduse in Romania din ratiuni economice.

60164899
323 de studenti vor sa fie donatori de celule stem!

Peste 300 de studenti din Bucuresti au inteles suferinta romanilor bolnavi de leucemie ori de cancer limfatic si au hotarat sa le dea o sansa la viata, donand sange pentru ei.

60266421
Registrul donatorilor onorifici de celule stem exista acum si in Romania!

Registrul a fost deschis vineri. Primul donator inscris a fost ministrul sanatatii, Ion Bazac, urmat de corespondentul Stirilor PROTV, Paula Herlo, care a initiat campania "Avem viata in sange".

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.