Esca şi Escu. CTP: "Cea mai mare grijă a guvernării sunt hoții, tâlharii, violatorii, corupții"

×
Codul embed a fost copiat

Esca și Escu, episodul I. Andreea Esca și Cristian Tudor Popescu vor discuta în fiecare joi seară, exclusiv pe www.stirileprotv.ro, cele mai importante subiecte ale săptămânii.

Esca și Escu. Prezentatoarea Știrilor ProTV, Andreea Esca, și jurnalistul Cristian Tudor Popescu dezbat în fiecare joi seară, exclusiv online pe www.stirileprotv.ro, cele mai fierbinți subiecte.

540 de deținuți au fost eliberați mai devreme din închisori în ultima săptămână, după intrarea în vigoare a Legii recursului compensatoriu.

Legea prevede ca, pentru fiecare 30 de zile în care au fost închiși în condiții improprii, deținuții să primească 6 zile libere.

Printre cei care au ieșit în aceste zile mai devreme din închisori se numără 184 de hoți, 135 de tâlhari, 33 de criminali și 47 de violatori. De asemenea, alte câteva mii de persoane se pregătesc să iasă din închisoare mai repede.

Citește și
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este audiat în Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA
Tudorel Toader dă vina pe alţii pentru "marea eliberare" din închisori

Andreea Esca și Cristian Tudor Popescu au analizat care vor fi efectele acestui val de eliberări.

Andreea Esca: ”Toată lumea vorbește în aceste zile despre eliberările din închisori. Ce se întâmplă de fapt?

Cristian Tudor Popescu: ”Ce aș vrea eu să se întâmple: ca domnul ministru Tudorel Toader să aibă de-a face, față către față, nu cu un violator din cei 47 eliberați, că nu știu ce ar putea viola la domnul Toader, dar măcar cu unul dintre cei 26 de condamnați pentru omor, omor calificat și omor deosebit de grav, care au fost eliberați. Dacă se poate, aș vrea să se întâlnească domnul Tudorel cu unul dintre aceștia. Dacă nu se poate, măcar cu un tâlhar de înaltă calificare.

Andreea Esca: ”Dar ce i-a venit? De ce acum și de ce așa ceva?

Cristian Tudor Popescu: ”Domnul Tudorel Toader spune că această lege a fost avizată de CSM, pe vremea când era ministru doamna Raluca Prună. Că este un proiect mai vechi. Este adevărat, s-a produs o modificare: acum sunt 6 zile pentru 30, atunci erau 3 zile. Dar acest proiect era în forma asta avizat încă de atunci.

Andreea Esca: ”Și asta era o prioritate acum pentru țara asta? Să se pună în aplicare legea asta?

Cristian Tudor Popescu: ”Se pare că cea mai mare grijă a guvernărilor din ultimele 10 luni sunt hoții, violatorii, tâlharii, corupții. Ăștia sunt cei pentru care Guvernul a manifestat o grijă umanitară.

Andreea Esca: ”Dar grija asta umanitară nu ar trebui să vină și pentru bolnavii care stau în condiții mizere și nu au comis nicio infracțiune, nu au nicio vină?

Cristian Tudor Popescu: ”Nu, pentru că bolnavii nu interesează politic. Ideea de grațiere, de amnistie... Știți ce este de fapt în spatele acestei eliberări? Este ideea care se dorește a fi transmisă în subconștientul și în conștientul colectiv, că mulți dintre cei condamnați sunt condamnați pe nedrept. Sunt niște nevinovați pe care acestă justiție odioasă, în combinație cu SRI, în așa-numitul ”Binom”, dar nu al lui Newton, face ceva echivalent cu poliția politică a lui Nicolae Ceaușescu. Asta este ideea.

Vasăzică, toate personajele astea de prim-plan, care au dosare penale, de la Dragnea până la Udrea, de la Ponta până la Cocoș, toți de fapt sunt niște hăituiți, niște nevinovați. Niște disidenți, condamnați politic. Și într-un fel sunt frați cu tâlharii, violatorii și ucigașii care au fost eliberați acum. Toți, condamnați pe nedrept de ”Binom”. Asta este de fapt ideea manipulatorie din spatele a ceea ce vedem de 10 luni, cu obstinație, cu o tenacitate incredibilă. Eu nu am văzut niciun Guvern, în 27 de ani, urmărind cu asemenea determinare țelul ăsta legat de justiție, de nimic altceva.

Andreea Esca: ”Dar mai suntem în legalitate în momentul acesta? Această formă de a găsi un drum mai scurt de modificare a pachetului legislativ mai este în legalitate?

Cristian Tudor Popescu: ”Nu se mai pune problema legalității. Se pune problema dacă mai ies sau nu oamenii în stradă. Era luată în seamă problema legalității la OUG 13?

Andreea Esca: ”Și ce crede acum Tudorel Toader, că vor trece toate aceste modificări undeva prin decembrie, când lumea va fi ocupată cu sarmalele și nu mai iese în stradă? Asta să fie gândirea oare?

Cristian Tudor Popescu: ”Tudorel Toader tergiversează. Este metoda lui principală. Ați văzut cum face? ”O să decid în legătură cu doamna Kovesi peste o lună si jumătate”, ”O să vedem cu legile astea după ce mai trec prin Parlament”. Deci principala lui grijă este să satisfacă solicitările politice care în mod evident i s-au făcut. Și nu atât de domnul Dragnea, cât de către domnul Tăriceanu, pentru că ideile astea sunt mai puternic ale domnului Tăriceanu. Tudorel Toader vrea să le satisfacă și să scape cu fața curată. Asta este tactica lui. Nu știu dacă o să reușească.

Andreea Esca: ”Vi se pare că putem vorbi în momentul acesta despre Tudorel Toader ca de un Florin Iordache cu o altă pălărie?

Cristian Tudor Popescu: ”Nu. Pentru că domnul Tudorel Toader are capul gol și nu cred că pălăria este potrivită pentru domnul Tudorel Toader. Dânsul ar trebui să poarte un ciorap negru de damă tras pe cap pentru ce face. Pe lângă ce face acum domnul Toader, OUG 13, care a scos 600.000 de oameni în stradă, este parfum de tei.

Acest pachet de legi plus deja eliberarea acestor criminali... Să vedem consecințele. Ce vor face ăștia? Ce vă închipuiți că vor face cei condamnați pentru viol și pentru omor? O să facă ce știu. Nu am văzut în statistici în legătură cu cei 500 și ceva de deținuți eliberați: câți sunt recidiviști? Vreo 3-4 au intrat deja la loc, în primele 24 de ore de la eliberare. Probabil că vor intra și alții.

Andreea Esca: ”Mihai Tudose, de ce s-a retras din acel joc al modificărilor pachetului legislativ?

Cristian Tudor Popescu: ”Pentru că Tudose procedează și mai grosier decât Toader. Știe foarte bine ce cotoi mort reprezintă acest pachet de legi și toate tentativele astea, așa că atunci omul s-a derobat de ele. Nu dorește să se compromită. Nu dorește să fie un Grindeanu. A refuzat multe comandamente care îi veneau de la partid. Se găsește în partida de a nu putea fi înlăturat prin moțiune de cenzură. Ăsta este cadoul pe care i l-a făcut Grindeanu.

Aș vrea să mai remarc ceva în legătură cu domnul Tudorel Toader. I s-a reproșat că nu a făcut studiu de impact pentru această lege care a eliberat deținuți. Nu este adevărat. Studiile de impact sunt aproximative. Ele se fac prin simulare, pe calculator, care este mai mult sau mai puțin precisă. Tudorel Toader a procedat aidoma lui Kim Jong-un: a făcut studiu de impact perfect, exact, care este așa: se va întâmpla ce s-a întâmplat deja. Le-a dat drumul pe străzi și acum avem cifre foarte exacte. Nu cu aproximații. Cum face Kim Jong-un: de ce să stea să testeze bomba cu hidrogen pe calculator? Dă cu bomba în ocean și are testul cel mai bun, studiul de impact perfect. Deci să nu mai fie acuzat domnul Tudorel Toader.

De asemenea, dânsul a fost acuzat că nu are dialog, că nu se consultă. Are dialog! A și declarat: „Sunt deschis oricărui dialog, și în ce privește comunicatul pe care îl va da CSM, am replica deja pregătită. Așa e viziunea lui despre dialog, cu replici dinainte pregătite.

Andreea Esca: ”Care ar fi mesajul nostru către cei care ne ascultă?

Cristian Tudor Popescu: ”Hai să ne uităm puțin la toți acești oameni politici care ocupă scena de 10 luni încoace. Ce vedem noi, sintetizând tot ce am discutat? Nu numai în planul justiției, al economiei, al guvernului, al impozitelor, a tot ce vedem. Eu mi-aș pune următoarea întrebare: Dacă premierul Grindeanu și președintele partidului de guvernământ, domnul Dragnea, pot după ce, cu câteva luni în urmă, domnul Grindeanu spunea de domnul Dragnea că a băut șprițuri și a jucat tenis cu sistemul. Spunea de asemenea că își va da demisia din funcția de premier când Dragnea va demisiona de la șefia PSD. Avertiza domnul Grindeanu: ”Nici premierul actual, nici cei care vor veni nu vor putea să își exercite funcția câtă vreme este domnul Dragnea președintele PSD.

La rândul lui, domnul Dragnea vorbea despre Guvernul Grindeanu - ruinător de țară. Și despre conspirația anti-naționlă care se află în spatelel lui Grindeanu.

Andreea Esca: „Acum au uitat.

Cristian Tudor Popescu: ”Ce auzim acum? ”Am fost manipulat în cazul lui Sorin” și ”Am relații foarte bune cu domnul Dragnea”. Păi când vedem așa ceva, noi, simpli cetățeni, poate votanți PSD...

Andreea Esca: ”Ne gândim dacă și-au facut un RMN la coloană. Au și ei vreo coloana?!

Cristian Tudor Popescu: ”Nu mă gândesc la coloana lor, mâ gandesc: dacă se pot minți între ei în halul ăsta, în ce hal ne mint pe noi, simpli amărășteni?

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Tudorel Toader, după
Tudorel Toader, după "marea eliberare": "Sper să nu crească rata criminalităţii"

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că nu ştie dacă rata infracţionalităţii va creşte ca urmare a efectelor legii privind recursul compensatoriu, dar şi-a exprimat speranţa ca acest lucru să nu se întâmple.

Tudorel Toader dă vina pe alţii pentru
Tudorel Toader dă vina pe alţii pentru "marea eliberare" din închisori

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader răspunde într-o postare pe Facebook criticilor refeitoare la impactul legii care permite eliberarea deţinuţilor cazaţi în spaţii de detenţie necorespunzătoare.

Tudorel Toader nu va mai cere Comisiei de la Veneţia punct de vedere pe numirea procurorilor şefi
Tudorel Toader nu va mai cere Comisiei de la Veneţia punct de vedere pe numirea procurorilor şefi

Tudorel Toader a anunţat că nu va mai cere Comisiei de la Veneţia punct de vedere pe numirea procurorilor şefi.

Tudorel Toader, întrebat dacă Kovesi rămâne în funcție: Așteptați să tragem concluziile
Tudorel Toader, întrebat dacă Kovesi rămâne în funcție: Așteptați să tragem concluziile

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat, vineri dimineața, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că va face precizări despre șefa DNA, în urma raportului Inspecției Judiciare.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.